By Verset : Luca 6,41
This text will be replaced with audio if available.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 noiembrie 2016

36. A suporta cu răbdare persoanele deranjante

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Dedicăm această cateheză de astăzi unei fapte de milostenie pe care toţi o cunoaştem foarte bine, dar pe care probabil n-o punem în practică aşa cum ar trebui: a suporta cu răbdare persoanele deranjante. Toţi suntem foarte buni în identificarea unei prezenţe care poate să deranjeze: se întâmplă atunci când întâlnim pe cineva pe stradă, sau când primim un telefon… Imediat ne gândim: “Cât timp va trebui să aud plângerile, bârfele, cererile sau laudele acestei persoane?”. Uneori se întâmplă şi că persoanele deranjante sunt cele mai apropiate de noi: între rude există mereu cineva; la locul de muncă nu lipsesc; şi nici în timpul liber nu suntem scutiţi. Ce anume trebuie să facem cu persoanele deranjante? Dar şi noi de atâtea ori suntem deranjanţi pentru alţii. De ce a fost inserată şi asta printre faptele de milostenie? A suporta cu răbdare persoanele deranjante?

În Biblie vedem că Dumnezeu însuşi trebuie să fie milostiv pentru a suporta plângerile poporului său. De exemplu în cartea Exodului poporul este cu adevărat insuportabil: mai întâi plânge pentru că este sclav în Egipt, şi Dumnezeu îl eliberează; apoi, în deşert, se plânge pentru că nu este de mâncare (cf. 16,3), şi Dumnezeu trimite prepeliţele şi mana (cf. 16,13-16), dar cu toate acestea plângerile nu încetează. Moise era mediator între Dumnezeu şi popor, şi chiar şi el uneori a fost deranjant pentru Domnul. Însă Dumnezeu a avut răbdare şi astfel l-a învăţat pe Moise şi poporul şi această dimensiune esenţială a credinţei.

Vine deci în mod spontan o primă întrebare: facem vreodată cercetarea cugetului pentru a vedea dacă şi noi, uneori, putem fi deranjanţi pentru alţii? Este uşor a arăta cu degetul împotriva defectelor şi lipsurilor altuia, dar trebuie să învăţăm să ne punem în locul altora.

Să privim mai ales la Isus: câtă răbdare a trebuit să aibă în cei trei ani ai vieţii sale publice! Odată, în timp ce era pe drum cu discipolii, a fost oprit de mama lui Iacob şi Ioan, care i-a spus: “Spune ca aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta ta şi unul la stânga ta în împărăţia ta” (Mt 20,21). Mama făcea lobby pentru fiii săi, dar era mama… Şi din acea situaţie Isus se inspiră pentru a da o învăţătură fundamentală: împărăţia sa nu este o împărăţie a puterii, nu este o împărăţie a gloriei ca acelea pământeşti, ci a slujirii şi dăruirii pentru alţii. Isus învaţă să se meargă mereu la esenţial şi să se privească mai departe pentru a asuma cu responsabilitate propria misiune. Am putea vedea aici referinţa la alte două fapte de milostenie sufletească: aceea de a avertiza pe păcătoşi şi aceea de a învăţa pe cei neştiutori. Să ne gândim la marea angajare care se poate face atunci când ajutăm persoanele să crească în credinţă şi în viaţă. Mă gândesc, de exemplu, la cateheţi – între care sunt atâtea mame şi atâtea călugăriţe – care dedică timp pentru a-i învăţa pe copii elementele fundamentale ale credinţei. Câtă trudă, mai ales când copiii ar prefera mai degrabă să se joace decât să asculte catehismul!

A însoţi în căutarea esenţialului este frumos şi important, pentru că ne face să împărtăşim bucuria de a gusta sensul vieţii. Adesea ni se întâmplă să întâlnim persoane care se opresc asupra lucrurilor superficiale, efemere şi banale; uneori pentru că n-au întâlnit pe cineva care să le stimuleze ca să caute altceva, ca să aprecieze adevăratele comori. A învăţa să se privească la esenţial este un ajutor determinant, în special într-un timp ca al nostru care pare că a pierdut orientarea şi urmăreşte satisfacţii de scurtă respiraţie. A învăţa să se descopere ce anume vrea Domnul de la noi şi cum putem să-i corespundem înseamnă a pune pe drum pentru a creşte în propria vocaţie, drumul adevăratei bucurii. Astfel cuvintele lui Isus adresate mamei lui Iacob şi Ioan, şi apoi întregului grup al discipolilor, arată calea pentru a evita să se cadă în invidie, în ambiţie, în adulaţie, tentaţii care sunt mereu la pândă şi printre noi creştinii. Exigenţa de a sfătui, a avertiza şi a învăţa nu trebuie să ne facă să ne simţim superiori altora, ci ne obligă înainte de toate să intrăm din nou în noi înşine pentru a verifica dacă suntem coerenţi cu ceea ce le cerem altora. Să nu uităm cuvintele lui Isus: “De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Lc 6,41). Duhul Sfânt să ne ajute să fim răbdători în a suporta şi umili şi simpli în a sfătui.

__________________

APEL

Duminica viitoare, 20 noiembrie, se va celebra Ziua mondială a drepturilor copilăriei şi adolescenţei. Fac apel la conştiinţa tuturor, instituţii şi familii, aşa încât copiii să fie mereu ocrotiţi şi bunăstarea lor să fie tutelată, pentru ca să nu cadă niciodată în forme de sclavie, recrutare în grupuri armate şi maltratări. Doresc ca întreaga Comunitate internaţională să poată veghea asupra vieţii lor, garantând fiecărui copil şi copile dreptul la şcoală şi la educaţie, pentru ca să fie senină creşterea lor şi cu încredere să privească la viitor.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluare: ercis.ro


Comments are closed.