Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 60-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii - 30 aprilie 2023
Vocaţia: har şi misiune
Iubiţi fraţi şi surori, preaiubiţi tineri!
Este a şaizecea oară când se celebrează Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, instituită de Sfântul Paul al VI-lea în 1964, în timpul Conciliului Ecumenic Vatican II. Această iniţiativă providenţială îşi propune să ajute membrii poporului lui Dumnezeu, personal şi în comunitate, să răspundă la chemarea şi la misiunea pe care Domnul o încredinţează fiecăruia în lumea de astăzi, cu rănile sale şi speranţele sale, provocările sale şi cuceririle sale.
Anul acesta, vă propun să reflectaţi şi să vă rugaţi conduşi de tema "Vocaţia: har şi misiune". Este o ocazie preţioasă pentru a redescoperi cu uimire că această chemare a Domnului este har, este dar gratuit şi, în acelaşi timp, este angajare de a merge, de a ieşi pentru a duce evanghelia. Suntem chemaţi la credinţa care dă mărturie, care strânge puternic legătura dintre viaţa harului, prin sacramente şi comuniunea eclezială, şi apostolatul în lume. Animat de Duhul, creştinul se lasă interpelat de periferiile existenţiale şi este sensibil la dramele umane, ţinând cont mereu de faptul că misiunea este lucrarea lui Dumnezeu şi nu se realizează singuri, ci în comuniunea eclezială, împreună cu fraţii şi surorile, conduşi de păstori. Pentru că acesta este dintotdeauna şi pentru totdeauna visul lui Dumnezeu: ca să trăim cu el în comuniune de iubire.
"Aleşi mai înainte de întemeierea lumii"
Apostolul Paul deschide larg în faţa noastră un orizont minunat: în Cristos, Dumnezeu Tatăl "ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire, el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale" (Ef 1,4-5). Sunt cuvinte care ne permit să vedem viaţa în sensul său deplin: Dumnezeu ne "concepe" după chipul şi asemănarea sa şi ne vrea fii ai săi: am fost creaţi din iubire, prin iubire şi cu iubire şi suntem făcuţi pentru a iubi.
În cursul vieţii noastre, această chemare, înscrisă înlăuntrul fibrelor fiinţei noastre şi purtătoare a secretului fericirii, ajunge la noi, prin acţiunea Duhului Sfânt, în manieră mereu nouă, luminează inteligenţa noastră, revarsă vigoare în voinţă, ne umple de uimire şi face să ardă inima noastră. Uneori chiar năvăleşte în mod neaşteptat. Aşa a fost pentru mine la 21 septembrie 1953 când, în timp ce mergeam la sărbătoarea anuală a studentului, am simţit stimulentul de a intra în biserică şi de a mă spovedi. Acea zi a schimbat viaţa mea şi i-a dat o amprentă care durează până astăzi. Însă chemarea divină la dăruirea de sine se afirmă încet-încet, printr-un drum: în contact cu o situaţie de sărăcie, într-un moment de rugăciune, graţie unei mărturii limpezi a evangheliei, graţie unei lecturi care ne deschide mintea, când ascultăm un cuvânt al lui Dumnezeu şi îl simţim adresat chiar nouă, în sfatul unui frate sau al unei surori care ne însoţeşte, într-un timp de boală sau de doliu... Fantezia lui Dumnezeu care ne cheamă este infinită.
Şi iniţiativa sa şi darul său gratuit aşteaptă răspunsul nostru. Vocaţia este "împletirea între alegerea divină şi libertatea umană"1, un raport dinamic şi stimulant care are ca interlocutori pe Dumnezeu şi inima umană. Astfel, darul vocaţiei este ca o sămânţă divină care încolţeşte în terenul vieţii noastre, ne deschide la Dumnezeu şi ne deschide la ceilalţi pentru a împărtăşi cu ei comoara găsită. Aceasta este structura fundamentală a ceea ce înţelegem prin vocaţie: Dumnezeu cheamă iubind şi noi, recunoscători, răspundem iubind. Ne descoperim fii şi fiice iubiţi de acelaşi Tată şi ne recunoaştem fraţi şi surori între noi. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, atunci când "a văzut" în sfârşit cu claritate această realitate, a exclamat: "Am găsit în sfârşit vocaţia mea! Vocaţia mea este iubirea. Da, am găsit locul meu în Biserică [...]. În inima Bisericii, mama mea, eu voi fi iubirea"2.
