Cateheze despre Sfântul Iosif:
1. Sfântul Iosif și ambientul în care a trăit
miercuri, 17 noiembrie 2021
Iubiți frați și surori, bună ziua!
La 8 decembrie 1870, Fericitul Pius al IX-lea l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale. La 150 de ani de la acel eveniment, trăim un an special dedicat Sfântului Iosif, iar în scrisoarea apostolică Patris corde am adunat câteva reflecții despre figura sa. Niciodată ca astăzi, în acest timp marcat de o criză globală cu diferite componente, el ne poate fi sprijin, încurajare și călăuză. Pentru aceasta am decis să-i dedic un ciclu de cateheze, care sper să ne poată ajuta apoi să ne lăsăm luminați de exemplul său și de mărturia sa. Timp de câteva săptămâni vom vorbi despre Sfântul Iosif.
În Biblie există peste zece personaje care poartă numele Iosif. Cel mai important dintre aceștia este fiul lui Iacob și al Rahelei, care, prin diferite peripeții, din sclav devine a doua persoană mai importantă în Egipt după faraon (cf. Gen 37-50). Numele Iosif în ebraică înseamnă „Dumnezeu să mărească, Dumnezeu să crească”. Este o urare, o binecuvântare întemeiată pe încrederea în providență și referită în special la rodnicia și la creșterea copiilor. De fapt, tocmai acest nume ne revelează un aspect esențial al personalității lui Iosif din Nazaret. El este un om plin de credință în providența sa: crede în providența lui Dumnezeu, are credință în providența lui Dumnezeu. Fiecare acțiune a sa relatată de evanghelie este dictată de certitudinea că Dumnezeu „face să crească”, Dumnezeu „mărește”, Dumnezeu „adaugă”, adică Dumnezeu are grijă să ducă înainte planul său de mântuire. Și, în aceasta, Iosif din Nazaret se aseamănă mult cu Iosif din Egipt.
Și referințele geografice principale care se referă la Iosif: Betleem și Nazaret, asumă un rol important în înțelegerea figurii sale.
În Vechiul Testament cetatea Betleem este numită cu numele Beth Lechem, „casa pâinii”, sau și Efrata, din cauza tribului care a ocupat acel teritoriu. În schimb, în arabă înseamnă „casa cărnii”, probabil datorită cantității mari de turme de oi și capre prezente în zonă. De fapt, nu întâmplător, când s-a născut Isus, păstorii au fost primii martori ai evenimentului (cf. Lc 2,8-20). În lumina vieții lui Isus, aceste aluzii la pâine și la carne trimit la misterul euharistic: Isus este pâinea vie coborâtă din cer (cf. In 6,51). El însuși va spune despre sine: „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică” (In 6,54).
Betleem este citat de mai multe ori în Biblie, încă din Cartea Genezei. De Betleem este legată și istoria lui Rut și Noemi, relatată în mica, dar minunata Carte a lui Rut. Rut a născut un fiu numit Obed din care la rândul său s-a născut Iesse, tatăl regelui David. Și tocmai din descendența lui David vine Iosif, tatăl legal al lui Isus. După aceea, cu privire la Betleem profetul Miheia a prezis lucruri mari: „Tu, Beteleem Efrata, ești mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieși, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel” (Mih 5,1). Evanghelistul Matei va relua această profeție, o va lega de istoria lui Isus ca de realizarea sa evidentă.
De fapt, Fiul lui Dumnezeu nu alege Ierusalimul ca loc al întrupării sale, ci Betleem și Nazaret, două sate periferice, departe de zgomotele cronicii și ale puterii din acea vreme. Și totuși Ierusalimul era cetatea iubită de Domnul (cf. Is 62,1-12), „cetatea sfântă” (Dan 3,28), aleasă de Dumnezeu pentru a locui în ea (cf. Zah 3,2; Ps 132,13). De fapt, aici locuiau învățătorii Legii, cărturarii și fariseii, mai marii preoților și bătrânii poporului (cf. Lc 2,46; Mt 15,1; Mc 3,22; In 1,19; Mt 26,3).
