By Verset : Mt 5,7; Mt 25,35 ş.u.
This text will be replaced with audio if available.

“Fericiţi cei milostivi pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).

“Domnul se apropie de tine în atitudine de nevoiaş…”Sf. Ioan Gură de Aur

Sâmbătă și Duminică, 12-13 iulie 2014, a avut loc în parohia noastră formarea vincențiană pentru asociațiile caritative “Sf. Vincențiu de Paul” din București și împrejurimi. A fost o ocazie deosebită de a afla mai multe despre spiritualitatea vincențiană, precum și despre activitatea pe care o promovează pentru a-L sluji pe Cristos în cei lipsiți și suferinzi.

Actualul papă Francisc îi are pe săraci la inimă și manifestă o sensibilitate deosebită față de acestă categorie socială. Este o atitudine și totodată o opțiune care vine din credința pe care Sfântul Părinte a dezvoltat-o cu multă perseverență de-a lungul slujirii sale preoțești și episcopale. În calitatea sa de lider al Bisericii Catolice, folosește toate posibilitatile teoretice și practice ca această alegere de a ne apropia și a-i sluji cu iubire creștină pe cei săraci și marginalizați să devină o adevarată prioritate în noua evanghelizare pe care o promovează biserica noastră. Vă propun în continuare să ne oprim asupra câtorva idei mai principale pe care papa Francisc ni le adresează în Exortația apostolică Evangelii gaudium (Bucuria Evangheliei) cu privire la locul săracilor în Biserică și la integrarea lor în societate. Nu putem să nu remarcăm rolul deosebit pe care aceștia, după gândirea papei, îl au în noua evanghelizare și reusita ei, ca și faptul că milostivirea faţă de ei este cheia cerului.
Lectură frumoasă în lumina și bucuria Duhului Sfânt.

Capitolul 4: Dimensiunea socială a evanghelizării

II. Incluziunea socială a săracilor

– 186. Credinţa noastră în Cristos care s-a făcut sărac şi mereu aproape de cei săraci şi de cei marginalizaţi este fundamentul preocupării pentru dezvoltarea completă a celor mai abandonaţi membri ai societăţii. 187. Fiecare creştin şi fiecare comunitate sunt chemaţi să fie instrumente ale lui Dumnezeu pentru eliberarea şi promovarea săracilor, în aşa fel încât ei să se poată integra pe deplin în societate; să ascultăm strigătul săracului şi să-l ajutăm.

– Cuvântul “solidaritate” semnifică mult mai mult decât vreun act sporadic de generozitate. Nu vorbim numai despre a asigura tuturor hrana sau o “întreţinere demnă”, ci să poată avea “prosperitate în multiplele sale aspecte”. Asta implică educaţie, acces la asistenţa sanitară şi în special loc de muncă, pentru că în munca liberă, creativă, participativă şi solidară fiinţa umană exprimă şi sporeşte demnitatea propriei vieţi.

– Frumuseţea însăşi a evangheliei nu poate fi mereu manifestată în mod adecvat de noi, dar există un semn care nu trebuie să lipsească niciodată: opţiunea pentru cei din urmă, pentru cei pe care societatea îi respinge şi îi îndepărtează. În inima lui Dumnezeu există un loc preferenţial pentru cei săraci, în asemenea măsură încât el însuşi “s-a făcut sărac” (2Cor 8,9); s-a identificat cu ei: “Mi-a fost foame şi mi-aţi dat să mănânc”, învăţând că milostivirea faţă de ei este cheia cerului (cf. Mt 25,35 ş.u.).

– Dumnezeu s-a făcut sărac pentru noi, pentru a ne îmbogăţi prin sărăcia sa”. Pentru aceasta doresc o Biserică săracă pentru cei săraci. Ei au multe să ne înveţe. În afară de a fi părtaşi de sensus fidei, prin propriile suferinţe îl cunosc pe Cristos suferind. Este necesar ca toţi să ne lăsăm evanghelizaţi de ei. Noua evanghelizare este o invitaţie de a recunoaşte forţa mântuitoare a existenţei lor şi de a o aşeza în centrul drumului Bisericii. Suntem chemaţi să-l descoperim pe Cristos în ei, să le împrumutăm glasul nostru în susţinerea cauzelor lor, dar şi să le fim prieteni, să-i ascultăm, să-i înţelegem şi să primim înţelepciunea misterioasă pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice prin intermediul lor. Asta implică a-l aprecia pe cel sărac în bunătatea sa proprie, cu felul său de a fi, cu cultura sa, cu modul său de a trăi credinţa. Iubirea autentică este întotdeauna contemplativă, ne permite să-l slujim pe celălalt nu din necesitate sau vanitate, ci pentru că este frumos, dincolo de aparenţe.

– Săracul, atunci când este iubit, “este considerat de mare valoare”, şi asta diferenţiază opţiunea autentică faţă de cei săraci de orice ideologie, de orice intenţie de a-i folosi pe cei săraci în folosul intereselor personale sau politice. Numai pornind de la această apropiere reală şi cordială putem să-i însoţim cum se cuvine pe drumul lor de eliberare. Numai acest lucru va face posibil ca “săracii să se simtă, în orice comunitate creştină, ca «la ei acasă». Acest mod nu ar fi oare cea mai mare şi mai eficientă prezentare a veştii bune a împărăţiei?”. Fără opţiunea preferenţială faţă de cei mai săraci, “vestirea evangheliei, care rămâne prima caritate, riscă să fie greşit înţeleasă şi să se înece în acea mare de cuvinte la care ne expune zilnic actuala societate a comunicării”[170].

– discriminarea cea mai gravă de care suferă săracii este lipsa de îngrijire spirituală. “Convertirea spirituală, intensitatea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, zelul pentru dreptate şi pace, semnificaţia evanghelică a săracilor şi a sărăciei sunt cerute tuturor”. Mă tem că şi aceste cuvinte o să fie numai obiect al câtorva comentarii fără o adevărată incidenţă practică. Da, cei fără un acoperiş deasupra capului, toxico-dependenţii, refugiaţii, popoarele indigene, bătrânii tot mai singuri şi abandonaţi etc. Dumnezeu ne întreabă pe noi toţi: “Unde este fratele tău?” (Gen 4,9). Unde este fratele tău înrobit?

Fiinţa umană este întotdeauna sacră şi inviolabilă, în orice situaţie şi în orice fază a dezvoltării sale. Este un scop în sine;

– ”Pact pentru muncă”; ”A fi fără un loc de muncă nu înseamnă numai a nu avea necesarul pentru viață. Avem posibilitatea de a mânca ceva în fiecare zi, mergând fie la Caritas, fie la diferite asociații care ne oferă mâncare. Dar nu aceasta este problema. Problema este că nu aduci pâine acasă, acest lucru este grav, și aceasta îți ia demnitatea. Problema cea mai gravă nu este foamea. Problema cea mai gravă este demnitatea. Iată de ce avem nevoie de locuri de muncă și de a apăra demnitatea pe care o primim prin muncă”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.