"Eu sunt o misiune pe acest pământ"
Chemarea lui Dumnezeu, aşa cum spuneam, include trimiterea. Nu există vocaţie fără misiune. Şi nu există fericire şi realizare deplină de sine fără a oferi celorlalţi viaţa nouă pe care am găsit-o. Chemarea divină la iubire este o experienţă care nu poate fi redusă la tăcere. "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!", exclama Sfântul Paul (1Cor 9,16). Şi Prima Scrisoare a lui Ioan începe aşa: "Ceea ce am auzit, văzut, contemplat şi atins - şi anume Cuvântul făcut trup - noi vă vestim şi vouă pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (cf. 1,1-4).
În urmă cu cinci ani, în exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, mă adresam astfel fiecărui botezat şi botezată: "Şi tu ai nevoie de a concepe totalitatea vieţii tale ca o misiune" (nr. 23). Da, pentru că fiecare dintre noi, nimeni exclus, poate să spună: "Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru aceasta mă aflu în această lume" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 273).
Misiunea comună pentru noi toţi creştinii este aceea de a mărturisi cu bucurie, în orice situaţie, cu atitudini şi cuvinte, ceea ce experimentăm stând cu Isus şi în comunitatea sa care este Biserica. Şi se traduce în fapte de milostivire materială şi spirituală, într-un stil de viaţă primitor şi blând, capabil de apropiere, compasiune şi duioşie, împotriva curentului faţă de cultura rebutării şi a indiferenţei. A deveni aproapele, ca bunul samaritean (cf. Lc 10,25-37), permite să se înţeleagă "miezul" vocaţiei creştine: a-l imita pe Isus Cristos care a venit pentru a sluji şi nu pentru a fi slujit (cf. Mc 10,45).
Această acţiune misionară nu se naşte pur şi simplu din capacităţile, intenţiile sau proiectele noastre, nici din voinţa noastră şi nici măcar din efortul nostru de a practica virtuţile, ci dintr-o experienţă profundă cu Isus. Numai atunci putem deveni martori ai Cuiva, ai unei Vieţi, şi asta ne face "apostoli". Atunci ne recunoaştem pe noi înşine "ca marcaţi cu foc de această misiune de a lumina, a binecuvânta, a da viaţă, a ridica, a vindeca, a elibera" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 273).
Icoană evanghelică a acestei experienţe sunt cei doi discipoli de la Emaus. După întâlnirea cu Isus înviat, îşi destăinuiesc reciproc: "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?" (Lc 24,32). În ei putem vedea ce anume înseamnă a avea "inimi arzătoare şi picioare în mişcare"3. Este ceea ce îmi doresc şi pentru următoarea Zi Mondială a Tineretului de la Lisabona, pe care o aştept cu bucurie şi care are ca moto: "Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă" (Lc 1,39). Fie ca fiecare să se simtă chemat să se ridice şi să meargă în grabă, cu inimă arzătoare!
Chemaţi împreună: convocaţi
Evanghelistul Marcu relatează momentul în care Isus a chemat la sine doisprezece discipoli, fiecare cu propriul nume. I-a constituit ca să fie cu el şi pentru a-i trimite să predice, să vindece bolile şi să alunge diavolii (cf. Mc 3,13-15). Astfel, Domnul pune bazele noii sale comunităţi. Cei doisprezece erau persoane din ambiente sociale şi meserii diferite, care nu aparţineau categoriilor mai importante. Evangheliile ne relatează, după aceea, despre alte chemări, ca aceea a celor şaptezeci şi doi de discipoli pe care Isus îi trimite doi câte doi (cf. Lc 10,1).
