Misionarii caritatii
La 8 aprilie a.c., în sărbătoarea Buneivestiri (mutată, în acest an, de la 25 martie, întrucât era o zi din Săptămâna Sfântă), fraţii Misionari ai Carităţii din Bucureşti au celebrat 50 de ani de la fondarea congregaţiei lor. Aniversarea a fost marcată de celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii în capela din mănăstirea fraţilor, urmată de o agapă frăţească la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, alături de care au concelebrat Pr. Ciprian Andrei, parohul parohiei Sf. Anton de Padova, din Bucureşti, pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea Misionarii Carităţii, precum şi alţi preoţi din Arhidieceză, diecezani şi reprezentanţi ai altor ordine religioase. La celebrare au fost prezenți frații misionari ai carității, călugări și călugărițe din alte ordine religioase din capitală, precum și numeroși laici. Cântările la Sf. Liturghie au fost executate de corul și organistul Parohiei Sf. Anton de Padova, din București. PS Cornel Damian le-a mulțumit fraților misionari ai carității pentru „da"-ul pe care îl spun zi de zi lui Dumnezeu prin slujirea lor și i-a asigurat de recunoștința sa și a IPS Ioan Robu pentru misiunea pe care o desfășoară în Arhidieceza de București.
***
Au trecut 50 de ani de când în sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1963 Maica Tereza de Calcutta a pus bazele congregației Misionarilor Carității. Era a doua ramură a operei sale, după Misionarele Carității, fondată în 1950. Au mai urmat în anii următori congregația Misionarele Carității Contemplative, înființată în 1976, Misionarii Carității Contemplativi în 1979 și Preoții Misionari ai Carității în 1984.
Înființarea Congregației Misionarii Carității a fost marcată, în ziua de 25 martie 1963, de o scurtă ceremonie celebrată în Shishu Bhavan (Casa copiilor) din Calcutta, la care au luat parte Maica Tereza, trei tineri băieți – primii candidați – și câteva surori Misionare ale Carității. În aceeași zi, dar pe alte meleaguri, era hirotonit preot un iezuit australian, Ian Travers-Ball, care în 1966 avea să îmbrățișeze carisma ordinului Maicii Tereza, luându-și numele de Fratele Andrew (Andrei). Lui îi va încredința Maica Tereza conducerea ramurii masculine a ordinului său.
Congregația Misionarii Carității a devenit Institut de Drept Diecezan la 26 martie 1967, iar din 1966 și până în 1986 a fost condusă de Fratele Andrew, ca Slujitor General. Datorită aportului său la concretizarea acestei opere misionare a Maicii Tereza, Fratele Andrew este considerat „co-fondator", alături de Maica Tereza. În iunie 2003, congregația Fraților Misionari ai Carității a devenit Institut de Drept Pontifical. Astăzi numără circa 400 de membri răspândiți în 21 de țări din întreaga lume.
Frații Misionari ai Carității sunt prezenți și în România din anul 2005. Locuind mai întâi într-un apartament din capitală, au dezvoltat apoi un centru de asistenţă a celor nevoiaşi într-un cartier de la periferia Bucureştiului. Astăzi comunitatea din Bucureşti numără cinci fraţi – doi din Italia şi trei din India -, iar Slujitorul local al comunităţii este Fratele Gennaro. Fraţii se dedică rugăciunii şi slujirii celor mai săraci dintre săracii capitalei României: desfăşoară „apostolat în stradă", printre cei fără adăpost sau care trăiesc în canalele din subteran; oferă mâncare caldă, schimburi şi condiţii de igienă personală în cadrul Centrului de zi şi-i găzduiesc pe cei care vor să rămână la Centru.
Fără adăpost, fără bani, fără mâncare, fără familie, fără identitate, fără Dumnezeu. Aşa sunt cei pe care fraţii misionari ai carităţii îi întâlnesc în canalizări ori prin parcurile capitalei sau la intersecţii de stradă. Îngropaţi de vii – dacă putem spune aşa – în întunericul indiferentismului şi al suficienţei semenilor lor şi al societăţii, aceşti sărmani - cei mai săraci dintre săracii Bucureştiului – găsesc la fraţii misionari ai carităţii un ajutor nesperat: sunt readuşi la viaţă. Întâlnirea cu fraţii nu le aduce doar o mâncare caldă, un adăpost, o haină curată, un cuvânt bun: le redă demnitatea, respectul de sine, identitatea socială. Dar mai ales, îi conduce la întâlnirea cu Dumnezeu, cu iubirea Lui care transpare din gesturile, din cuvintele, din privirea fraţilor misionari ai carităţii. „Nu suntem asistenţi sociali. Vocaţia noastră este aceea de a le duce lumina lui Cristos acestor oameni", asigură Fratele Gennaro. Acest lucru l-au confirmat şi cei recuperaţi de pe stradă şi care acum locuiesc împreună cu fraţii, la mănăstire: nu au găsit aici doar o nouă familie, dar l-au descoperit sau redescoperit pe Dumnezeu, au fost salvaţi nu doar de la moartea trupului, dar şi de la cea spirituală. Cei 11 bărbaţi recuperaţi de pe stradă care trăiesc acum la mănăstire îi ajută pe fraţi la treburile de zi cu zi şi în munca de apostolat, fiecare după putinţă şi pricepere. Şi o fac cu bucurie, cu responsabilitate şi cu o nevinovată mândrie, împărtășind de bunăvoie misiunea fraților de slujire a celor mai săraci dintre săraci. Chipurile lor acum senine și zâmbitoare readuc în memorie o frază, oarecum celebră, a jurnalistului francez André Frossard: Dumnezeu există. Ei L-au întâlnit!
Cristina Grigore
