Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Sfântul Anton de Padova – Colentina
Str. Magnoliei, Nr. 113-115;
RO – 022793 – Bucureşti, Sector 2;
Tel/Fax. 021/2410785; www.parohiasfanton.ro

Vechea Biserică Sf. Anton, opera arhitectului Carol Cortobius

Ing. Gheorghe POPESCU

1. Scurt istoric

Biserica este amplasată în zona nord-estică a Capitalei, în cartierul Colentina, pe un teren de cca 4836 mp, în strada Magnoliei.
A fost construită iniţial în 1932, după planurile arhitectului Carol CORTOBIUS, şi a beneficiat de consilierea preotului paroh HORVATH, de la biserica Bărăţie.
În monografia arhitectului Nicolae Ionescu – Ghinea se arată că în a doua jumătate a secolului al XIX – lea în această zonă îşi avea reşedinţa o familie bogată, pe nume Gherassy. La sărbători, membrii familiei mergeau cu trăsura la Slujbă, la Catedrala Sfântul Iosif, din centru. În anii ‛30, doamna s-a îmbolnăvit şi nu mai putea merge la Catedrală. Soţul a hotărât să construiască în apropierea locuinţei o biserică. Astfel, a fost edificată în 1932, în stil modern pentru vremea aceea (ART DECO), biserica Sfântul Anton. Biserica a fost ridicată pe locul unui fost conac al familiei, din care s-au păstrat pereţii pivniţei şi unele fundaţii.

2. Arhitectura

Nava centrală a bisericii (cca 16.8 x 6.8 m) era flancată pe laturile lungi de corpuri anexă mai joase, cuprinzând o sală de cateheză şi sacristia spre nord-vest, iar spre sud-est, un cabinet medical.
Un turn clopotniţă pe plan pătrat, care s-a păstrat şi la noua construcţie, era aşezat în faţada principală. Alături de turn era vestibulul de intrare în nava centrală. Un basorelief reprezentându-l pe Sfântul Anton cu Pruncul Isus, pe un soclu înalt, se desfăşoară pe toată înălţimea turnului. La partea superioară a acestuia, peste un registru cu trei ferestre, se află spaţiul deschis al clopotului.

Intrarea în vestibul se făcea printr-un portal dublu din lemn masiv. Din vestibul se intra în nava bisericii şi la scara în spirală a turnului clopotniţei.
Deasupra intrării în nava centrală se afla balconul corului.
Nava centrală era luminată de 6 ferestre situate la partea superioară a pereţilor longitudinali.

Altarul era în formă de dreptunghi alungit, cu două ferestre laterale înalte, împărţite în cruce.

Pivniţa ocupa o suprafaţă de cca 90 mp şi avea intrarea pe latura de nord-vest.
Interiorul, ca şi exteriorul bisericii, era conceput în stilul modern al anilor ‛30 (art-deco), cu ornamente tratate geometrizat, în linii drepte, cu ancadramente la uşi, la balustrada corului şi la corpurile de iluminat.
Suprafaţa utilă a navei centrale era de 51.0 m2; la aceasta se adăugau încă cca 45.0 m2, suprafaţa sălii de cateheză.

Era o suprafaţă cu totul insuficientă pentru numărul de enoriaşi ai parohiei (cca 230 de familii), mai ales la Liturghiile din zilele de sărbătoare.

3. Structura vechii biserici

Infrastructura era alcătuită din fundaţii din zidărie de cărămidă realizate în benzi continue sub pereţi, având lăţimea egală cu grosimea pereţilor. Fundaţia turnului clopotniţei este un bloc din beton simplu şi umplutură din zidărie de cărămidă, în trepte, având la bază dimensiuni de cca 5.2 m şi cota de fundare la cca 1,30 m de la trotuar. Conform studiului geotehnic întocmit de SC OMNIA VAL SRL, rezultă că fundarea bisericii s-a făcut în mod cu totul necorespunzător, folosindu-se mai multe structuri de rezistenţă (zidărie sau beton). Erau adâncimi de fundare diferite, variind între 0.70 m (în zona anexelor) şi 2,95 m (la pereţii pivniţei), pe terenuri diferite – argile, argile contractile, umpluturi de pământ şi chiar fundaţii ale unei construcţii mai vechi. Toate acestea au condus la apariţia unor tasări diferenţiate care au generat fisurarea pereţilor navei centrale şi a pereţilor anexelor, desprinderi ale pereţilor anexelor de nava centrală.

Suprastructura era alcătuită cu pereţi din zidărie de cărămidă simplă, nearmată, de 42 cm grosime nominală, pe conturul exterior, şi pereţi portanţi de 42 si 28 cm grosime nominală la interior. Pereţii interiori de compartimentare erau de 14 cm grosime.

Planşeele erau din beton armat peste pivniţă şi la cor, şi din lemn, peste nava centrală şi peste anexele parter de pe cele două laturi longitudinale ale navei.
Structura acoperişului, atât la nava centrală cât şi la anexe, era realizată cu şarpantă din lemn, pe scaune.

4. Degradările structurale ale construcţiei vechi

Fiind construită în anul 1932, construcţia a suportat seismele puternice din 1940,1977,1986, 1990 şi 2004.

5. Expertiza tehnică

În anul 2009, structura vechii biserici a fost expertizată conform Codului de Proiectare seismică P100-3/2008.
Rezultatele analizelor calitative şi prin calcul din cadrul expertizei tehnice au condus la un grad de asigurare seismică redus – R = 0,266 – faţă de cel minim acceptat de Codul de proiectare seismică: Rmin = 0.65 şi, drept urmare, la încadrarea structurii în clasa de risc seismic Rs I, în care se încadrează construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime.

S-au propus două variante de intervenţie posibile:

varianta 1 – consolidarea structurii vechi cu remodelarea compartimentării (respectiv crearea unor goluri mari în pereţii structurali longitudinali ai navei centrale), astfel încât să se obţină o suprafaţă utilă convenabilă prin extinderea spaţiului util în anexele laterale; în acest caz, ar fi fost necesare intervenţii majore atât pentru consolidarea pereţilor de zidărie simplă, cât şi la fundaţii pentru asigurarea rezemării pe terenul bun de fundare, cu lăţimi corespunzătoare ale fundaţiilor (subzidiri si cămăşuiri cu beton şi beton armat);

varianta 2 – desfiinţarea integrală a anexelor şi desfiinţarea parţială a navei centrale, cu păstrarea turnului clopotniţei şi realizarea unei construcţii noi, care să corespundă cerinţelor actuale precum şi normelor actuale privind rezistenţa şi funcţionalitatea edificiului; turnul-clopotniţă urma să fie consolidat şi înglobat, cu rosturi antiseismice, în structura nouă a bisericii.
S-a considerat că, atât din punctul de vedere al rezultatelor intervenţiei (obţinerea unei suprafeţe utile corespunzătoare necesităţilor parohiei), cât şi din punctul de vedere al investiţiei financiare, varianta 2 este cea recomandată.