By Verset : Luca 18, 9-14
This text will be replaced with audio if available.

Milostivirea se obține prin rugăciune smerită: acesta este esența mesajului catehezei papei Francisc de la audiența generală de miercuri, 1 iunie, a.c., din Piața Sfântul Petru.

Continuând șirul catehezelor dedicate milostivirii divine, pontiful și-a inspirat reflecția din parabola vameșului și a fariseului, din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 18. Referindu-se la istorisirea biblică în care se relatează despre “urcarea la templu a unui fariseu și a unui vameș”, pontiful s-a oprit asupra indiscutabilei diferențe dintre modul lor de a se ruga. Primul, stând în picioare, se celebra pe sine, mulțumindu-i lui Dumnezeu că nu este ca ceilalți oameni: “hrăpăreți, nedrepți, adulteri”. Ba mai mult, fariseul luându-l ca țintă pe vameș, se compară cu el, făcându-și sieși aprecieri superlative, spunând: “eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câștig”. De fapt, fariseul “se roagă sieși; în loc să-l aibă în fața ochilor pe Domnul, are o oglindă.”

Papa Francisc: “Chiar dacă se află în templu, [fariseul] nu simte necesitatea să se închine dinaintea Domnului; stă în picioare și se simte sigur pe sine, ca și cum ar fi fost el stăpânul templului. Face lista faptelor sale bune, indică comportamentul ireproșabil și excesiva corectitudine în respectarea Legii (…) Pe scurt, în loc să se roage, fariseul își exprimă mulțumirea față de modul în care respectă legea. Și totuși, comportamentul și cuvintele sale sunt departe de modul lui Dumnezeu de a acționa și de a vorbi, a unui Dumnezeu care-i iubește pe toți oamenii fără să-i disprețuiască pe păcătoși. Acest dispreț al fariseului față de păcătoși se exprimă și prin semnalarea prezenței vameșului. Pe scurt, acel fariseu se consideră drept, neglijând porunca cea mai importantă: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.”

În totală antiteză cu fariseul care transformă rugăciunea într-o ocazie de a se preamări pe sine, rătăcind calea spre propria inimă, vameșul acționează cu smerenie, cercetându-și cugetul și recunoscând starea lui de păcat. Oprindu-se asupra celei mai potrivite modalități de a ne ruga, Sfântul Părinte a pus accentul pe necesitatea examinării conștiinței și pe importanța înlăturării din propriile inimi a aroganței și ipocriziei.

Papa Francisc: “Așadar, nu este suficient să ne întrebăm cât ne rugăm, trebuind totodată să ne întrebăm cum ne rugăm și, mai ales, cum este inima noastră: este important să o examinăm pentru a ne evalua gândurile și sentimentele și pentru a extirpa aroganța și ipocrizia. Iar eu mă întreb: este posibilă rugăciunea cu aroganță? Răspunsul este ‘Nu!’. Este posibil să ne rugăm cu ipocrizie? [Răspunsul este același] Nu! Trebuie doar să ne rugăm dinaintea Domnului așa cum suntem. Însă, fariseul se ruga cu aroganță și ipocrizie. Suntem cu toții prinși de frenezia ritmului cotidianității și pradă senzațiilor, amețiți, confuzi. Este necesar să învățăm cum să regăsim calea spre inima noastră, să recuperăm valoarea intimității și a tăcerii pentru că acolo Dumnezeu ne întâlnește și ne vorbește. Doar pornind de acolo putem, la rândul nostru, să ne întâlnim cu alții și să le vorbim.”

Punând în lumină comportamentul vameșului care, spre deosebire de fariseu, se prezintă în templu cu suflet smerit și căit, și “stând departe nici măcar nu îndrăznea să-și ridice ochii spre cer”, ci bătându-și pieptul spunea: “Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul”, papa Francisc a explicat învățătura oferită de parabolă:
Papa Francisc: “Parabola ne învață că nu devenim drepți sau păcătoși grație propriei apartenențe sociale ci prin modul de a ne raporta la Dumnezeu și la frați. Gesturile de căință, împreună cu puținele și simplele cuvinte ale vameșului dau mărturie despre cât este de conștient în privința condiției sale de păcătos. Modul său de a se ruga este unul esențial. Acționează cu umilință, având doar certitudinea că este un păcătos, cu trebuință de milă. Dacă fariseul nu cere nimic pentru că avea deja totul, vameșul nu poate decât să cerșească milostivirea lui Dumnezeu. Cât este de frumos acest lucru: să cerșești milostivirea lui Dumnezeu. Prezentându-se “cu mâinile goale”, cu inima goală, vameșul ne arată nouă tuturor care este condiția necesară pentru a dobândi iertarea Domnului. Până la urmă, tocmai el, cel într-atât de disprețuit, devine icoana adevăratului credincios.”

La finalul catehezei, pontiful a evidențiat sentința cu care Isus încheie parabola, exprimată prin cuvintele: “Vă spun că [vameșul] a coborât la casa lui îndreptățit mai degrabă decât celălalt [fariseul]; căci oricine se înalță pe sine va fi umilit, iar cel care se umilește va fi înălțat”. Sfântul Părinte a accentuat smerenia, definind-o “condiția necesară pentru a fi înălțați de Dumnezeu, astfel încât să experimentăm milostivirea care vine să umple golurile noastre.”
În cadrul saluturilor succesive catehezei, Sfântul Părinte a amintit că vineri se celebrează solemnitatea Preasfânta Inimă a lui Isus, ce este îmbogățită în acest an de Jubileul Milostivirii dedicat preoților, spunând: “Vă îndemn pe toți ca, pe întreaga durată a lunii iunie, să vă rugați Inimii lui Isus și, cu apropiere sufletească și afecțiune, să-i sprijiniți pe preoții voștri astfel încât să fie mereu imaginea acelei Inimi plină de iubire milostivă”.

De asemenea, adresând un gând special tinerilor, i-a îndemnat să afle în Inima lui Isus hrana pentru viața spirituală și izvorul pentru alimentarea speranței. În schimb, pe bolnavi i-a îndemnat să-și ofere suferința Domnului iar pe tinerii de curând căsătoriți să se apropie frecvent de Preasfânta Euharistie, pentru ca, “hrăniți cu Cristos, să fie familii creștine atinse de iubirea acelei Inimi divine”.
RV/AM

preluare: http://ro.radiovaticana.va/

Comments are closed.