By Verset : Luca 1,57-66.80
This text will be replaced with audio if available.

Papa Francisc: Angelus (24 iunie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi liturgia ne invită să celebrăm sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Naşterea sa este evenimentul care luminează viaţa părinţilor săi Elisabeta şi Zaharia şi implică în bucurie şi în uimire rudele şi vecinii. Aceşti părinţi bătrâni au visat şi au şi pregătit acea zi, dar de acum nu o mai aşteptau: se simţeau excluşi, umiliţi, dezamăgiţi: nu aveau copii. În faţa anunţării naşterii unui fiu (cf. Lc 1,13), Zaharia a rămas incredul, pentru că legile naturale nu permiteau asta: erau în vârstă, erau bătrâni; prin urmare Domnul l-a făcut mut pentru tot timpul gestaţiei (cf. v. 20). Este un semnal. Însă Dumnezeu nu depinde de logicile noastre şi de capacităţile noastre umane limitate. Trebuie să învăţăm să avem încredere şi să tăcem în faţa misterului lui Dumnezeu şi să contemplăm în umilinţă şi tăcere lucrarea sa, care se revelează în istorie şi care de atâtea ori depăşeşte imaginaţia noastră.

Şi acum când evenimentul se împlineşte, acum când Elisabeta şi Zaharia experimentează că “la Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37), este mare bucuria lor. Pagina evanghelică de astăzi (Lc 1,57-66.80) vesteşte naşterea şi apoi se opreşte asupra momentului impunerii numelui copilului. Elisabeta alege un nume străin de tradiţia de familie şi spune: “Se va numi Ioan” (v. 60), dar gratuit şi de acum neaşteptat, pentru că Ioan înseamnă “Dumnezeu a dat har”. Şi acest copil va fi vestitor, martor al harului lui Dumnezeu pentru săracii care aşteptau cu credinţă umilă mântuirea sa. Zaharia confirmă pe neaşteptate alegerea acelui nume, scriindu-l pe o tăbliţă – pentru că era mut -, şi “în aceeaşi clipă, i s-a deschis gura şi i s-a dezlegat limba, iar el vorbea lăudându-l pe Dumnezeu” (v. 64).

Tot evenimentul naşterii lui Ioan Botezătorul este înconjurat de un sentiment bucuros de uimire, de surprindere şi de recunoştinţă. Uimire, surprindere, recunoştinţă. Oamenii sunt cuprinşi de o sfântă teamă a lui Dumnezeu şi “în tot ţinutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri” (v. 65). Fraţi şi surori, poporul credincios intuieşte că s-a întâmplat ceva mare, chiar dacă umil şi ascuns, şi se întreabă: “Ce va fi oare acest copil?” (v. 66). Poporul credincios al lui Dumnezeu este capabil să trăiască credinţa cu bucurie, cu sentiment de uimire, de surprindere şi de recunoştinţă. Să privim la acei oameni care bârfeau bine despre acest lucru minunat, despre această minune a naşterii lui Ioan, şi făceau asta cu bucurie, erau mulţumiţi, cu sentiment de stupoare, de surprindere şi recunoştinţă. Şi privind asta să ne întrebăm: cum este credinţa mea? Este o credinţă bucuroasă, sau este o credinţă mereu la fel, o credinţă “plată”? Am sentiment de stupoare, când văd lucrările Domnului, când aud vorbindu-se despre evanghelizare sau despre viaţa unui sfânt, sau când văd atâţia oameni buni: simt harul, înăuntru, sau nimic nu se mişcă în inima mea? Ştiu să simt mângâierile Domnului sau sunt închis? Să ne întrebăm, fiecare dintre noi, într-o examinare a conştiinţei: cum este credinţa mea? Este bucuroasă? Este deschisă la surprizele lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul surprizelor. Am “gustat” în suflet acel sentiment de stupoare pe care-l dă prezenţa lui Dumnezeu, acel sentiment de recunoştinţă? Să ne gândim la aceste cuvinte, care au fost stările sufleteşti ale credinţei: bucurie, sentiment de stupoare, sentiment de surprindere şi recunoştinţă.

Sfânta Fecioară să ne ajute să înţelegem că în fiecare persoană umană este amprenta lui Dumnezeu, izvorul vieţii. Ea, Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră, să ne facă tot mai conştienţi că în naşterea unui copil părinţii acţionează drept colaboratori ai lui Dumnezeu. O misiune într-adevăr sublimă care face din fiecare familie un sanctuar al vieţii şi trezeşte – fiecare naştere a unui copil – bucuria, uimirea, recunoştinţa.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri, la Asunción (Paraguay), a fost proclamată fericită Maria Felicia a lui Isus din Sfântul Sacrament, înainte de călugărie Maria Felicia Guggiari Echeverría, călugăriţă din Ordinul Carmelitanelor Desculţe, numită de tatăl, precum şi de poporul paraguayan astăzi, “Chiquitunga”. A trăit în prima jumătate a secolului al XX-lea, a aderat cu entuziasm la Acţiunea Catolică şi s-a îngrijit de bătrâni, bolnavi şi puşcăriaşi. Această experienţă rodnică de apostolat, susţinută de Euharistia zilnică, a ajuns în consacrarea către Domnul. A murit la 34 de ani, acceptând cu seninătate boala. Mărturia acestei tinere fericite este o invitaţie pentru toţi tinerii, în special cei paraguayeni, să trăiască viaţa cu generozitate, blândeţe şi bucurie. S-o salutăm pe Chiquitunga cu aplauze, şi tot poporul paraguayan!

Adresez salutul meu vouă tuturor, romani şi pelerini! Îndeosebi celor veniţi din Hannover şi Osnabrück, în Germania, şi celor din Slovacia.

Salut comunitatea română din Italia; pe credincioşii din Enna, Patren?, Rosolini şi San Cataldo; şi grupul de ciclişti din Sesto San Giovanni.

Urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro

Comments are closed.