În dimineața zilei de 13 Iunie, toți cinstitorii Sf. Anton de Padova s-au pregătit și s-au adunat pentru a celebra sărbătoarea hramului în cadrul Parohiei Sf. Anton din Colentina, București.

Sf. Liturghie solemnă a fost prezidată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcopul auxiliar de București, însoțit de mai mulți preoți din București și imprejurimi, preoți apropiați ai Parohiei.

Corul Parohiei condus de Gabriel Petrescu și cu ajutorul violonistelor Francisca Alecu și Maria Sohterus au animat prin cântece frumoase Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Anton, Sfântul minunilor. Lecturile sfinte și rugăciunea credincioșilor au fost proclamate de doua familii din Parohia noastră.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Dan Suciu din Comunitatea Sf. Ioan. El ne-a reamintit despre importanta cultului Sfântului Anton, despre misiunea sfântului în evanghelizarea popoarelor, dar și despre apropierea lui față de oamenii de rând, fapt pentru care noi credincioșii îi cerem ajutorul prin rugăciunile, novenele și trezenele pe care i le adresam.

Momentul Ofertoriului a fost înfrumusețat de către familiile parohiei, care au purtat arcade de flori, pe sub care au trecut copiii în oferirea darurilor, iar Dominic, un baiat care cu o zi înainte - alături de alți 13 copii - a primit pentru prima data Taina Sfintei Impartasanii a purtat potirul hostii la altar. Mai mulți copii din parohie au purtat celălalte daruri și le-au oferit episcopului.
După Sf. Împărtășanie a urmat momentul binecuvantarii crinilor, a copiilor și a pâinii. Sf. Liturghie de hram s-a încheiat cu o procesiune în curtea bisericii cu statuia Sfântului Anton, în fața căreia au mers toti copiii care purtau crinii sfințiți, preoții prezenti și de care s-a bucurat întreaga comunitate.
La sfârșitul Sf. Liturghii de hram Părintele paroh Ciprian Andrei a adus un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Episcop Auxiliar de București Cornel Damian, părintelui predicator Dan Suciu, tuturor celor care s-au implicat pentru o buna organizarea a sărbătorii. La final o fetiță i-a dăruit Preasfințitului un buchet de flori din partea comunității urându-i La mulți ani! După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească pregătită de familiile comunității care s-a dovedit a fi un adevărat moment de comuniune între prieteni.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru harurile revărsate asupra tuturor celor prezenți prin mijlocirea Sfântului Anton de Padova, patronul spiritual al comunității noastre.

A consemnat Vali Sandar, o cinstitoare a Sfântului Anton
13 Iunie 2022