Iată pentru ce alegerea lui Betleem și Nazaret ne spune că periferia și marginalitatea sunt preaiubite de Dumnezeu. Isus nu s-a născut la Ierusalim cu toată curtea… nu: s-a născut într-o periferie și și-a petrecut viața, până la 30 de ani, în acea periferie, fiind tâmplar, ca și Iosif. Pentru Isus, periferiile și marginalitățile sunt preaiubite. A nu lua în serios această realitate echivalează cu a nu lua în serios Evanghelia și lucrarea lui Dumnezeu, care continuă să se manifeste în periferiile geografice și existențiale. Domnul acționează mereu în ascuns în periferii, precum și în sufletul nostru, în periferiile sufletului, ale sentimentelor, poate ale sentimentelor de care ne rușinăm; însă Domnul este acolo pentru a ne ajuta să mergem înainte. Domnul continuă să se manifeste în periferii, fie cele geografice, fie cele existențiale. Îndeosebi, Isus merge să-i caute pe păcătoși, intră în casele lor, vorbește cu ei, îi cheamă la convertire. Și este chiar certat pentru asta: „Dar iată, acest Învățător – spun învățătorii Legii – iată acest Învățător: mănâncă împreună cu păcătoșii, se murdărește…”; merge să-i caute pe cei care nu au făcut răul ci l-au îndurat: bolnavii, înfometații, săracii, cei din urmă. Isus merge mereu spre periferii. Și asta trebuie să ne dea multă încredere, pentru că Domnul cunoaște periferiile inimii noastre, periferiile sufletului nostru, periferiile societății noastre, ale orașului nostru, ale familiei noastre, adică acea parte un pic întunecată pe care noi nu o arătăm poate de rușine.
Sub acest aspect, societatea de atunci nu este foarte diferită de a noastră. Și astăzi există un centru și o periferie. Și Biserica știe că este chemată să anunțe vestea cea bună pornind de la periferii. Iosif, care este un tâmplar din Nazaret și care are încredere în planul lui Dumnezeu cu privire la tânăra sa logodnică și cu privire la el, amintește Bisericii să-și îndrepte privirea spre ceea ce lumea ignoră în mod voit. Astăzi Iosif ne învață asta: „Să nu privim atât la lucrurile pe care lumea le laudă, privește la colțuri, privește la umbre, privește la periferii, ceea ce lumea nu vrea”. El amintește fiecăruia dintre noi să dăm importanță la ceea ce alții rebutează. În acest sens este cu adevărat un învățător al esențialului: ne amintește că ceea ce valorează cu adevărat nu atrage atenția noastră, ci cere un discernământ răbdător pentru a fi descoperit și valorizat. A descoperi ceea ce valorează. Să-i cerem lui să mijlocească pentru ca toată Biserica să recupereze această privire, această capacitate de a discerne, această capacitate de a evalua esențialul. Să repornim de la Betleem, să repornim de la Nazaret.
Astăzi aș vrea să trimit un mesaj tuturor bărbaților și femeilor care trăiesc în periferiile geografice mai uitate din lume sau care trăiesc situații de marginalitate existențială. Să poată găsi în Sfântul Iosif pe martorul și pe ocrotitorul la care să privească. Lui ne putem adresa cu această rugăciune, rugăciune „făcută acasă”, dar ieșită din inimă:
Sfinte Iosif,
tu care ai avut mereu încredere în Dumnezeu
și ai făcut alegerile tale
condus de providența sa,
învață-ne să nu ne bazăm atât pe proiectele noastre,
cât mai ales pe planul său de iubire.
Tu care vii din periferii,
ajută-ne să convertim privirea noastră
și să preferăm ceea ce lumea rebutează și pune la margini.
Întărește pe cel care se simte singur
și susține pe cel care se angajează în tăcere
pentru a apăra viața și demnitatea umană. Amin.
____________________
APELURI
Mâine în Italia se celebrează prima Zi națională de rugăciune pentru victimele și supraviețuitorii abuzurilor, promovată de Conferința Episcopală. Doresc ca această inițiativă să poată fi ocazie de reflecție, de sensibilizare și de rugăciune pentru a susține căi de recuperare umană și spirituală a victimelor. Este obligație indispensabilă a celor care au vreo responsabilitate educativă în familie, în parohie, în școală, în locurile recreative și sportive, să protejeze și să respecte adolescenții și copiii încredințați lor, pentru că tocmai în aceste locuri se petrec cea mai mare parte a abuzurilor.
* * *
Gândul meu se îndreaptă spre muncitorii din Borgo Valbelluna și din zonă, preocupați pentru viitorul lor de muncă. În fața problemelor lor chinuitoare, mă unesc cu episcopii și cu parohii din teritoriu, exprimând apropierea mea. Adresez un apel din inimă pentru ca în această situație, precum și în altele asemănătoare care pun în dificultate atâtea familii, să nu prevaleze logica profitului, ci aceea a împărtășirii egale și solidare. În centrul fiecărei teme de muncă trebuie pusă mereu persoana și demnitatea sa; când nu se câștigă pâinea, se pierde demnitatea! Trebuie să ne rugăm mult pentru acești oameni.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro