By Verset : Matei 9,13
This text will be replaced with audio if available.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 13 aprilie 2016

14. Îndurare vreau şi nu jertfă (Mt 9,13)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am ascultat Evanghelia chemării lui Matei. Matei era un “vameş”, adică un perceptor de impozite pentru imperiul roman, şi pentru aceasta era considerat păcătos public. Însă Isus îl cheamă ca să-l urmeze şi să devină discipolul său. Matei acceptă şi-l invită la cină în casa sa împreună cu discipolii. Atunci apare o discuţie între farisei şi discipolii lui Isus datorită faptului că aceştia împărtăşesc masa cu vameşii şi păcătoşii. “Dar tu nu poţi să mergi în casa acestor oameni!”, spuneau ei. De fapt, Isus nu-i îndepărtează, dimpotrivă frecventează casele lor şi stă lângă ei; asta înseamnă că şi ei pot deveni discipolii săi. Şi este la fel de adevărat că a fi creştini nu ne face impecabili. Ca vameşul Matei, fiecare dintre noi se încrede în harul Domnului în pofida propriilor păcate. Toţi suntem păcătoşi, toţi am păcătuit. Chemându-l pe Matei, Isus le arată păcătoşilor că nu priveşte la trecutul lor, la condiţia socială, la convenţiile exterioare, ci mai degrabă le deschide un viitor nou. Odată am auzit o vorbă frumoasă: “Nu există sfânt fără trecut şi nu există păcătos fără viitor”. Asta e ceea ce face Isus. Nu există sfânt fără trecut nici păcătos fără viitor. E suficient a răspunde la invitaţie cu inima umilă şi sinceră. Biserica nu este o comunitate de perfecţi, ci de discipoli care sunt pe drum, care-l urmează pe Domnul pentru că recunosc că sunt păcătoşi şi că au nevoie de iertarea sa. Viaţa creştină este deci şcoală de umilinţă care ne deschide la har.

Un astfel de comportament nu este înţeles de cel care are prezumţia de a se crede “drept” şi de a se crede mai bun decât alţii. Mândria şi orgoliul nu permit să recunoască faptul că au nevoie de mântuire, dimpotrivă, împiedică să se vadă faţa milostivă a lui Dumnezeu şi să se acţioneze cu milostivire. Ele sunt un zid. Mândria şi orgoliul sunt un zid care împiedică raportul cu Dumnezeu. Şi totuşi, misiunea lui Isus este tocmai aceasta: să vină în căutarea fiecăruia dintre noi, pentru a vindeca rănile noastre şi a ne chema să-l urmăm cu iubire. O spune clar: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii” (v. 12). Isus se prezintă ca un medic bun! El vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu şi semnele venirii sale sunt evidente: El vindecă de boli, eliberează de frică, de moarte şi de diavol. În faţa lui Isus niciun păcătos nu trebuie exclus – niciun păcătos nu trebuie exclus! – pentru că puterea vindecătoare a lui Dumnezeu nu cunoaşte infirmităţi care să nu poată fi vindecat; şi acest lucru trebuie să ne dea încredere şi să deschidă inima noastră Domnului pentru ca să vină şi să ne vindece. Chemându-i pe păcătoşi la masa sa, El îi vindecă restabilindu-i în acea vocaţie pe care ei o credeau pierdută şi pe care fariseii au uitat-o: aceea de invitaţi la ospăţul lui Dumnezeu. Conform profeţiei lui Isaia: “Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese, cu mâncăruri pline de măduvă şi cu băuturi alese şi rafinate. În ziua aceea se va spune: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui, acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa: să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!»” (25,6-9).

