Săptămâna: 27 Februarie – 6 Martie 2022

1. Calendarul Săptămânii:
27 D † DUMINICA a 8-a de peste an; Ss. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.; Grigore de Narek, abate înv.
28 L Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.
1 M Sf. Albin, ep.
2 M MIERCUREA CENUŞII (post şi ab.), Sf. Angela a Crucii, călug.
3 J Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostaş m.
4 V Sf. Cazimir, rege *
5 S Ss. Luciu I, pp.; Teofil, ep; Adrian din Cezareea, m.
6 D † DUMINICA 1 din Postul Mare; Sf. Coletta, fc.; Fer. Roza din Viterbo, fc.

2. La ieșirea din Biserică găsiți revistele Actualitatea creștină și Mesagerul Sf. Anton, pe care vi le recomandăm.

3. După binecuvântare toți copiii de la Prima Sf. Împărtășanie sunt așteptați la capela Bisericii, iar adolescenții, tinerii de la Mir și ceilalți elevi la sala de cateheză.

4. La ieșirea din biserică găsiți Declarația 230 pentru anul fiscal 2021. Toți cei care au lucrat anul trecut puteți susține parohia noastră prin direcționarea a până la 3,5% din impozitul anual pe venit. Trebuie să completați declarația cu datele de identificare a contribuabilului și să semnați în partea de jos. Mulțumim tuturor celor care ajută și pe această cale parohia noastră.

5. Ia si citește! Așa cum odinioară Sf. Augustin a ascultat de inspirațiile Duhului Sfânt și s-a apropiat de cuvântul lui Dumnezeu și a început să citească Biblia sau Sf. Scriptură, tot astfel vă îndemnăm ca la ieșirea din Biserică să împrumutați o carte din biblioteca parohiei noastre.

 Vă îndemnăm să continuăm să ne rugăm și să cerem ajutorul preasfintei Fecioare Maria. Cărticica propusă astăzi, "Ave Maria, Imn de laudă și speranță" ne vorbește despre gândurile și sentimentele Fecioarei Maria, despre cererile pe care i le adresăm in rugăciunea "Bucură-te, Marie", fără îndoială cea mai frumoasă și cea mai de preț după "Tatăl nostru". Această cărticică de devoțiune, care ne îndeamnă printre altele "Să învățăm a pronunța mereu cu iubire numele binecuvântat al Mariei", este frumos scrisă și minunat ilustrată.
 A doua recomandare este tot o operă de devoțiune, "Imitațiunea lui Cristos", una din marile cărți ale umanității. Apărută în veacul al XV-lea și circulată, inițial, sub forma de copii, manuscrise, Imitațiunea lui Cristos a rămas de cinci veacuri încoace, mereu proaspătă și la fel de actuală, în pofida trecerii timpului. Centrul şi fundamentul întregii Imitaţiuni este Domnul nostru Isus Cristos ca Dumnezeu şi Învăţător. Autorul ne dă îndrumări de folos pentru viața sufletului, povețe pentru luminarea lăuntrică și ne îndeamnă să citim cartea cu duhul drept și cinstit al smereniei.
 A treia recomandare este cartea "Memoriile" Reginei Maria, o mare scriitoare și fină observatoare a epocii în care a trăit. Memoriile prezentate, sunt adesea trăite la intensitate maximă și sunt redate într-un stil alert și emoțional, asemenea unui reportaj realizat la fața locului. Cartea va fi o lectură încântătoare nu numai pentru pasionații de istorie dar și pentru cei care doresc să descopere latura spirituală a reginei. Regina Maria și-a pus toată viața sub semnul iubirii și al credinței. A fost îndrăgostită de costumul popular, de bisericile de la țară, de poporul român și și-a pus mereu speranța în ajutorul lui Dumnezeu.

6. Miercuri, 2 Martie 2022, este Miercurea Cenușii, zi de post și abstinență, zi în care începem Postul Mare.
- orele 10:30 Sf. Liturghie cu impunerea cenușii
- orele 17:30 Calea Sfintei Cruci
- orele 18:00: Sfânta Liturghie cu impunerea cenușii
- La inițiativa papei Francisc Miercurea cenușii este o zi de post și rugăciune pentru pace în Ucraina.

În timpul Postul mare ne rugăm Calea Sfintei Cruci în fiecare zi de Miercuri și Vineri de la orele 17:30. De asemenea, Duminica între orele 15:00 – 18:00 vom face adorație euharistică. Programul adorațiilor:
- Duminică 6 Martie între orele 15:00 – 18:00
- Duminică 13 Martie între orele 15:00 – 18:00
- Duminică 20 Martie între orele 15:00 – 18:00
- Duminică 27 Martie între orele 15:00 – 18:00
- Duminică 3 Aprilie între orele 15:00 – 18:00

În timpul Postul mare sunt chemați să practicăm postul și pomana. În acest sens va propunem două inițiative:

1. „Cutia speranței”: în ea adunăm ajutorul pentru misiunile Arhidiecezei Romano-Catolice din Kenia, Africa. La intrarea în Biserică găsiți „Cutia speranței” pe care sunteți invitați să o luați acasă pentru a aduna caritatea sau pomana în timpul Postului.

2. „Cafeaua antoniană”: pentru ajutorarea bolnavilor și săracilor

Lăudat sa fie Isus Cristos!

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Sfântul Anton de Padova - Colentina
Str. Magnoliei, Nr. 113-115; 022793 - Bucureşti, Sector 2;
Tel/Fax. 021/2410785; www.parohiasfanton.ro