Săptămâna: 24 – 31 Ianuarie 2021

1. Calendarul săptămânii
24 D † DUMINICA a 3-a de peste an; Sf. Francisc de Sales, ep. înv.
25 L CONVERTIREA SF. PAUL, ap. Sf. Bretanion, ep. de Tomis
26 M Ss. Timotei şi Tit, ep. **
27 M Sf. Angela Merici, fc. *
28 J Sf. Toma de Aquino, pr. înv. **; Fer. Olimpia, călug. m.
29 V Sf. Valeriu, ep.
30 S Sf. Martina, m.
31 D † DUMINICA a 4-a de peste an; Ss. Ioan Bosco, pr.; Marcela, văduvă

2. Duminica, 24 Ianuarie 2021, în a III-a Duminică de peste an vom celebra Duminica Bibliei. Această Duminică este dedicată în întregime Cuvântului lui Dumnezeu, și ne propune să dăm importanța cuvenită Sf. Scripturii în viața noastră de credință. După Sf. Liturghie de la orele 10.30 copiii, tinerii și adulții sunt invitați la sala de cateheză pentru o prezentare generală a Bibliei.

3. Anul acesta sfințirea caselor sau binecuvantarea locuințelor va avea loc după sărbătorarea Paștelui. Cei care care doresc binecuvântarea până la Sărbătoarea Paștelui sunt rugați să se anunțe la biroul parohial sau telefonic pe fix 0212410785 sau mobil 0765050310.

4. La ieșirea din Biserică revistele Actualitatea creștină și calendare bisericești pentru 2021. Am deschis lista cu abonamentele la revistele noastre: Actualitatea creștină poate fi primită direct acasă prin Poșta Română (55 lei) sau abonament colectiv la biserică (50 lei). Abonamentul la Mesagerul Sf. Anton este de 25 lei

5. La ieșirea din biserică gășiti Declarația 230 pentru anul fiscal 2020. Toți cei care au lucrat anul trecut puteți susține parohia noastră prin direcționarea a până la 3,5% din impozitul anual pe venit. Trebuie să completați declarația doar cu datele de identificare a contribuabilului și să semnați în partea de jos. Completarea Declarației 230 vă oferă posibilitatea de a face un bine (gratuit - practic nu va costă nimic) chiar Bisericii noastre Sf. Anton de Padova și cultului nostru catolic. Multumim tuturor celor care ajută și pe această cale parohia noastră. Vă asigur de rugăciunile mele.

6. Luni, 18 Ianuarie, am început Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în București (18-25 ianuarie 2021) cu tema „Rămâneți în iubirea mea: veți aduce rod mult!” (cf. In 15,5-9): Duminică, 24 ianuarie rugăciuni în toate Bisericile, iar Luni, 25 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17.: Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Evanghelică Luterană S.P.

Lăudat să fie Isus Cristos!

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Sfântul Anton de Padova - Colentina
Str. Magnoliei, Nr. 113-115; 022793 - Bucureşti, Sector 2;
Tel/Fax. 021/2410785; www.parohiasfanton.ro