By Verset : Matei 5,7
This text will be replaced with audio if available.

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Polonia
cu ocazia celei de-a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului
(27-31 iulie 2016)

Ceremonia de primire a tinerilor

Parcul Jordan a Błonia, Cracovia, joi, 28 iulie 2016

Dragi tineri, bună seara!

În sfârşit ne întâlnim! Mulţumesc pentru această primire călduroasă! Îi mulţumesc cardinalului Dziwisz, episcopilor, preoţilor, călugărilor, seminariştilor şi laicilor şi tuturor celor care vă însoţesc. Mulţumesc celor care au făcut posibilă prezenţa noastră aici astăzi, care s-au “pus în joc” pentru ca să putem celebra credinţa. Astăzi noi, toţi împreună, celebrăm credinţa!

În această ţară natală a sa aş vrea să-i mulţumesc în special sfântului Ioan Paul al II-lea [aplauze lungi] – tare! tare! – care a visat şi a dat impuls acestor întâlniri. Din cer el ne însoţeşte văzând atâţia tineri care aparţin popoarelor, culturilor, limbilor aşa de diferite cu un singur motiv: să-l celebreze pe Isus care este viu în mijlocul nostru. Aţi înţeles? Să-l celebreze pe Isus care este viu în mijlocul nostru! Şi a spune că este viu înseamnă a voi să reînnoim dorinţa noastră de a-l urma, dorinţa noastră de a trăi cu pasiune urmarea lui Isus. Ce ocazie mai bună pentru a reînnoi prietenia cu Isus decât a întări prietenia dintre voi! Ce mod mai bun pentru a experimenta bucuria Evangheliei decât a voi “să contagiem” vestea bună în atâtea situaţii dureroase şi dificile!

Şi Isus e cel care ne-a convocat la această a treizeci şi una Zi Mondială a Tineretului; Isus este cel care ne spune: “Fericiţi cei milostivi pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7). Fericiţi sunt cei care ştiu să ierte, care ştiu să aibă o inimă compătimitoare, care ştiu să dea ceea ce este mai bun din ei altora; ceea ce este mai bun, nu ceea ce prisoseşte: ceea ce este mai bun!

Dragi tineri, în aceste zile Polonia, această nobilă ţară, se îmbracă de sărbătoare; în aceste zile Polonia vrea să fie faţa mereu tânără a Milostivirii. Din această ţară împreună cu voi şi uniţi şi cu atâţia tineri care astăzi nu pot să fie aici, dar care ne însoţesc prin intermediul diferitelor mijloace de comunicare, toţi împreună vom face din această zi o adevărată sărbătoare jubiliară, în acest Jubileu al Milostivirii.

În anii mei trăiţi ca episcop am învăţat un lucru – am învăţat multe, dar unul vreau să-l spun acum -: nu există nimic mai frumos decât a contempla dorinţele, angajarea, pasiunea şi energia cu care atâţia tineri trăiesc viaţa. Acest lucru este frumos! Şi de unde vine această frumuseţe? Când Isus atinge inima unui tânăr, a unei tinere, aceştia sunt capabili de acţiuni într-adevăr grandioase. Este stimulant a-i auzi împărtăşindu-şi visele lor, întrebările lor şi dorinţa lor de a se opune tuturor celor care spun că lucrurile nu se pot schimba. Cei pe care eu îi numesc “cvietişti”: “Nimic nu se poate schimba”. Nu, tinerii au forţa de a se opune acestora! Dar… unii probabil nu sunt siguri de asta… Eu vă întreb, voi răspundeţi: lucrurile se pot schimba? [Da!] Nu se aude! [Da!] Iată! Este un dar din cer a putea vedea pe mulţi dintre voi care, cu întrebările voastre, încercaţi să faceţi în aşa fel încât lucrurile să fie diferite. Este frumos, şi îmi întăreşte inima, să vă văd aşa de exuberanţi. Biserica astăzi vă priveşte – aş spune mai mult: lumea astăzi vă priveşte – şi vrea să înveţe de la voi pentru a reînnoi încrederea sa în milostivirea Tatălui care are faţa mereu tânără şi nu încetează să ne invite să facem parte din Împărăţia sa, care este o împărăţie a bucuriei, este o Împărăţie mereu a fericirii, este o Împărăţie care mereu ne duce înainte, este o împărăţie capabilă să ne dea forţa de a schimba lucrurile. Eu am uitat şi vă pun întrebarea încă o dată: lucrurile se pot schimba? [Da!] De acord.

