"Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire." (Matei 5,7)

Luna iulie a acestui an este una cu totul însângerată. După atâtea acte de terorism absurde și care ne-au oripilat, bătrâna noastră Europa a fost lovită din nou prin atacul din Biserica Sf. Ștefan du Rouvray, Rouen, Franța. Tristețea și durerea din sufletele noastre în fața tuturor acestor fapte de o cruzime aproape inimaginabilă sunt nemăsurate dar să ne îndreptăm privirea către Dumnezeu și chemarea credinței. Să medităm pentru câteva clipe fața milostivă a Evangheliei lui Cristos pornind de la acest om în vârstă, un creștin nevinovat, simplu slujitor al altarului și mărturisitor fidel al credinței creștine care nu numai ca nu și-a irosit viața, dar mai presus de toate și-a dorit din toată inima ca nimeni să nu și-o irosească sau să și-o piardă pentru ceea ce nu merită. Spun aceste lucruri tocmai datorită gândurilor pe care părintele Jacques Hamel le-a scris la începutul acestei veri. Vă invit să le reflectăm pentru câteva clipe și totodată vă invit să ne rugăm împreună pentru odihna tuturor celor care au avut parte în ultima perioadă de o moarte violentă.

Părintele Jacques Hamel, ucis la 26 iulie 2016 în biserica din Rouen, în Franța, publicase la 6 iunie un articol în buletinul parohial, informează site-ul avvenire.it. Era un apel, profetic am putea spune azi, la a profita de vacanța de vară pentru a face lumea mai umană prin rugăciune și milostivire.

Iată ce scria preotul Hamel:

Primăvara a fost răcoroasă. Dacă moralul nostru a fost la pământ, răbdare, la încheierea verii va reveni la loc. Este momentul vacanțelor. Vacanțele sunt un timp prielnic pentru a ne distanța de preocupările noastre obișnuite. Dar nu sunt o simplă paranteză. Sunt un moment de relaxare, dar și de regenerare, de întâlniri, de împărtășire și de ocazii de a sta împreună.

Un timp de regenerare. Unii vor dedica o zi unei reculegeri sau unui pelerinaj. Alții vor reciti Evanghelia, singuri sau în grup, ca pe un Cuvânt care dă viață și astăzi. Alții se vor putea regenera cu marea carte a Creației, admirând peisajele foarte diverse și magnifice care ne înalță și ne vorbesc despre Dumnezeu.

Fie ca în aceste momente să auzim chemarea lui Dumnezeu de a avea grijă de această lume, de a face din ea, acolo unde trăim fiecare, o lume mai caldă, mai umană, mai fraternă.

Un timp de întâlnire cu rudele și prietenii. Un moment de comuniune cu ceilalți. Un moment de atenție față de ceilalți, arătându-le că sunt importanți pentru noi.

Și un moment de rugăciune, atenți la ce se întâmplă în lumea noastră în acest moment. Să ne rugăm pentru cei aflați în dificultate, pentru pace și pentru o mai bună conviețuire.

Este Anul Milostivirii. Să încercăm să avem o inimă atentă la lucrurile frumoase, la fiecare și la toți cei care înfruntă riscul singurătății.
Fie ca vacanța să ne permită să ne facem plinul cu bucurie, prietenie și regenerare. Apoi vom putea, mai bine echipați, să reluăm împreună activitățile.
Vacanță plăcută tuturor! Părintele Jacques

preluare: radiovaticana.va

Categories: Sf Anton, Stiri

Comments are closed.