Biserica este întocmai Ekklesía, termen grec care înseamnă: adunare de persoane chemate, convocate, pentru a forma comunitatea discipolilor şi a discipolelor misionari ai lui Isus Cristos, angajaţi să trăiască iubirea sa între ei (cf. In 13,34; 15,12) şi s-o răspândească printre toţi, ca să vină Împărăţia lui Dumnezeu.
În Biserică, toţi suntem servitori şi servitoare, conform diferitelor vocaţii, carisme şi slujiri. Vocaţia la dăruirea de sine în iubire, comună pentru toţi, se desfăşoară şi se concretizează în viaţa creştinilor laici şi laice, angajaţi să construiască familia ca mică biserică familială şi să reînnoiască diferitele ambiente ale societăţii cu drojdia evangheliei; în mărturia consacratelor şi a consacraţilor, dăruiţi toţi lui Dumnezeu pentru fraţi şi surori ca profeţie a Împărăţiei lui Dumnezeu; în slujirile primite prin hirotonire (diaconi, preoţi, episcopi) puşi în slujba cuvântului, a rugăciunii şi a comuniunii sfântului popor al lui Dumnezeu. Numai în relaţie cu toate celelalte, fiecare vocaţie specifică în Biserică iese la lumină pe deplin cu propriul adevăr şi bogăţie. În acest sens, Biserica este o simfonie vocaţională, cu toate vocaţiile unite şi distincte în armonie şi împreună "în ieşire" pentru a iradia în lume viaţa nouă a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Har şi misiune: dar şi îndatorire
Iubiţi fraţi şi surori, vocaţia este dar şi îndatorire, izvor de viaţă nouă şi de bucurie adevărată. Iniţiativele de rugăciune şi de animare legate de această zi să poată întări sensibilitatea vocaţională în familiile noastre, în comunităţile parohiale şi în cele de viaţă consacrată, în asociaţiile şi în mişcările ecleziale. Duhul Domnului înviat să ne zdruncine din apatie şi să ne dăruiască simpatie şi empatie, pentru a trăi în fiecare zi regeneraţi ca fii ai lui Dumnezeu Iubire (cf. 1In 4,16) şi să fim la rândul nostru generativi în iubire: capabili să ducem viaţă pretutindeni, în special acolo unde există excludere şi exploatare, lipsă şi moarte. Aşa încât să se lărgească spaţiile iubirii4 şi Dumnezeu să domnească tot mai mult în această lume.
Să ne însoţească pe acest drum rugăciunea compusă de Sfântul Paul al VI-lea pentru Prima Zi Mondială a Vocaţiilor, 11 aprilie 1964:
"O, Isuse, Păstor divin al sufletelor, care i-ai chemat pe apostoli pentru a face din ei pescari de oameni, mai atrage la tine suflete arzătoare şi generoase de tineri, pentru a-i face ucenici ai tăi şi slujitori ai tăi; fă-i părtaşi de setea ta de Răscumpărare universală, [...] deschide-le orizonturile lumii întregi, [...] pentru ca, răspunzând la chemarea ta, să prelungească aici pe pământ misiunea ta, să edifice Trupul tău mistic, care este Biserica, şi să fie «sare a pământului», «lumină a lumii» (Mt 5,13)".
Să vă însoţească şi să vă ocrotească Fecioara Maria! Cu binecuvântarea mea.
Roma, la "Sfântul Ioan din Lateran", 30 aprilie 2023, Duminica a IV-a a Paştelui
Franciscus
Note
1 Documentul final al celei de-a XV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (2018), Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional, nr. 78.
2 Manuscris B, scris în timpul ultimei sale reculegeri (septembrie 1896): Opere complete, Roma, 1997, 223.
3 Cf. Mesaj pentru a 97-a Zi Mondială Misionară (6 ianuarie 2023).
4 "Dilatentur spatia caritatis": Sfântul Augustin, Sermo 69: PL 5, 440-441.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
