Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui (Mc 16,15).

Duminică 25 August 2013, în cadrul Liturghiei de la orele 10.30, concelebrată de parintele Marian Blaj și părintele paroh Andrei Ciprian, comunitatea noastră parohială l-a primit cu bucurie în mijlocul ei pe Dominic Blăjut, cel de al doilea copil al familiei Gabriel si Cristina Blăjuţ, ambii membri în Fraternitatea “Misericordia” a Comunitatii Magnificat din Romania.

Micuțul a fost adus în fata Domnului de către nașii Bogdan si Roxana Moisa, cărora li s-au alăturat mai mulți membrii din Fraternitatea “Misericordia” a Comunității Magnificat.

Lecturile au fost citite de către fericitii părinti ai copilului. La psalmul responsorial însuși micuțul Dominic a fost chemat, alături de întreaga comunitate, să devină adevărat ucenic al lui Cristos, trăind prin harul botezului ca un mădular viu în trupul Său mistic. Astfel, a primi și a trăi darul credinței ne conduce la a aduce glorie Tatălui, prin lucrarile minunate pe care Duhul Sfant doreste să le implinească în întreaga lume prin cei pe care îi cheamă la viață.

La predică, parintele paroh Andrei Ciprian a subliniat importanța sacramentului botezului, prin care și micul Dominic este primit în trupul lui Cristos, devenind un fiu al lui Dumnezeu. Tatăl ceresc care revarsă mereu cu generozitate Duhul Său cel Sfânt asupra fiecaruia dintre fiii Săi, ne copleșește cu harurile și carismele divine, pentru a-L putea mărturisi pe Cristos înviat, prin iubirea vie, atât în comuniunea parohială cât și a întregii biserici.

Dominic, eu te botez în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh… Momentul botezului a fost trăit cu emoție și bucurie de către tinerii părinți, nași și prieteni, alături de toți credincioșii ce participau la Sf. Liturghie, care s-au rugat pentru revarsarea Duhului Sfănt asupra lui Dominic și și-au reînnoit făgăduințele de la botez.

Un alt moment emoționant a fost consfințirea micutului creștin Dominic la Inimă neprihănită a Mariei, la dorinţa naşilor, de către părintele paroh Andrei Ciprian, la finalul sfintei Liturghii.

După binecuvântarea solemnă a mamei si a copilului, a tatălui și a tuturor credincioșilor, bucuria credinței, a fost completată de o mică gustare, prilej pentru a-i felicita pe părinţi și totodată de a trăi și altfel comuniunea creștinească.

Monica Munteanu

Categories: Stiri

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.