Inscrieri pentru Taina Sfântului Mir
Dragi adolescenți și tineri,
Dragi părinți și bunici,
Iubiți credincioși,
Drumul vieții de credință este întărit de primirea harului Sacramentului Mirului sau Confirmațiunea.
Toți adolescenții și tinerii din parohia noastră care nu au primit acest sacrament sunt invitați să se înscrie pentru primirea acestei taine a credinței noastre creștine.
Din această toamnă începem pregătirile catehetice, urmând ca anul viitor să celebrăm această sărbătoare a Rusaliilor în parohia noastră.
De asemenea, persoanele adulte sau chiar în vârstă care n-au primit pana acum acest har sunt rugate să se anunțe la biroul parohial.
Vă asteptăm cu drag!
Pr. Ciprian ANDREI
Contact:
Biserica Sf. Anton de Padova, Str. Magnoliei, nr. 113-115, Sector 2, Bucuresti, 022793
Tel/Fax: 0212410785
contact@parohiasfanton.ro; sfantoncolentina@gmail.com
Pr. paroh Ciprian ANDREI
Tel: 0765050310
cipandrei@yahoo.com; donciprianandrei@gmail.com
Sacramentul Mirului
La nr. 1285 din Catehismul Bisericii Catolice se afirmă următoarele:
Împreună cu Botezul şi Euharistia, sacramentul Mirului formează ansamblul "sacramentelor iniţierii creştine" a căror unitate trebuie păstrată. Aşadar, trebuie să li se explice credincioşilor că primirea acestui sacrament este necesară pentru desăvârşirea harului baptismal. Într-adevăr, "prin sacramentul Mirului sunt legaţi mai desăvârşit de Biserică, sunt întăriţi cu o putere specială a Duhului Sfânt şi prin aceasta au obligaţia mai strictă de a răspândi şi de a apăra, prin cuvânt şi faptă, credinţa, ca adevăraţi martori ai lui Cristos".
Iar la nr. 1302-1303 Catehismul Bisericii Catolice ne învață despre roadele Mirului
1302. Din celebrare rezultă că rodul sacramentului Mirului este revărsarea deplină a Duhului Sfânt, aşa cum le-a fost dăruită şi apostolilor în ziua de Rusalii.
1303. Prin aceasta, Mirul aduce creşterea şi aprofundarea harului baptismal:
- ne înrădăcinează mai adânc în filiaţia divină, prin care spunem "Abba, Tată" (Rom 8, 15);
- ne uneşte mai strâns cu Cristos;
- sporeşte în noi darurile Duhului Sfânt;
- ne leagă mai desăvârşit de Biserică;
- ne dăruieşte o putere specială a Duhului Sfânt, pentru a răspândi şi a apăra credinţa prin cuvânt şi faptă, ca adevăraţi martori ai lui Cristos, pentru a mărturisi cu curaj numele lui Cristos şi pentru a nu ne ruşina niciodată de crucea lui.