Săptămâna: 24 Aprilie – 1 Mai 2022

1. Calendarul Săptămânii:
24 D † DUMINICA a 2-a a Paştelui; Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.
25 L SF. MARCU, ev.
26 M Sf. Anaclet, pp.
27 M Sf. Zita, fc.
28 J Ss. Petru Chanel, pr. m. *; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr. *; Valeria, m.
29 V SF. ECATERINA DIN SIENA, fc. înv., patroană a Europei
30 S Ss. Pius al V-lea, pp. *; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m.
1 D † DUMINICA a 3-a a Paştelui; Ss. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet

2. Marți 15 Martie 2022 am început Trezenă sau cele 13 Marți de Rugăciuni la Sf. Anton de Padova, Sfântul minunilor, patronul spiritual al Bisericii și parohiei noastre. Pentru a urma trezena de rugăciuni la Sf. Anton se recomandă participarea la Sfintele Liturghii, Spovada și Sf. Împărtășanie, dacă este posibil, de asemenea un mic post sau o mică jertfă conform stării și sanătății proprii. Conform tradiției cinstitorii Sf. Anton aduc la Biserică pâine, care va fi binecuvântată și apoi împărțită tuturor, în special celor săraci. Urmează Marțea a VII-a.

3. La ieșirea din Biserică găsiți revistele Actualitatea creștină și Mesagerul Sf. Anton, pe care vi le recomandăm. De asemenea, la ieșirea din biserică găsiți Declarația 230 pentru anul fiscal 2021. Toți cei care au lucrat anul trecut puteți susține parohia noastră prin direcționarea a până la 3,5% din impozitul anual pe venit. Trebuie să completați declarația cu datele de identificare a contribuabilului și să semnați în partea de jos. Mulțumim tuturor celor care ajută și pe această cale parohia noastră.

4. Duminica viitoare reluam pregătirile pentru Taina Sf. Mir și Prima Sf. Împărtășanie.

5. Vineri 29 Aprilie, în spirit sinodal, va avea loc o întâlnire online destinată tinerilor. Evenimentul se va desfășura pe ZOOM și se poate participa, prin înscriere. Evenimentul este promovat pe pagina de Facebook a Centrului Diecezan, unde se poate găsi și forma de înscriere. Perioada de înscrieri: 23-28.04.2022. Evenimentul va începe la ora 19:30. Tema aleasă pentru acest eveniment este: Tinerii și sacramentele pe drumul sinodalității. Am ales această temă la propunerea tinerilor și pentru că observăm că unii dintre ei au dificultăți în a se apropia de sacramentele cele mai uzuale: Euharistia și Reconcilierea. La întâlnire va fi invitat și pr. Daniel Bulai – referent diecezan pentru demersurile sinodale din Arhidieceză.

Continuă înscrierile pentru Întâlnirea Diecezană a Tineretului de la Ciofliceni

- Până pe data de 15 mai încă se fac înscrieri. Informații despre eveniment puteți găsi la următorul link:

https://cdpt.ro/category/evenimente-majore/

6. Tuturor credincioșilor greco-catolici și ortodocși le urăm Sărbători binecuvântate cu pacea, lumina și bucuria Domnului înviat!

Cristos a înviat!
Adevarat a înviat!

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Parohia Sfântul Anton de Padova - Colentina
Str. Magnoliei, Nr. 113-115; 022793 - Bucureşti, Sector 2;
Tel/Fax. 021/2410785; www.parohiasfanton.ro