Angelus (22 ianuarie 2023)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi Evanghelia liturgiei (Mt 4,12-23) relatează chemarea primilor discipoli care, pe lacul Galileei, lasă toate pentru a-l urma pe Isus. Unii dintre ei deja îl întâlniseră, graţie lui Ioan Botezătorul, şi Dumnezeu pusese în ei sămânţa credinţei (cf. In 1,35-39). Şi iată că acum Isus se întoarce să-i caute acolo unde trăiesc şi muncesc. Domnul ne caută mereu; Domnul mereu se apropie de noi, mereu. Şi de data aceasta le adresează o chemare directă: "Veniţi după mine!" (Mt 4,19). Şi ei, "părăsind îndată năvoadele, l-au urmat" (v. 20). Să ne oprim asupra acestei scene: este momentul întâlnirii decisive cu Isus, acela pe care şi-l vor aminti toată viaţa şi care intră în Evanghelie. De atunci îl urmează pe Isus şi, pentru a-l urma, părăsesc.
A părăsi pentru a urma. Cu Isus este aşa mereu. Se poate începe în vreun mod să se simtă fascinaţia sa, eventual graţie altora. Apoi cunoaşterea poate să devină mai personală şi să aprindă o lumină în inimă. Devine ceva frumos de împărtăşit: "Ştii, acel text din Evanghelie m-a impresionat, acea experienţă de slujire m-a atins". Vreun lucru care îţi atinge inima. Şi aşa vor fi făcut şi primii discipoli (cf. In 1,40-42). Dar mai devreme sau mai târziu vine momentul în care este necesar a părăsi pentru a-l urma (cf. Lc 11,27-28). Şi acolo trebuie să se decidă: părăsesc unele certitudini şi pornesc pentru o nouă aventură, sau rămân acolo cum sunt? Este un moment decisiv pentru fiecare creştin, pentru că aici se joacă sensul a tot restul. Dacă nu se găseşte curajul de a porni la drum, există riscul de a rămâne spectatori ai propriei existenţe şi de a trăi credinţa pe jumătate.
Aşadar, a sta cu Isus cere curajul de a părăsi, de a porni la drum. Ce trebuie să părăsim? Desigur viciile noastre şi păcatele noastre, care sunt ca nişte ancore care ne blochează la mal şi ne împiedică să înaintăm în larg. Pentru a începe să părăsim este corect ca să pornim de la a cere iertare: iertare de lucrurile care n-au fost frumoase: părăsesc acele lucruri şi merg înainte. Dar trebuie să părăsim şi ceea ce ne reţine să trăim pe deplin, ca de exemplu fricile, calculele egoiste, garanţiile pentru a rămâne în siguranţă trăind lejer. Şi trebuie renunţat şi la timpul care se iroseşte în spatele atâtor lucruri inutile. Cât de frumos este a părăsi toate acestea pentru a trăi, de exemplu, riscul obositor, dar satisfăcător al slujirii, sau pentru a dedica timp rugăciunii, aşa încât să creştem în prietenia cu Domnul. Mă gândesc şi la o tânără familie, care părăseşte viaţa liniştită pentru a se deschide la aventura imprevizibilă şi foarte frumoasă a maternităţii şi paternităţii. Este un sacrificiu, dar este suficientă o privire la copii pentru a înţelege că era corect a părăsi anumite ritmuri şi comodităţi, pentru a avea această bucurie. Mă gândesc la anumite profesii, de exemplu la un medic sau la un lucrător sanitar care au renunţat la atâta timp liber pentru a studia şi a se pregăti, şi acum fac bine dedicând multe ore din zi şi din noapte, multe energii fizice şi mentale pentru bolnavi. Mă gândesc la muncitorii care părăsesc comodităţile, care părăsesc acel dolce far niente (a nu face nimic) pentru a aduce acasă pâinea. Aşadar, pentru a realiza viaţa trebuie acceptată provocarea de a părăsi. La asta invită Isus pe fiecare dintre noi astăzi.
