By Verset : Marcu 16,19
This text will be replaced with audio if available.

Papa Francisc: Regina Coeli (13 mai 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, în Italia şi în multe alte ţări, se celebrează solemnitatea Înălţării Domnului. Această sărbătoare cuprinde două elemente. Pe de o parte, orientează privirea noastră spre cer, unde Isus glorificat şade de-a dreapta lui Dumnezeu (cf. Mc 16,19). Pe de altă parte, ne aminteşte de începutul misiunii Bisericii: de ce? Pentru că Isus înviat şi înălţat la cer îi trimite pe discipolii săi să răspândească Evanghelia în toată lumea. De aceea, Înălţarea ne îndeamnă să ne ridicăm privirea spre cer, pentru a o îndrepta după aceea imediat spre pământ, realizând îndatoririle pe care Domnul înviat ni le încredinţează.

Este ceea ce ne invită să facem pagina evanghelică de astăzi, în care evenimentul Înălţării vine imediat după misiunea pe care Isus o încredinţează discipolilor. Este vorba despre o misiune nemărginită - adică literalmente fără margini - care depăşeşte forţele umane. De fapt, Isus spune: "Mergeţi în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15). Pare într-adevăr prea îndrăzneaţă sarcina pe care Isus o încredinţează unui mic grup de oameni simpli şi fără mari capacităţi intelectuale! Şi totuşi această slabă companie, irelevantă în faţa marilor puteri ale lumii, este trimisă să ducă mesajul de iubire şi de milostivire al lui Isus în toate colţurile pământului.

Însă acest proiect al lui Dumnezeu poate să fie realizat numai cu forţa pe care însuşi Dumnezeu le-o dă apostolilor. În acest sens, Isus îi asigură că misiunea lor va fi susţinută de Duhul Sfânt. Şi spune aşa: "voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului" (Fap 1,8). Astfel această misiune s-a putut realiza şi apostolii au început această lucrare, care după aceea a fost continuată de succesorii lor. Misiunea încredinţată de Isus apostolilor a continuat de-a lungul secolelor şi continuă şi astăzi: ea cere colaborarea noastră a tuturor. De fapt, fiecare, în virtutea Botezului pe care l-a primit, este abilitat din partea sa să vestească Evanghelia. Tocmai Botezul este cel care ne abilitează şi ne şi stimulează să fim misionari, să vestim Evanghelia.

Înălţarea Domnului la cer, în timp ce inaugurează o nouă formă de prezenţă a lui Isus în mijlocul nostru, ne cere să avem ochi şi inimă pentru a-l întâlni, pentru a-l sluji şi pentru a-l mărturisi altora. Este vorba de a fi bărbaţi şi femei ai Înălţării, adică nişte căutători ai lui Cristos de-a lungul cărărilor timpului nostru, ducând cuvântul său de mântuire până la marginile pământului. În acest itinerar noi îl întâlnim pe Cristos însuşi în fraţi, mai ales în cei mai săraci, în cei care suferă în propriul trup experienţa dură şi mortificantă a noilor şi vechilor sărăcii. Aşa cum la început Cristos Înviat i-a trimis pe apostolii săi cu forţa Duhului Sfânt, tot aşa astăzi El ne trimite pe noi toţi, cu aceeaşi forţă, pentru a pune semne concrete şi vizibile de speranţă. Pentru că Isus ne dă speranţa, a mers în cer şi a deschis porţile cerului şi speranţa că noi vom ajunge acolo.

Fecioara Maria care, ca Mamă a Domnului mort şi înviat, a însufleţit credinţa primei comunităţi de discipoli, să ne ajute şi pe noi să avem "sus inimile noastre", aşa cum ne îndeamnă liturgia să facem. Şi în acelaşi timp să ne ajute să avem "picioarele pe pământ" şi să semănăm cu curaj Evanghelia în situaţiile concrete ale vieţii şi ale istoriei.

_______________

După Regina coeli

Iubiţi fraţi şi surori!

Sunt deosebit de aproape de iubitul popor din Indonezia, în mod special de comunităţile creştine din oraşul Surabaya lovite dur de atacul grav împotriva locurilor de cult. Înalţ rugăciunea mea pentru toate victimele şi pentru rudele lor. Împreună să-l invocăm pe Dumnezeu păcii pentru ca să facă să înceteze aceste acţiuni violente, şi în inima tuturor să aibă spaţiu nu sentimente de ură şi violenţă, ci de reconciliere şi de fraternitate. Să ne rugăm în tăcere.

Astăzi este Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, despre tema "Fake news - adică ştiri false - şi jurnalismul de pace". Îi salut pe toţi lucrătorii din mass-media, îndeosebi pe jurnaliştii care se angajează să caute adevărul ştirilor, contribuind la o societate dreaptă şi paşnică.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini; îndeosebi pe muzicienii şi grupurile folclorice veniţi din Germania; pe credincioşii paraguaieni care locuiesc în Roma din comunitatea "Virgen de Caacupé"; pe participanţii la întâlnirea UCIIM la 50 de ani de la moartea fondatorului Gesualdo Nosengo; mişcarea "Dives in Misericordia" din Napoli.

Salut credincioşii din Catania, Scandicci, San Ferdinando di Puglia şi San Marzano sul Sarno; pe numeroşii tineri candidaţi la mir şi miruiţi din Genova, precum şi pe cei din Emmenbrücke (Elveţia) şi Liscate; pe copii din parohia "San Giustino" din Roma; şi pe studenţii de la Institutul "Tommaso Aversa" din Mistretta.

Îi salut pe angajaţii de la "Federal Express Europe", cu auspiciul ca dificultăţile actuale să aibă o soluţionare pozitivă.

Un gând special îndrept spre alpini, reuniţi la Trento pentru Adunarea Naţională. Îi încurajez să fie martori ai carităţii şi făcători de pace, după exemplul lui Teresio Olivelli, alpin, apărător al celor slabi, proclamat recent fericit. Şi astăzi fiind ziua dedicată mamelor în multe ţări, aplauze pentru mame! Aş vrea să salut toate mamele, mulţumindu-le pentru păzirea familiilor. Amintesc şi mamele care ne privesc din cer şi cu rugăciunea continuă să ne păzească. O rugăm pe Mama noastră cerească, astăzi 13 mai, cu numele de Sfânta Fecioară Maria de Fátima, să ne ajute să continuăm drumul.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluare: ercis.ro

Comments are closed.