«Rugăciunea către Fecioara Maria de la Fatima» rostită de papa Francisc împreună cu credincioșii în seara de vineri, 12 mai 2017, în Capela aparițiilor de la Fatima, Portugalia:

Sfântul Părinte:

Bucură-te, regină,
Fericită Fecioară de la Fatima,
stăpână cu inima neprihănită,
refugiu și cale care conduce la Dumnezeu!
Peregrin al Luminii care vine la noi din mâinile tale,
îi aduc mulțumire lui Dumnezeu Tatăl
care, în orice timp și în orice loc, lucrează în istoria umană;
peregrin al Păcii pe care tu o vestești în acest loc,
îl preamăresc pe Cristos, pacea noastră,
și implor pentru omenire înțelegere între toate popoarele;
peregrin al Speranței pe care Duhul Sfânt o însuflețește,
vin ca profet și mesager pentru a spăla picioarele tuturor,
la aceeași masă care pe toți ne unește.

Refren cântat de adunarea liturgică în latină:
Ave o clemens, ave o pia!
Salve Regina Rosarii Fatimæ.
Ave o clemens, ave o pia!
Ave o dulcis Virgo Maria.

Sfântul Părinte:

Bucură-te, maică a milei,
stăpână îmbrăcată în alb!
În acest loc, din care acum o sută de ani,
ai arătat tuturor planurile milostivirii lui Dumnezeu,
privesc haina ta de lumină
și, ca episcop îmbrăcat în alb,
îi amintesc pe toți cei care,
înveșmântați în strălucirea baptismală,
vor să trăiască în Dumnezeu
și recită misterele lui Cristos pentru dobândirea păcii.

Refren (latină)

Sfântul Părinte:

Bucură-te, viață și mângâiere,
bucură-te, speranța noastră,
o, Fecioară peregrină, o, regină universală!
Din adâncul ființei tale,
din inima ta neprihănită,
privește la bucuriile ființei umane
pe cale către patria cerească.
Din adâncul ființei tale,
din inima ta neprihănită,
privește la suferințele familiei umane
care suspină și plânge în această vale de lacrimi.
Din adâncul ființei tale,
din inima ta neprihănită,
împodobește-ne cu lucirea nestematelor coroanei tale
și fă-ne peregrini după cum tu ai fost peregrină.
Cu surâsul tău feciorelnic
revigorează bucuria Bisericii lui Cristos.
Cu privirea ta blândă
întărește speranța fiilor lui Dumnezeu.
Cu mâinile tale rugătoare pe care le înalți la Domnul,
unește-i pe toți într-o singură familie umană.

Refren (în latină).

Sfântul Părinte:

O, milostivă, o, blândă,
o, dulce Fecioară Marie,
Regina Rozariului de la Fatima!
Fă-ne să urmăm exemplul Fericiților Francisc și Iacinta
și al celor care se consacră vestirii Evangheliei.
Vom străbate, astfel, orice drum,
vom merge peregrini pe toate căile,
vom abate toate zidurile
și vom depăși orice frontieră,
ieșind spre toate periferiile,
manifestând dreptatea și pacea lui Dumnezeu.
Vom fi, în bucuria Evangheliei, Biserica îmbrăcată în alb,
cu strălucirea spălată în sângele Mielului
vărsat și astăzi în războaiele care distrug lumea în care trăim.
Și vom fi astfel, asemenea Ție, imagine a stâlpului luminos
care luminează căile lumii,
tuturor arătând că Dumnezeu există,
că Dumnezeu este prezent,
că Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului său,
ieri, astăzi și pentru toată veșnicia.

Refren (latină).

Sfântul Părinte împreună cu credincioșii:

Bucură-te, Maica Domnului,
Fecioară Marie, Regina rozariului de la Fatima!
Binecuvântată între femei,
tu ești chipul Bisericii îmbrăcate în lumina pascală,
ești cinstea neamului nostru,
ești biruința asupra răului.
Profeție a Iubirii milostive a Tatălui,
învățătoare a Vestirii Evangheliei Fiului,
semn al focului arzător al Duhului Sfânt,
învață-ne, în această vale de bucurie și suferință,
adevărurile veșnice pe care Tatăl le revelează celor mici.
Arată-ne puterea mantiei tale ocrotitoare.
În inima ta neprihănită,
fii scăparea păcătoșilor
și calea care conduce până la Dumnezeu.
Împreună cu frații mei,
în credință, speranță și iubire,
mă încredințez Ție.
Împreună cu frații mei, prin Tine, mă consfințesc lui Dumnezeu,
o, Fecioară a rozariului de la Fatima!
În fine, învăluit cu Lumina care ne vine din mâinile tale,
Voi da slavă Domnului în vecii vecilor. Amin.

Refren (latină).

În cursul serii, la ora locală 22.30, are loc Binecuvântarea lumânărilor, cu salutul papei Francisc, și recitarea rugăciunii rozariului.

Sâmbătă, la ora locală 11.00, pontiful prezidează Sf. Liturghie și canonizarea Fericiților Francisc și Iacinta Marto, doi dintre cei trei păstorași care au primit aparițiile Fecioarei Maria pe 13 mai 1917.


(rv – A. Dancă)

 preluare: ro.radiovaticana.va 

Categories: Anunturi, Sf Anton