Celebrăm marea sărbătoare a Crăciunului, misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, al naşterii sale după trup din Sf. Fecioară Maria. Misterul Crăciunului este misterul Dumnezeului nostru care vine în mijlocul nostru ca unul dintre noi; vine ca să rămână mereu cu noi, vine ca să fie Emanuel, Dumnezeu cu noi, după cum profețise prorocii Vechiului Testament, vine ca să ne împărtășească viața divină, vine pentru a ne mântui.
Celebrăm Crăciunul pentru că în această zi a intrat în lume "lumina adevărată, aceea care luminează tot omul" (In 1,9), "Cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Nu vorbim numai de o amintire, ci de un mister; nu este numai comemorare, ci şi prezenţă. Celebrăm în mod misterios, dar real, intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume şi suntem luminaţi încă o dată de lumina strălucirii Sale. Fiecare Sf. Liturghie este o prezenţă reală a misterului lui Cristos şi în ea se prelungeşte istoria mântuirii... A celebra nașterea Domnului nu este simplă amintire a unor fapte din trecut, ci înseamnă a face prezente acele mistere aducătoare de mântuire... Astăzi, ca şi atunci, Dumnezeu se revelează în trup, adică în trupul viu al Bisericii peregrine în timp, şi în Sacramentele care ne dăruiesc acum mântuirea.
Da, sărbătorim Crăciunul pentru că lumina, harul și bucuria au ajuns cu adevărat pe pământ, pentru că e timpul în care simțim mai mult iubirea lui Dumnezeu, în care descoperim bucuria lui Dumnezeu, în care ni se revelează, în pruncul din Betleem, mai ales, ca bucurie.
Adevăratul dar de Craciun, spunea papa emerit Benedict al XVI-lea este bucuria, bucuria ce vine de la Dumnezeu, pe care o revarsă peste noi, bucuria pe care o contemplăm în acest prunc divin ce ne zâmbește. De aceea, Biserica ne cheamă în aceste zile să celebrăm în tresăltare de bucurie, cel mai frumos, cel mai fericit moment din istoria mântuirii: nașterea Mântuitorului pe acest pământ, iubirea divină ce a intrat în lume ca să ne răscumpere. Nu există veste mai bună în această lume căci Nașterea Domnului înseamnă eliberarea de povoara păcatelor, înseamnă pacea, sfințirea, mântuirea noastră.
Să ne străduim în aceste zile să simțim cât mai mult iubirea lui Dumnezeu, să o lăsam să ni se reveleze din plin prin gingășia pruncului Isus din ieslea Betleemului, prin frumusețea Cuvântului întrupat, plin de har și de adevăr. Să-i cerem Sf. Anton, patronul bisericii noastre, sfântul ce-L ține mereu pe pruncușorul Isus in brațele sale, să ne mijloceasca harul de a simți mai ales în această perioadă marea iubire dumnezeiască și totodată să ne străduim sa-i răspundem cu generozitate. Pe de o parte să fim cat mai deschiși harului ca sa putem fi invăluiti de iubirea lui Dumnezeu și pe de alta să răspundem cu draga inimă chemării Domnului de a trăi în caritate.
Sfinte Antoane, roagă-te pentru noi!
