By Verset : Luca 16, 19-31
This text will be replaced with audio if available.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 18 mai 2016

19. Sărăcia şi Milostivirea (cf. Lc 16,19-31)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Doresc să mă opresc astăzi cu voi asupra parabolei omului bogat şi a săracului Lazăr. Viaţa acestor două persoane pare să se scurgă pe două şine paralele: condiţiile lor de viaţă sunt opuse şi complet necomunicante. Uşa casei bogatului este mereu închisă pentru cel sărac, care zace acolo afară, căutând să mănânce ce prisoseşte de pe masa bogatului. Acesta se îmbracă în haine luxoase, în timp ce Lazăr este acoperit de răni; bogatul în fiecare zi benchetuieşte copios, în timp ce Lazăr moare de foame. Numai câinii se îngrijesc de el şi vin să-i lingă rănile. Această scenă aminteşte de reproşul dur al Fiului Omului la judecata finală: “Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost […] gol şi nu m-aţi îmbrăcat” (Mt 25,42-43). Lazăr reprezintă bine strigătul silenţios al săracilor din toate timpurile şi contradicţia unei lumi în care imense bogăţii şi resurse sunt în mâinile câtorva.

Isus spune că într-o zi acel om bogat a murit: săracii şi bogaţii mor, au acelaşi destin, ca noi toţi, nu există excepţii la asta. Şi atunci acel om s-a adresat lui Abraham implorându-l cu apelativul de “părinte” (v. 24.27). Revendică de aceea că este fiul său, apartenent la poporul lui Dumnezeu. Şi totuşi în viaţă nu a arătat nicio consideraţie faţă de Dumnezeu, ba chiar a făcut din sine însuşi centrul a toate, închis în lumea sa de lux şi de risipă. Excluzându-l pe Lazăr, n-a ţinut cont nici de Domnul, nici de legea sa. A-l ignora pe cel sărac înseamnă a-l dispreţui pe Dumnezeu! Asta trebuie să învăţăm bine: a-l ignora pe cel sărac înseamnă a-l dispreţui pe Dumnezeu. Există un amănunt în parabolă care trebuie observat: bogatul nu are un nume, ci numai adjectivul: “bogatul”; în cel numele săracului este repetat de cinci ori, şi “Lazăr” înseamnă “Dumnezeu ajută”. Lazăr, care zace în faţa uşii, este o atenţionare vie adresată celui bogat pentru a-şi aminti de Dumnezeu, însă bogatul nu primeşte această atenţionare. De aceea va fi condamnat nu pentru bogăţiile sale, ci pentru că a fost incapabil să simtă milă faţă de Lazăr şi să-l ajute.

În partea a doua a parabolei, îl regăsim pe Lazăr şi pe cel bogat după moartea lor (v. 22-31). În lumea de dincolo situaţia s-a răsturnat: săracul Lazăr este purtat de îngeri în cer lângă Abraham, bogatul în schimb se prăbuşeşte printre chinuri. Atunci bogatul “şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abraham şi pe Lazăr în sânul lui”. El pare să-l vadă pe Lazăr pentru prima dată, însă cuvintele sale îl trădează: “Părinte Abraham, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea”. Acum îl recunoaşte pe Lazăr şi îi cere ajutor, în timp ce în viaţă se prefăcea că nu-l vede. – De câte ori atâţia oameni se prefac că nu-i văd pe cei săraci! Pentru ei săracii nu există – Mai înainte îi refuza chiar şi ce-i prisosea de la masa sa şi acum ar vrea ca să-i aducă de băut! Încă mai crede că poate invoca drepturi datorită condiţiei sale sociale precedente. Declarând imposibil să asculte cererea sa, Abraham în persoană oferă cheia întregii relatări: el explică faptul că lucrurile bune şi cele rele au fost distribuite în aşa fel încât să compenseze nedreptatea pământească şi uşa care îl separa în viaţă pe cel bogat de cel sărac s-a transformat într-o “mare prăpastie”. Atât timp cât Lazăr stătea sub casa sa, pentru bogat exista posibilitatea de mântuire, să deschidă larg uşa, să-l ajute pe Lazăr, dar acum când amândoi au murit, situaţia a devenit ireparabilă. Dumnezeu nu este niciodată chemat în cauză, însă parabola pune în gardă în mod clar: milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi este legată de milostivirea noastră faţă de aproapele; când lipseşte aceasta, şi aceea nu găseşte spaţiu în inima noastră închisă, nu poate intra. Dacă eu nu deschid larg uşa inimii mele pentru cel sărac, acea uşă rămâne închisă. Şi pentru Dumnezeu. Şi acest lucru este teribil.

În acest moment, bogatul se gândeşte la fraţii săi, care riscă să ajungă în aceeaşi situaţie, şi cere ca Lazăr să se poată întoarce în lume pentru a-i avertiza. Însă Abraham răspunde: “Îl au pe Moise şi pe profeţi, să asculte de ei”. Pentru a ne converti, nu trebuie să aşteptăm evenimente minunate, ci să deschidem inima la Cuvântul lui Dumnezeu, care ne cheamă să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele. Cuvântul lui Dumnezeu poate face să retrăiască o inimă uscată şi să o vindece de orbirea sa. Bogatul cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-a lăsat să intre în inimă, nu l-a ascultat, de aceea a fost incapabil să deschidă ochii şi să aibă milă de cel sărac. Niciun mesager şi niciun mesaj nu-i vor putea înlocui pe săracii pe care-i întâlnim pe drum, pentru că în ei ne vine în întâmpinare însuşi Isus: “Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40), spune Isus. Astfel în răsturnarea destinelor pe care o descrie parabola este ascunsă misterul mântuirii noastre, în care Cristos uneşte sărăcia cu milostivirea. Iubiţi fraţi şi surori, ascultând această Evanghelie, noi toţi, împreună cu săracii de pe pământ, putem să cântăm cu Maria: “I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale” (Lc 1,52-53).

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Comments are closed.