Papa Francisc: Audienţa generală de Miercuri, 12 Aprilie 2023
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 10. Martori: Sfântul Paul. 2
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
După ce am văzut, în urmă cu două săptămâni, elanul personal al Sfântului Paul pentru evanghelie, astăzi, putem reflecta mai profund asupra zelului evanghelic aşa cum ne vorbeşte el însuşi şi cum îl descrie în câteva dintre scrisorile sale.
În virtutea propriei sale experienţe, Paul nu ignoră pericolul unui zel deformat, orientat într-o direcţie greşită; în acest pericol căzuse el însuşi înainte de căderea providenţială pe calea Damascului. Uneori, avem de-a face cu o grijă orientată rău, îndârjită în respectarea normelor pur umane şi învechite pentru comunitatea creştină. "Ei - scrie Apostolul - arată zel pentru voi, dar nu cu intenţie bună" (Gal 4,17).
Nu putem ignora grija cu care unii se dedică unor ocupaţii greşite chiar în comunitatea creştină; se poate proslăvi un elan evanghelic fals în timp ce se urmăreşte, în realitate, lauda deşartă sau propriile convingeri sau iubirea de sine însuşi.
Pentru aceasta ne întrebăm: care sunt caracteristicile zelului evanghelic adevărat conform lui Paul? Mi se pare util pentru aceasta textul pe care l-am ascultat la început, o listă de "arme" pe care Apostolul le indică pentru bătălia spirituală. Între acestea este promptitudinea de a răspândi evanghelia, tradusă de unii ca "zel" - această persoană este un zelos în a duce înainte aceste idei, aceste lucruri - şi indicată ca o "încălţăminte". De ce? Cum de elanul pentru evanghelie este legat cu ceea ce se pune în picioare? Această metaforă reia un text din profetul Isaia, care spune aşa: "Cât sunt de plăcute pe munţi / picioarele celui care aduce vestea cea bună, / care anunţă pacea, / care vesteşte binele, / care anunţă mântuirea, / zicând Sionului: «Dumnezeul tău domneşte»" (52,7).
Şi aici găsim referinţa la picioarele unui vestitor de veşti bune. De ce? Pentru că acela care merge să vestească trebuie să se mişte, trebuie să meargă! Dar observăm şi că Paul, în acel text, vorbeşte despre încălţăminte ca parte a unei armuri, conform analogiei echipamentului unui soldat care merge în bătălie: în lupte era fundamental să aibă stabilitate de susţinere, pentru a evita pericolele terenului, pentru că adesea adversarul semăna capcane pe câmpul de bătălie, şi pentru a avea forţa necesară pentru a alerga şi a se mişca în direcţia corectă. De aceea, încălţămintea este pentru a alerga şi a evita toate aceste lucruri ale adversarului.
Zelul evanghelic este sprijinul pe care se bazează vestirea, iar vestitorii sunt un pic ca picioarele trupului lui Cristos care este Biserica. Nu există vestire fără mişcare, fără "ieşire", fără iniţiativă. Asta înseamnă că nu există creştin decât pe cale, nu este un creştin cel care nu iese din el însuşi pentru a porni la drum şi a duce o veste. Nu există vestire fără mişcare, fără drum. Nu se vesteşte evanghelia stând pe loc, închişi într-un birou, la masa de lucru sau la computer, făcând polemici ca "leii de la tastatură" şi substituind creativitatea vestirii cu acea copiere şi lipire a ideilor luate de aici şi de acolo. Evanghelia se vesteşte mişcându-ne, mergând, plecând.
Termenul folosit de Paul, pentru a indica încălţămintea celui care duce evanghelia, este un cuvânt grec care denotă promptitudine, pregătire, sprinteneală. Este contrariul neglijenţei, incompatibilă cu iubirea. De fapt, în altă parte, Paul spune: "Neobosiţi în râvnă, înflăcăraţi de Duh, slujiţi Domnului" (Rom 12,11). Această atitudine era aceea cerută în Cartea Exodului pentru a celebra jertfa eliberării pascale: "Să-l mâncaţi aşa: să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână; să-l mâncaţi în grabă: este Paştele Domnului! Eu voi trece în noaptea aceea" (12,11-12a).
Un vestitor este gata să plece şi ştie că Domnul trece în mod surprinzător; aşadar, trebuie să fie liber de scheme şi predispus la o acţiune neaşteptată şi nouă: pregătit pentru surprize. Cel care vesteşte evanghelia nu poate să fie fosilizat în cuşti de plauzibilitate sau în acel "mereu s-a făcut aşa", ci este gata să urmeze o înţelepciune care nu este din lumea aceasta, aşa cum spune Paul vorbind despre el însuşi: "Cuvântul meu şi predica mea n-au constat în discursuri convingătoare, ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, astfel încât credinţa voastră să fie bazată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu" (1Cor 2,4-5).
Iată, fraţilor şi surorilor: este important să avem această promptitudine la noutatea evangheliei, această atitudine care este un elan, o luare a iniţiativei, un a merge cel dintâi. Este un a nu lăsa să ne scape ocaziile pentru a promulga vestea evangheliei de pace, acea pace pe care Cristos ştie să o dea mai mult şi mai bine decât o dă lumea. Şi pentru aceasta vă îndemn să fiţi evanghelizatori care se mişcă, fără frică, unii care merg înainte, pentru a duce frumuseţea lui Isus, pentru a duce noutatea lui Isus care schimbă totul. "Da, părinte, schimbă calendarul, pentru că acum noi numărăm anii înainte de Isus..." - "Dar şi, schimbă inima: şi tu eşti dispus să laşi ca Isus să-ţi schimbe inima? Sau tu eşti un creştin lânced, care nu se mişcă? Gândeşte-te un pic: tu eşti un entuziast al lui Isus, mergi înainte? Gândeşte-te un pic...".
_______________
APEL
Ieri era a 60-a aniversare a enciclicei Pacem in terris, pe care Sfântul Ioan al XXIII-lea a adresat-o Bisericii şi lumii în miezul tensiunii dintre cele două blocuri opuse în aşa-numitul Război Rece. Papa a deschis în faţa tuturor orizontul amplu în care să poată vorbi despre pace şi să construiască pacea: planul lui Dumnezeu cu privire la lume şi la familia umană. Acea enciclică a fost o adevărată binecuvântare, ca o breşă de senin în mijlocul norilor întunecaţi. Mesajul său este foarte actual. Este suficient, de exemplu, acest text: "Raporturile dintre comunităţile politice, ca şi acelea între fiinţele umane, trebuie reglementate nu prin recurgerea la forţa armelor, ci în lumina raţiunii, adică în adevăr, în dreptate, în solidaritate activă" (nr. 62). Invit credincioşii şi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să citească Pacem in terris şi mă rog pentru ca liderii naţiunilor să se lase inspiraţi de ea în proiecte şi în decizii.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
