Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

 Parohia noastră Sf. Anton de Padova a început celebrarea marii sărbători a Învierii Domnului cu Vigilia Pascal, considerată mama tuturor privegerilor din Biserică, de la ora 20.00.
 Cu lumânirile în mână ne-am adunat cu toții, preoti și credincioși, în jurul focului pregătit înainte bisericii. Am început Liturghia din noaptea învierii obisnuit cu semnul Sfintei Cruci, binecuvantarea focului și aprinderea lumanării pascale – lumanarea care-L reprezintă pe Cristos cel înviat.
 Lumina lui Cristos! Multumim lui Dumnezeu! De trei ori s-au auzit aceste cuvinte: la intrarea în Biserica, la mijlocul bisericii și în altar. Dupa ce toti și-au aprins lumânirile și s-a incezat altarul și lumanarea pascală, s-a cântat preconiul pascal, vestirea solemnă a învierii, imnul care laudă lumina dumnezeiască care s-a revarsat peste noi prin cea mai mare minune a Mântuitorului: învierea Sa din morți a treia zi dupa pătimirea și moartea Sa.
 Au urmat lecturile sfinte și cântarile care vorbesc despre istoria mântuirii din Vechiul Testament. S-au proclamat trei lecturi: Creația (Gen 1,1 -2,2) cu Psalmul 102; Trecerea Mării Roșii (Ex 14, 15 -15, 1) și cântarea (Ex 15); Mântuirea oferită în dar tuturor (Is 55, 1-11) și cântarea (Is 12). Apoi a rasunat cantarea Marire în cer lui Dumnezeu. Toata suflarea plină de bucurie l-a lăudat de Domnul pentru darul mânturii oferit prin învierea glorioasă a lui Cristos dintre cei morți.
După rugaciunea zilei a urmat epistola: Cristos înviat din morți nu mai moare (Rom 6, 3-11). Apoi s-a intonat solemn Aleluia cu psalmul 117 și imediat proclamarea evangheliei dupa Luca: De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? (Lc 24, 1-12). După predica rostită de parintele Dan de la Centrul Don Orione, a urmat litrugia baptismală. S-a cantat litania tuturor sfinților, s-a binecuvantat apa de botez și apoi cu lumânarile aprinse ne-am reînnoit impreună făgăduințele de la botez prin care ne-am lepădat de Satana, de faptele si trufia lui și ne-am exprimat credința în Dumnezeu, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, în sfânta Biserică Catolică, împărtășirea sfinților, iertarea păcatelor, învierea morților și viața veșnică. Liturgia baptismală s-a incheiat cu stropirea poporului cu apă sfințită. A urmat litrugia euharistică care a decurs obisnuit ca la orice Liturghie. Prefața a lăudat mistetul pascala prin care a fost jerfit Mielul pascal, Cristos, Domnul nostru, care a luat asupra sa păcatele lumii, prin moartea Sa a distrus moartea noastră, iar prin învierea Sa, ne-a făcut partași ai vieții dumnezeiești.
 După consacrare și împărtașirea numărului mare de credincioși pregătiți sufletește prin sfânta spovadă, a urmat procesiunea cu Lumânarea pascală și cu Preasfântul Sacrament în jurul rodoului din fața bisericii. Intunericul de a afară a fost risipit de lumănările aprinse ale mulțimii credincioșilor, iar glasurile toturor în frunte cu corul bisericii noastre a făcut să răsune cea mai fericită veste a omenirii: Cristos a inviat din din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Procesiunea s-a terminat in biserică cu binecuvantarea cu Preasfântul Sacrament.
La sfârșitul Liturghiei din noaptea învierii, după cuvântul de multumire adresat celor cei cinci preoți care au concelebrat (menționăm aici pe părintele Dam Petre, fost paroh al comunității, care ne-a onorat cu prezenta sa), precum și corului și tuturor celor care s-au implicat într-o formă sau alta în buna desfăsurare a sărbătorii, au urmat urările tradiționale de a trăi cu adevărat Paștele în lumina, pacea și bucuria Celui Înviat.
 Domnul să ne binecuvânteze mereu cu sărbatori fericite în belșugul păcii și harului Său.

Pr. Andrei Ciprian

Categories: Stiri

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.