Scrisoare circulară a ÎPS Aurel Percă: 14 mai, zi de post și rugăciune
9 mai 2020
București, Nr. 194 / 9.05.2020
Chemare adresată tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor din Arhidieceza de București:
PAPA FRANCISC NE INVITĂ LA POST ŞI RUGĂCIUNE PENTRU
ZIUA DE 14 MAI a.c., PENTRU A CERE SFÂRŞITUL
PANDEMIEI DE CORONAVIRUS
Duminică 3 mai, la rugăciunea de la miezul zilei, Regina coeli, Sfântul Părinte Papa Francisc și-a exprimat din nou apropierea sa de bolnavii de Covid-19 și de cei care se dăruiesc îngrijirii tuturor celor care, într-un mod sau altul, suferă din cauza pandemiei, și a anunțat că a acceptat „propunerea Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană, pentru ca la 14 mai, credincioși din toate religiile să se unească spiritual într-o zi de rugăciune și post, pentru a-l implora pe Dumnezeu să ajute omenirea ca să depășească pandemia de coronavirus”.
Iar în încheiere, Papa a repetat cu un ton de invitație: „Amintiți-vă: la 14 mai, toți credincioșii împreună, credincioși din diferite tradiții, pentru a ne ruga, a posti și a face fapte de caritate”.
Cucernici părinți, dragi persoane consacrate și preaiubiți credincioși,
Răspundem și noi chemării Sfântului Părinte și, alături de toți creștinii și oamenii de bunăvoință din întreaga lume, ne vom uni cu postul nostru și rugăciunile noastre speciale, în ziua de 14 mai a.c., preoții în biserici, iar credincioșii în casele lor, la locul de muncă sau acolo unde se vor afla, pentru a implora de la Dumnezeu ieșirea grabnică din situația de pandemie și revenirea la o viață normală din punct de vedere social și bisericesc.
O rugăm pe Preacurata Fecioară Maria, Regina lunii mai, să fie alături de noi și, mai ales, să aducă mult așteptata zi, în care ne vom putea reîntâlni în biserici pentru celebrările liturgice și pentru primirea sacramentelor.
Cristos a înviat!
Cu binecuvântarea arhierească pe care o îndrept spre fiecare comunitate, familie și persoană,
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit
preluare: angelus.com.ro