“Nimeni nu mănâncă din acea carne (din Sf. Împărtășanie) fără a o fi adorat mai întâi… astfel ca noi nu păcătuim adorând-o, ci păcătuim dacă nu o adorăm.” Sf. Augustin
Duminică, 23 noiembrie 2014, în solemnitatea Domnului Nostru ISUS CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI, după Sf. Liturghie de la 10.30 vom face adorație în fața Preasfântului Sacrament până la ora 17.20 când va începe rozariul. Copii și tineri, adulți și persoane în vârstă suntem așteptați cu toții la această rugăciune specială de preamărire și recunoștință față de iubirea Regelui inimilor credincioase.
Programul începe cu adorația celor mici, continuă cu cea a tinerilor, după care vor avea precedență călugării, călugărițele și ceilalți membri ai comunității parohiale.
A adora înseamnă a aduce cult lui Cristos Domnul prezent realmente cu trupul său în tabernacol. Acest cult de adoraţie (sau de latrie) este rezervat exclusiv numai lui Dumnezeu, ca termen de onoare, de recunoaştere a superiorităţii sale şi a supunerii noastre.
Adorația conține nenumărate momente de tăcere și rugăciune interioară.
Vă asteptăm cu mare drag,
Pr. Andrei Ciprian