Dacă fariseii văd în invitaţi numai nişte păcătoşi şi refuză să se aşeze cu ei, Isus dimpotrivă le aminteşte că şi ei sunt comesenii lui Dumnezeu. În acest mod, a sta la masă cu Isus înseamnă a fi transformaţi şi mântuiţi de El. În comunitatea creştină masa lui Isus este dublă: există masa Cuvântului şi există masa Euharistiei (cf. Dei Verbum, 21). Acestea sunt medicamentele cu care Medicul Divin ne vindecă şi ne hrăneşte. Cu primul – Cuvântul – El se revelează şi ne invită la un dialog între prieteni. Lui Isus nu-i era frică să dialogheze cu păcătoşii, vameşii, prostituatele… Nu, lui nu-i era frică: îi iubea pe toţi! Cuvântul său pătrunde în noi şi, ca un bisturiu, acţionează în profunzime pentru a ne elibera de răul care se cuibăreşte în viaţa noastră. Uneori acest Cuvânt este dureros pentru că taie ipocriziile, demască scuzele false, dezvăluie adevărurile ascunse; dar în acelaşi timp luminează şi purifică, dă forţă şi speranţă, este un fortifiant preţios în drumul nostru de credinţă. La rândul său, Euharistia ne hrăneşte cu însăşi viaţa lui Isus şi, ca un remediu foarte puternic, în mod misterios reînnoieşte încontinuu harul Botezului nostru. Apropiindu-ne de Euharistie noi ne hrănim cu Trupul şi Sângele lui Isus, şi totuşi, venind în noi, Isus e cel care ne uneşte cu Trupul său!

Încheind acel dialog cu fariseii, Isus le aminteşte un cuvânt al profetului Osea (6,6): “Mergeţi în învăţaţi ce înseamnă: îndurare vreau, şi nu jertfă” (Mt 9,13). Adresându-se poporului lui Israel profetul îl certa pentru că rugăciunile pe care le înălţa erau cuvinte goale şi incoerente. În pofida alianţei lui Dumnezeu şi a milostivirii, poporul trăia adesea cu o religiozitate “de faţadă”, fără a trăi în profunzime porunca Domnului. Iată pentru ce profetul insistă: “Îndurare vreau”, adică lealitatea unei inimi care recunoaşte propriile păcate, care se corectează şi este din nou fidel faţă de alianţa cu Dumnezeu. “Şi nu jertfă”: fără o inimă căită orice acţiune religioase este ineficace! Isus aplică această frază profetică şi la relaţiile umane: acei farisei erau foarte religioşi în formă, dar nu erau dispuşi să împărtăşească masa cu vameşii şi păcătoşii; nu recunoşteau posibilitatea unei corectări şi de aceea a unei vindecări; nu puneau pe primul loc milostivirea: deşi erau păzitori fideli ai Legii, demonstrau că nu cunosc inima lui Dumnezeu! Este ca şi cum ţi s-ar dărui un pachet cu un dar înăuntru, iar tu, în loc să mergi în căutarea darului, priveşti numai hârtia în care este împachetat: numai aparenţele, forma şi nu miezul harului, al darului care este oferit!

Iubiţi fraţi şi surori, noi toţi suntem invitaţi la masa Domnului. Să ne însuşim invitaţia de a ne aşeza lângă El împreună cu discipolii săi. Să învăţăm să privim cu milostivire şi să recunoaştem în fiecare dintre ei un comesean al nostru. Să fim toţi discipoli care au nevoie de a experimenta şi de a trăi cuvântul mângâietor al lui Isus. Toţi avem nevoie să ne hrănim din milostivirea lui Dumnezeu, pentru că din acest izvor care provine din mântuirea noastră. Mulţumesc!

________________________

INVITAŢIE LA RUGĂCIUNE PENTRU VIZITA LA LESBO

Sâmbăta viitoare voi merge în insula Lesbo, unde în lunile trecute au tranzitat foarte mulţi refugiaţi. Voi merge, împreună cu fraţii mei Patriarhul de Constantinopol Bartolomeu şi Arhiepiscopul de Atena şi al întregii Grecii Hieronymos, pentru a exprima apropiere şi solidaritate fie refugiaţilor fie cetăţenilor din Lesbo şi întregului popor grec atât de generos în primire. Cer, vă rog, să mă însoţiţi cu rugăciunea, invocând lumina şi forţa Duhului Sfânt şi mijlocirea maternă a Fecioarei Maria.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

sursa: ercis.ro

Comments are closed.