Şi cu privire la asta vă las câteva întrebări. Înainte de toate: eu îmi amintesc de vreun "moment forte" în care deja l-am întâlnit pe Isus? Fiecare dintre noi să se gândească la propria istorie: în viaţa mea a fost vreun moment forte, în care l-am întâlnit pe Isus? Şi ceva frumos şi semnificativ ce s-a petrecut în viaţa mea pentru că am părăsit alte lucruri mai puţin importante? Şi astăzi, există ceva la care Isus îmi cere să renunţ? Care sunt lucrurile materiale, modurile de a gândi, obişnuinţele pe care am nevoie să le părăsesc pentru a spune cu adevărat "da"? Să ne ajute Maria să spunem, ca şi ea, un da deplin lui Dumnezeu, să ştim să părăsim ceva pentru a-l urma mai bine. Nu vă fie frică să părăsiţi dacă este pentru a-l urma pe Isus, mereu ne vom simţi mai bine şi vom fi mai buni.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Această a treia duminică din timpul de peste an este dedicată în mod special Cuvântului lui Dumnezeu. Să redescoperim cu uimire faptul că Dumnezeu ne vorbeşte, îndeosebi prin Sfintele Scripturi. Să le citim, să le studiem, să le medităm, să ne rugăm cu ele. În fiecare zi să citim un text din Biblie, în special din Evanghelie: acolo Isus ne vorbeşte, ne luminează, ne conduce. Şi vă amintesc ceea ce am spus alte dăţi: să aveţi o mică Evanghelie, o Evanghelie de buzunar, pentru a o purta în geantă, mereu cu noi; şi atunci când există un moment în timpul zilei, să citiţi ceva din Evanghelie. Isus este cel care ne însoţeşte. O mică Evanghelie de buzunar, mereu cu noi.
Astăzi doresc să vă exprim urări de pace şi de orice bine tuturor celor care în Extremul Orient şi în diferite părţi ale lumii celebrează Anul Nou lunar. Totuşi, în această circumstanţă bucuroasă nu pot să nu exprim apropierea mea spirituală de cei care trec prin momente de încercare provocate de pandemia de coronavirus, în speranţa ca dificultăţile actuale să fie depăşite curând. În sfârşit, doresc ca gentileţea, sensibilitatea, solidaritatea şi armonia, care se experimentează în aceste zile în familiile reunite tradiţional, să poată impregna şi caracteriza mereu raporturile noastre, familiale şi sociale, pentru a putea trăi o viaţă senină şi fericită. An Nou fericit!
Gândul meu, cu durere, se îndreaptă îndeosebi spre Myanmar, unde a fost incendiată şi distrusă biserica "Stăpâna Noastră a Ridicării la Cer" în satul Chan Thar, unul din locurile de cult cele mai vechi şi importante din ţară. Sunt aproape de populaţia civilă lipsită de apărare, care în multe oraşe este supusă la grea încercare. Să dea Dumnezeu ca să se termine repede acest conflict şi să se deschidă un timp nou de iertare, de iubire şi de pace. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria pentru Myanmar. ["Bucură-te, Marie..."]
În afară de asta, invită să ne rugăm pentru ca să înceteze actele de violenţe în Peru. Violenţa stinge speranţa unei soluţionări drepte a problemelor. Încurajez toate părţile implicate să întreprindă calea dialogului între fraţi din aceeaşi naţiune, respectând pe deplin drepturile umane şi statul de drept. Mă unesc cu episcopii peruvieni în a spune: ?No a la violencia, venga de donde venga! ?No más muertes! [Nu violenţei, de oriunde ar veni! Să nu mai fie morţi!] Sunt peruvieni în piaţă!
Ajung din Camerun semnale pozitive, care fac să se spere într-un progres adevărat în rezolvarea conflictului din regiunile anglofone. Încurajez toate părţile semnatare ale Acordului să persevereze pe calea dialogului şi a înţelegerii reciproce, pentru că numai în întâlnire se poate proiecta viitorul.
Adresez salutul meu vouă tuturor, veniţi din Italia şi din alte ţări. Salut pelerinii din Spalato, Varşovia - sunt atâţia polonezi, văd steagurile - şi Mérida-Badajoz (Spania), precum şi cei din Ascoli Piceno, Montesilvano şi Gela, grupul de la Şcoala "Îngerul Păzitor" din Alessandria, cel al Tineretului Arzător Marian din Roma şi membrii Asociaţiei de Psihologie Catolică.
În aceste zile, în timp ce ne rugăm îndeosebi pentru unitatea deplină a tuturor creştinilor, să nu uităm, vă rog, să invocăm pacea pentru martirizata Ucraina: Domnul să întărească şi să susţină acel popor care suferă mult! Suferă mult!
Vă urez tuturor o duminică frumoasă. Şi tinerilor Neprihănitei. Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
