“Vino, fii lumina mea! Nu pot merge singur!”
Aceasta este chemarea pe care Isus i-a adresat-o Maicii Tereza de Calcutta (10 septembrie 1946) și căreia nu a pregetat să-I raspundă cu toată disponibilitatea și generozitatea unui suflet pătruns de iubirea lui Dumnezeu, transformat de caritate și umilință. Maica Tereza a primit misiunea de a merge printre cei care erau uitații, marginalizații și abandonații lumii nu doar din punct de vedere uman ci și spiritual. A mers să-l ducă pe Isus, a mers ca să facă voința lui Isus, a mers ca să dea mărturie despre lumina dumnezeiască ascunsă între noi oamenii așa cum făcuse mult mai înainte Ioan Botezătorul care s-a făcut portavocea și făclia lui Isus venit deja în această lume. A mers să evanghelizeze și nu oricum. A mers lăsându-se cucerită de rugămintea lui Isus așa încât dificultățile de orice gen nu au descurajat-o ci, dimpotrivă, au determinat-o la perseverență, inventivitate și curaj creștin. Toate acestea se pot citi și în afirmația sa: “Dacă vreodată voi deveni sfântă voi fi cu siguranţă o sfântă a „întunericului”. Voi fi în continuu absentă din Cer pentru a aprinde lumina celor care sunt în întuneric pe pământ”. Desigur, sunt cuvinte îndrăznețe și pot fi interpretate în multe moduri, dar gândul Maicii Tereza mi-a vorbit de planul lui Dumnezeu care nu s-a sfiit să ni-L ofere chiar pe Fiul său pentru ca intunericul lumii să se împrăștie și noi să ne bucurăm de lumina mântuirii. Da, cred că Maica Tereza ca și mulți alti sfinți contemporani n-au făcut nimic altceva decât șă păsească cu înflăcărare pe urmele Aceluia care este lumina lumii și care le-a spus și ucenicilor săi "Voi sunteţi lumina lumii" (Mt, 5,14).
Sfinții au preluat și au predat la timpul cuvenit stafeta credinței mărturisite, a luminii divine împărtășite, iar acum noi suntem aceia care trebuie să alergăm spre frații noștrii ca să le oferim nu lumina noastră sau a Bisericii noastre, ci lumina lui Cristos. Isus, Mântuitorul lumii, vrea să fie și astăzi vestit, cunoscut și crezut de toți, mai ales de cei care sunt dați uitării, abandonării. Pentru aceasta cred că sfinții nu pot avea pic de liniște în ceruri atâta vreme cât pare că lumina lui Isus nu se răspândește cu aceeași vigoare, că vestea cea bună nu este mărturisită săracilor cu aceeași înflăcărare, că voința lui Dumnezeu nu se-mplinește cu aceeași adeziune constantă spre iluminarea sufletelor.
Am început deja a treia săptămână a Adventului și vom începe curând Novena de Craciun. Domnul este aproape, lumina lui Cristos vine mereu și vrea să ajungă prin noi în cât mai multe inimi. Să avem curajul să răspundem afirmativ la chemarea Domnului de a fi noi înșine lumina sa... Adevărata măreţie a sfinților vine din împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu şi voinţa sa coincid, aşa încât a înainta în împlinirea voinţei lui Dumnezeu înseamnă a înainta în Dumnezeu însuşi, a înainta în lumină. Pentru a reprezenta această realitate, Chiara Lubich, fondatoarea Miscării Focolarelor folosea imaginea soarelui şi a razelor: Soarele este simbolul voinţei divine, care nu este altcineva decât Dumnezeu. Razele sunt această voinţă divină asupra tuturor. Mergi către soare în lumina razei tale, diferită şi distinctă de toate celelalte, şi împlineşte planul minunat, deosebit, pe care Dumnezeu îl vrea de la tine. Deşi numărul razelor este infinit, toate izvorăsc din acelaşi soare: unica voinţă, deosebită pentru fiecare. Cu cât sunt mai aproape de soare, cu atât razele sunt mai apropiate între ele. La fel şi noi creștinii care ne pregătim acum pentru sărbătoarea Crăciunului: să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, împlinindu-i tot mai desăvârşit voinţa divină și astfel ne apropiem mai mult între noi și lumina va fi mai puternică și vom putea mărturisi mai presus de toate că Isus Cristos este lumina lumii care a venit, vine și va veni (cf. In 8,12). Amin.
