Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 9 august 2017
Speranţa creştină - 30. Iertarea divină: motor de speranţă
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Am auzit reacţia comesenilor lui Simon fariseul: "Cine este acesta că iartă şi păcatele?" (Lc 7,49). Isus tocmai a săvârşit un gest scandalos. O femeie din cetate, cunoscută de toţi ca o păcătoasă, a intrat în casa lui Simon, s-a aplecat la picioarele lui Isus şi a vărsat pe picioarele sale untdelemn parfumat. Toţi cei care erau acolo la masă murmurau: dacă Isus este un profet, n-ar trebui să accepte gesturi de acest gen de la o femeie ca aceea. Acele femei, sărmanele, care foloseau numai pentru a fi întâlnite pe ascuns, şi de conducători, sau pentru a fi omorâte cu pietre. Conform mentalităţii timpului, între sfânt şi păcătos, între pur şi impur, separaţia trebuia să fie clară.
Însă atitudinea lui Isus este diferită. Încă de la începuturile activităţii sale din Galileea, El se apropie de leproşi, de îndrăciţi, de toţi bolnavii şi marginalizaţii. Un comportament de acest gen nu era deloc obişnuit, aşa încât această simpatie a lui Isus faţă de cei excluşi, cei "de neatins", va fi unul dintre lucrurile care-i vor descumpăni cel mai mult pe contemporanii săi. Acolo unde există o persoană care suferă, Isus o ia asupra sa, şi acea suferinţă devine a sa. Isus nu predică faptul că situaţia de durere trebuie să fie suportată cu eroism, în maniera filozofilor stoici. Isus împărtăşeşte durerea umană, iar când o întâlneşte, din interiorul său erupe acea atitudine care caracterizează creştinismul: milostivirea. Isus, în faţa durerii umane simte milostivire; inima lui Isus este milostivă. Isus simte compasiune. Literalmente: Isus simte că freamătă viscerele sale. De câte ori întâlnim în Evanghelii reacţii de acest gen. Inima lui Cristos întrupează şi revelează inima lui Dumnezeu, care acolo unde există un bărbat sau o femeie care suferă, vrea vindecarea sa, eliberarea sa, viaţa sa deplină.
Pentru aceasta Isus deschide larg braţele pentru cei păcătoşi. Câţi oameni rămân şi astăzi într-o viaţă greşită pentru că nu găsesc pe nimeni disponibil să-l privească sau s-o privească în mod diferit, cu ochii, mai bine zis, cu inima lui Dumnezeu, adică să-i privească cu speranţă. În schimb Isus vede o posibilitate de înviere şi în cel care a acumulat atâtea alegeri greşite. Isus este mereu acolo, cu inima deschisă; deschide larg acea milostivire pe care o are în inimă; iartă, îmbrăţişează, înţelege, se apropie: aşa este Isus!
Uneori uităm că pentru Isus n-a fost vorba despre o iubire uşoară, la preţ ieftin. Evangheliile înregistrează primele reacţii negative faţă de Isus chiar atunci când el a iertat păcatele unui om (cf. Mc 2,1-12). Era un om care suferea dublu: pentru că nu putea să meargă şi pentru că se simţea "greşit". Şi Isus înţelege că a doua durere este mai mare decât prima, aşa încât îl primeşte imediat cu o veste de eliberare: "Fiule, păcatele îţi sunt iertate!" (v. 5). Eliberează acel sentiment de oprimare de a se simţi greşit. Atunci unii cărturari - aceia care se cred perfecţi: eu mă gândesc la atâţia catolici care se simt perfecţi şi îi dispreţuiesc pe ceilalţi... este trist, acest lucru... - unii cărturari prezenţi acolo sunt scandalizaţi de acele cuvinte ale lui Isus, care sună ca o blasfemie, pentru că numai Dumnezeu poate să ierte păcatele.
Noi care suntem obişnuiţi să experimentăm iertarea păcatelor, probabil prea "ieftin", ar trebui uneori să ne amintim cât am costat noi pentru iubirea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi a costat destul de mult: viaţa lui Isus! El ar fi dat-o chiar şi numai pentru unul dintre noi. Isus nu merge pe cruce pentru că vindecă bolnavii, pentru că predică iubirea, pentru că proclamă fericirile. Fiul lui Dumnezeu merge pe cruce mai ales pentru că iartă păcatele, pentru că vrea eliberarea totală, definitivă a inimii omului. Pentru că nu acceptă ca fiinţa umană să consume toată existenţa sa cu acest "tatuaj" de neşters, cu gândul de a nu putea fi primit de inima milostivă a lui Dumnezeu. Şi cu aceste sentimente Isus merge în întâmpinarea păcătoşilor, care suntem noi toţi.
Astfel păcătoşii sunt iertaţi. Nu numai că sunt înseninaţi la nivel psihologic, pentru că sunt eliberaţi de sentimentul de vină. Isus face mult mai mult: oferă persoanelor care au greşit speranţa unei vieţi noi. "Dar, Doamne, eu sunt o cârpă" - "Priveşte înainte şi îţi fac o inimă nouă". Aceasta este speranţa pe care ne-o dă Isus. O viaţa marcată de iubire. Matei vameşul devine apostol al lui Cristos: Matei, care este un trădător al patriei, unul exploatator al oamenilor. Zaheu, bogat corupt - acesta cu siguranţă avea un doctorat în mituire - din Ierihon, se transformă într-un binefăcător al săracilor. Femeia din Samaria, care a avut cinci bărbaţi şi acum convieţuieşte cu un altul, aude că i se promite o "apă vie" care va putea ţâşni pentru totdeauna înlăuntrul ei (cf. In 4,14). Aşa schimbă Isus inima; aşa face cu noi toţi.
Ne face bine să ne gândim că Dumnezeu n-a ales ca prim lut pentru a forma Biserica sa persoanele care nu greşeau niciodată. Biserica este un popor de păcătoşi care experimentează milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu. Petru a înţeles mai mult adevăr despre sine însuşi mai degrabă la cântatul cocoşului decât din elanurile sale de generozitate, care îi umflau pieptul, făcându-l să se simtă superior faţă de ceilalţi.
Fraţi şi surori, suntem cu toţii sărmani păcătoşi, care avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu care are forţa de a ne transforma şi de a ne reda speranţă, şi asta în fiecare zi. Şi face asta! Iar oamenilor care au înţeles acest adevăr fundamental, Dumnezeu le dăruieşte misiunea cea mai frumoasă din lume, adică iubirea faţă de fraţi şi surori, şi vestea despre o milostivire pe care El n-o neagă nimănui. Şi aceasta este speranţa noastră. Să mergem înainte cu această încredere în iertarea, în iubirea milostivă a lui Isus. Mulţumesc.
___________________
APEL
Am rămas profund îndurerat de măcelul care a avut loc duminica trecută în Nigeria, în interiorul unei biserici, unde au fost ucise persoane nevinovate. Şi din păcate în această dimineaţă a venit ştirea despre violenţe ucigaşe în Republica Centrafricană împotriva comunităţilor creştine. Doresc ca să înceteze orice formă de ură şi de violenţă şi să nu se mai repete crime aşa de ruşinoase, săvârşite în locurile de cult, unde credincioşii se adună pentru a se ruga. Să ne gândim la fraţii noştri şi surorile noastre din Nigeria şi din Republica Centrafricană. Să ne rugăm pentru ei, toţi împreună: Bucură-te, Marie...
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
