Luni, 13 iunie, în sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, comunitatea catolică din Colentina, împreună și cu alți cinstitorii ai Sfântului Anton din celelalte parohii din București, a celebrat prima Sfânta Liturghie în noua biserică.
Printre schelele și stâlpii de susținere a fost amenajat un altar pentru celebrarea Sfintei Liturghii și un loc special pentru statuia Sfântului Anton. Credincioșii i-au mulțumit lui Dumnezeu la această slujbă pentru ajutorul primit, dar l-au și implorat pentru finalizare lucrărilor.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. Preasfinția Sa, împreună cu ÎPS Ioan Robu, anul trecut, cu ocazia hramului, a făcut o donație pentru noua biserică. Această donație a fost ca punctul de plecare în realizare noului proiect.

Predicator a fost pr. dr. Robert Bălan, parohul Bisericii Sfânta Fecioră Maria Regină (Cioplea). Părintele, încă de la început predicii, ne-a invitat să privim dintr-un alt unghi sărbătoarea Sfântului Anton și împreună cu patronul nostru să contemplăm misterul lui Cristos de pe altar. Pe parcursul predicii, părintele a amintit și de cateheza Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea din 10 februarie 2010 dedicată „unuia dintre cei mai cunoscuți sfinții ai Bisericii Catolice”, sfântului Anton de Padova. În această cateheză, Sfântul Părinte amintea că Sfântul Anton de Padova, sau de Lisabona cum mai este cunoscut, a definit rugăciunea „ca o relaţie de iubire, care conduce omul la un dialog cu Domnul”. Patru „atitudini” ar trebui să caracterizeze rugăciunea, spunea Sfântul Anton: „a ne deschide cu încredere inimile lui Dumnezeu, a sta de vorbă cu iubire cu El, a-i prezenta nevoile noastre şi a-i aduce laudă şi mulţumire”. În această învăţătură a Sântului Anton vedem una dintre trăsăturile specifice teologiei franciscane şi anume: rolul central al iubirii divine care intră în sfera sentimentelor, a voinţei, a inimii şi care este izvorul unei cunoaşteri spirituale ce depăşeşte orice altă cunoaştere”.

După împărtășanie au fost binecuvântați crinii și copiii prin mijlocirea Sfântului Anton de Padova, iar înainte de binecuvântarea cu relicvia Sfântului s-a format procesiunea în jurul noii biserici cu statuia Sfântului Patron, Anton de Padova. La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Cornel Damian i-a îndemnat pe toți cinstitorii Sfântului Anton să susțină acest proiect cu multă rugăciune, dar și cu contribuțiile lor.

Categories: Sf Anton