Cunoscând pasiunea pe care voi o puneţi în misiune, îndrăznesc să repet: milostivirea are mereu faţa tânără. Pentru că o inimă milostivă are curajul de a lăsa comodităţile; o inimă milostivă ştie să meargă în întâmpinarea altora, reuşeşte să-i îmbrăţişeze pe toţi. O inimă milostivă ştie să fie un refugiu pentru cel care n-a avut niciodată o casă sau a pierdut-o, ştie să creeze un mediu de casă şi de familie pentru cel care a trebuit să emigreze, este capabilă de duioşie şi de compasiune. O inimă milostivă ştie să împartă pâinea cu cel căruia îi este foame, o inimă milostivă se deschide pentru a-l primi pe refugiat şi pe migrant. A spune milostivire împreună cu voi înseamnă a spune oportunitate, înseamnă a spune mâine, înseamnă a spune angajare, înseamnă a spune încredere, înseamnă a spune deschidere, ospitalitate, compasiunea, înseamnă a spune vise. Dar voi sunteţi capabili să visaţi? [Da!] Şi când inima este deschisă şi capabilă să viseze este loc pentru milostivire, este loc pentru a-i mângâia pe cei care suferă, este loc pentru a fi alături de cei care nu au pace în inimă sau duc lipsă de cele necesare pentru a trăi, sau duc lipsă de cel mai frumos lucru: credinţa. Milostivire. Să spunem împreună acest cuvânt: milostivire. Toţi! [Milostivire!] Încă o dată! [Milostivire!] Încă o dată, pentru ca lumea să audă! [Milostivire!].

Vreau să vă mărturisesc şi un alt lucru pe care l-am învăţat în aceşti ani. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar mă îndurerează să întâlnesc tineri care par “pensionari” înainte de vreme. Acest lucru mă îndurerează. Tineri care par că au ieşit la pensie la 23, 24, 25 de ani. Acest lucru mă îndurerează. Mă preocupă să văd tineri care au “aruncat buretele” înainte de a începe partida. Care au “capitulat” fără să fi început să joace. Mă îndurerează să văd tineri care merg cu faţa tristă, ca şi cum viaţa lor n-ar avea valoare. Sunt tineri esenţialmente plictisiţi… şi plictisitori, care-i plictisesc pe alţii, şi acest lucru mă îndurerează. Este dificil, şi în acelaşi timp ne interpelează, a vedea tineri care lasă viaţa în căutarea “ameţelii”, sau a acelei senzaţii de a se simţi vii pe căi întunecate şi care după aceea ajung să “plătească”… şi să plătească scump. Gândiţi-vă la atâţia tineri pe care voi îi cunoaşteţi, care au ales acest drum. Dă de gândit când vezi tineri care pierd anii frumoşi ai vieţii lor şi energiile lor alergând după vânzătorii de iluzii false – există! – (în ţara mea natală am spune “vânzători de fum”) care vă fură ceea ce este mai bun din voi înşivă. Şi acest lucru mă îndurerează. Eu sunt sigur că astăzi printre voi nu este niciunul dintre aceştia, dar vreau să vă spun: există tineri pensionaţi, tineri care aruncă buretele înainte de partidă, există tineri care intră în ameţeală cu iluziile false şi ajung în nimic.

Pentru aceasta, dragi prieteni, ne-am reunit pentru a ne ajuta reciproc, pentru că nu vrem să lăsăm să ni se fure ceea ce este mai bun în noi înşine, nu vrem să permitem ca să ni se fure energiile, ca să ni se fure bucuria, ca să ni se fure visele cu iluzii false.

Dragi prieteni, vă întreb: vreţi pentru viaţa voastră acea “ameţeală” alienantă sau vreţi să simţiţi forţa care să vă facă să vă simţiţi vii şi plini? Ameţeală alienantă sau forţa harului? Ce vreţi: ameţeală alienantă sau forţă de plinătate? Ce vreţi? [Forţă de plinătate!] Nu se aude bine! [Forţă de plinătate!] Pentru a fi plini, pentru a avea o viaţă reînnoită, există un răspuns, există un răspuns care nu se vinde, există un răspuns care nu se cumpără, un răspuns care nu este un lucru, care nu este un obiect, este o persoană, se numeşte Isus Cristos. Vă întreb: Isus Cristos poate fi cumpărat? [Nu!] Isus Cristos se vinde în magazine? [Nu!] Isus Cristos este un dar, este un cadou al Tatălui, darul Tatălui nostru. Cine este Isus Cristos? Toţi! Isus Cristos este un dar! Toţi! [Este un dar!]. Este cadoul Tatălui.

