By Verset : Mt 4,1-2
This text will be replaced with audio if available.

“Atunci Isus a fost condus de Duhul Sfânt în pustiu ca să fie ispitit de diavol. După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă i s-a făcut foame”. (Mt 4, 1-2)

 Începem astăzi Postul mare, un timp deosebit din anul liturgic în care ne străduim să ne pregătim cât mai bine pentru a sărbători Paștele. Cele patruzeci de zile pe care le vom parcurge până la celebrarea solemnă a misterului pascal ne invită la încredere în Dumnezeu și la experimentarea iubirii sale nemăsurate față de fiecare dintre noi. Postul este o ocazie de a ne reînnoi viața prin har, este o posibilitate reală de purificare, de convertire și sfințire întru Cristos.

Penitența specifică postului mare este legata în mod tradițional de rugăciune, post și pomană. Acestea sunt trei coordonate care trebuie însă înbinate în așa fel în acest timp al postului încât dorința de convertire, de schimbare în bine să se poată concretiza în obținerea unui bine spiritual personal și comunitar. Drumul greu pe care îl începem cu o zi de post și abstinență vrea să ne îndreapte atenția spre practicile penitențiale care ne vor învața acea detașare cerută de Domnul ucenicilor săi. Această detașare nu are alt sens decât acela de a ne conduce spre urmarea fidelă a lui Cristos și spre dobândirea unei mari supuneri față de voința Tatălui ceresc.

E adevărat că timpul postului este asociat cel mai adesea renunțării și durerii, totuși să nu uităm nicio clipă că prin ele ne vom pregăti pentru a celebra bucuria pascală în pace și libertate înterioară. Pentru aceasta va invit să ne străduim împreună să parcurgem timpul postului cu adevarat folos pentru noi și pentru cei din jur. Sf Anton, patronul bisericii noastre, să ne ajute în împlinirea postului care-i place Domnului.

POSTUL CARE-I PLACE DOMNULUI

Renuntă la a-i mai judeca pe alţii: descoperă-L pe Cristos care trăieste în ei!
Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc: umple-te de cuvinte care vindecă!
Renuntă la a mai fi nemulţumit: umple-te de recunoştintă!

Ţine post de nervi: umple-te cu răbdare!
Ţine post de pesimism: umple-te cu speranţă creştină!
Ţine post de preocupări inutile: umple-te de încredere în Domnul!

Renunţă la a te mai plânge: umple-te de respect pentru acea minune care este viaţa!
Renunţă la a-i mai stresa pe alţii: umple-te de o rugăciune neîncetată!
Renunţă la a mai fi acru: umple-te de bunătate!
Renunţă la a-ţi mai da importanţă: umple-te de compasiune pentru ceilalţi!
Renunţă la teama pentru lucrurile tale: umple-i pe ceilalţi cu darurile tale!
Renunţă la a mai fi descurajat: umple-te de entuziasmul credinţei.
Ţine post de tot ceea ce te separă de Isus: umple-te de tot ceea ce te apropie de El!

Duhule Sfinte care l-ai condus pe Isus în pustiu unde El a postit timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopţi, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Mama lui Isus și Mama mea, ajută-mă să postesc aşa cum vrei Tu. Amin.

Biserica recomandă, în timpul Postului Mare, practicarea faptelor de milostenie trupească şi sufletească deoarece “exprimă convertirea în raport cu noi înşine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi” (Catehismul Bisericii Catolice, nr 1434).

Cele şapte fapte de milostenie trupească

1. A da de mâncare celor înfometaţi.
2. A da de băut celor însetaţi.
3. A îmbrăca pe cei goi.
4. A găzdui pe pelerini.
5. A vizita pe cei bolnavi.
6. A vizita pe cei închişi.
7. A îngropa pe cei morţi.

Cele şapte fapte de milostenie sufletească

1. A sfătui pe cei în îndoială.
2. A învăţa pe cei neştiutori.
3. A avertiza pe păcătoşi.
4. A mângâia pe cei mâhniţi.
5. A ierta ofensele.
6. A suporta cu răbdare nedreptatea.
7. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.