Isus Cristos este cel care ştie să dea adevărată pasiune vieţii, Isus Cristos este cel care ne face să nu ne mulţumim cu puţin şi ne face să dăm ceea ce este mai bun din noi înşine; Isus Cristos e cel care ne interpelează, ne invită şi ne ajută să ne ridicăm ori de câte ori ne considerăm învinşi. Isus Cristos e cel care ne determină să ne ridicăm privirea şi să visăm lucruri înalte. “Dar, părinte – poate să-mi spună cineva – este atât de greu să visăm lucruri înalte, este atât de greu să urcăm, să fim mereu în urcuş. Părinte, eu sunt slab, eu cad, eu mă străduiesc dar de atâtea ori cad”. Alpiniştii, când escaladează munţii, cântă un cântec foarte frumos, care spune aşa: “În arta de a urca, ceea ce contează nu e a nu cădea, ci de a nu rămâne căzut”. Dacă tu eşti slab, dacă tu cazi, priveşte un pic în sus şi este mâna întinsă a lui Isus care îţi spune: “Ridică-te, vino cu mine”. “Şi dacă mai fac asta încă o dată?” Chiar şi atunci. “Şi dacă mai fac asta încă o dată?” Chiar şi atunci. Dar Petru l-a întrebat odată pe Domnul: “Doamne, de câte ori?” – “De şaptezeci de ori câte şapte”. Mâna lui Isus este mereu întinsă pentru a ne ridica, atunci când noi cădem. Aţi înţeles? [Da!]

În Evanghelie am ascultat că Isus, în timp ce mergea la Ierusalim, se opreşte într-o casă – cea a lui Marta, Maria şi Lazăr – care îl primeşte. Fiind în trecere, intră în casa lor pentru a sta cu ei; cele două femei îl primesc pe cel care ştiu că este capabil să se înduioşeze. Multele ocupaţii ne fac să fim ca Marta: activi, distraşi, mereu în fugă pe aici şi pe acolo… dar adesea suntem şi ca Maria: în faţa unui peisaj frumos, sau a unui video pe care ni-l trimite un prieten pe celular, ne oprim ca să reflectăm, în ascultare. În aceste zile ale ZMT, Isus vrea să intre în casa noastră: în casa ta, în casa mea, în inima fiecăruia dintre noi; Isus va vedea preocupările noastre, mersul nostru în fugă, aşa cum a făcut cu Marta… şi va aştepta ca să-l ascultăm ca Maria: care, în mijlocul tuturor treburilor, să avem curajul de a ne încredinţa Lui. Să fie zile pentru Isus, dedicat ca să ne ascultăm, să-l primim în cei cu care împărtăşesc casa, strada, grupul, şcoala.

Şi cine-l primeşte pe Isus, învaţă să iubească precum Isus. Atunci El ne întreabă dacă vrem o viaţă deplină. Şi eu în numele Lui vă întreb: vrei, vreţi voi o viaţă deplină? Începe din acest moment să te laşi emoţionat! Pentru că fericirea încolţeşte şi răsare în milostivire: acesta este răspunsul său, aceasta este invitaţia sa, provocarea sa, aventura sa: milostivirea. Milostivirea are întotdeauna o faţă tânără; ca aceea a Mariei din Betania, aşezată la picioarele lui Isus ca discipolă, căreia îi place să-l asculte pentru că ştie că acolo este pacea. Ca faţa Mariei din Nazaret, lansată cu “da”-ul său în aventura milostivirii, şi care va fi numită fericită de toate generaţiile, numită de noi toţi “Mama Milostivirii”. S-o invocăm împreună toţi: Maria Mama Milostivirii. Toţi: Maria Mama Milostivirii.

Aşadar toţi împreună să-i cerem Domnului – fiecare să repete în inima sa în tăcere -: Doamne, lansează-ne în aventura milostivirii! Lansează-ne în aventura de a construi punţi şi de a dărâma ziduri (fie ele ţarcuri sau garduri); lansează-ne în aventura de a-l ajuta pe cel sărac, pe cel care se simte singur şi abandonat, pe cel care nu mai găseşte un sens pentru viaţa sa. Lansează-ne să-i însoţim pe cei care nu te cunosc şi să le spunem lent şi cu mult respect Numele tău, motivul credinţei mele. Stimulează-ne, ca pe Maria din Betania, la ascultarea celor pe care nu-i înţelegem, a celor care vin din alte culturi, alte popoare, precum şi a celor de care ne temem deoarece credem că pot să ne facă rău. Fă ca să îndreptăm privirea noastră, ca Maria din Nazaret cu Elisabeta, să ne îndreptăm privirile noastre spre bătrânii noştri, spre bunicii noştri, pentru a învăţa din înţelepciunea lor. Eu vă întreb: voi vorbiţi cu bunicii voştri? [Da!] Aşa şi aşa! Căutaţi-i pe bunicii voştri, ei au înţelepciunea vieţii şi vă vor spune lucruri care vor înduioşa inima voastră.

Iată-ne, Doamne! Trimite-ne să împărtăşim Iubirea ta Milostivă. Vrem să te primim în această Zi Mondială a Tineretului, vrem să afirmăm că viaţa este plină atunci când este trăită pornind de la milostivire şi că aceasta este partea cea mai bună, este partea cea mai dulce, este partea care nu ne va fi luată niciodată. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluare: ercis.ro

Comments are closed.