Papa Francisc: Angelus (25 august 2019)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de astăzi (cf. Lc 13,22-30) ni-l prezintă pe Isus care trece învăţând prin oraşe şi sate, îndreptându-se spre Ierusalim, unde ştie că trebuie să moară pe cruce pentru mântuirea noastră a tuturor. În acest cadru se inserează întrebarea unuia, care i se adresează spunând: “Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” (v. 23). Problema era dezbătută în acel timp – câţi se mântuiesc, câţi nu se mântuiesc… – şi erau diferite moduri de interpretare Scripturile în această privinţă, în funcţie de textele care se luau. Însă Isus răstoarnă întrebarea – care ţinteşte mai mult pe cantitate, adică “sunt puţini?…” – şi situează în schimb răspunsul pe planul responsabilităţii, invitându-ne să folosim bine timpul prezent. De fapt, spune: “Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea!” (v. 24).
Cu aceste cuvinte, Isus ne face să înţelegem cu nu este vorba de număr, nu există “numărul închis” în paradis! Ci este vorba de a străbate încă de acum pasajul corect şi acest pasaj corect este pentru toţi, dar este strâmt. Aceasta este problema. Isus nu vrea să ne înşele, spunând: “Da, fiţi liniştiţi, treaba este uşoară, există o autostradă frumoasă şi la capăt este o poartă mare…”. Nu ne spune asta: ne vorbeşte despre poarta strâmtă. Ne spune lucrurile aşa cum sunt: pasajul este strâmt. În ce sens? În sensul că pentru a ne mântui trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, şi acest lucru nu este comod! Este o “poartă strâmtă” pentru că este exigentă, iubirea este exigentă mereu, cere angajare, ba chiar “efort”, adică o voinţă hotărâtă şi perseverentă de a trăi conform Evangheliei. Sfântul Paul numeşte asta “lupta bună a credinţei” (1Tim 6,12). Este nevoie de efortul de toate zilele, de fiecare zi pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Şi, pentru a se explica mai bine, Isus relatează o parabolă. Este un stăpân, care-l reprezintă pe Domnul. Casa lui simbolizează viaţa veşnică, adică mântuirea. Şi aici revine imaginea porţii. Isus spune: “După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi»” (v. 25). Atunci aceste persoane vor încerca să fie recunoscute, amintind stăpânului: “Eu am mâncat cu tine, am băut cu tine… am ascultat sfaturile tale, învăţăturile tale în public…” (cf. v. 26); “Eu eram acolo când tu ai făcut conferinţa aceea…”. Însă Domnul va repeta că nu-i cunoaşte şi îi numeşte “cei care săvârşesc nedreptatea”. Iată problema! Domnul ne va recunoaşte nu datorită titlurilor noastre – “Dar, Doamne, uite că eu aparţineam acelei asociaţii, eu eram prietenul acelui monsenior, al acelui cardinal, al acelui preot…”. Nu, titlurile nu contează, nu contează. Domnul ne va recunoaşte numai datorită unei vieţi umile, unei vieţi bune, unei vieţi de credinţă care se traduce în fapte.
Şi pentru noi creştinii asta înseamnă că suntem chemaţi să instaurăm o adevărată comuniune cu Isus, rugându-ne, mergând la biserică, apropiindu-ne de sacramente şi hrănindu-ne cu Cuvântul său. Asta ne menţine în credinţă, hrăneşte speranţa noastră, reînsufleţeşte caritatea. Şi astfel, cu harul lui Dumnezeu, putem şi trebuie să ne dedicăm viaţa pentru binele fraţilor, să luptăm împotriva oricărei forme de rău şi de nedreptate.
Să ne ajute în asta Fecioara Maria. Ea a trecut prin poarta strâmtă care este Isus. L-a primit cu toată inima şi l-a urmat în fiecare zi a vieţii sale, chiar şi atunci când nu înţelegea, chiar şi atunci când sabia îi străpungea sufletul. Pentru aceasta o invocăm ca “Poarta cerului”: Maria, Poarta cerului; o poartă care are exact forma lui Isus: poarta inimii lui Dumnezeu, inimă exigentă, dar deschisă pentru noi toţi.
_______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Adresez salutul meu vouă tuturor, romani şi pelerini.
Salut îndeosebi comunitatea Colegiului Pontifical Nord American, în special pe noii seminarişti care tocmai au venit. Dragi seminarişti, vă îndemn la angajare spirituală şi la fidelitate faţă de Cristos, faţă de Evanghelie şi faţă de magisteriul Bisericii. Fără a construi pe aceste coloane, va fi imposibil să edificaţi cu adevărat vocaţia voastră. Salut tinerii din Acţiunea Catolică din dieceza de Bologna; tinerii din Unitatea pastorală din Rovato, dieceza de Brescia; şi cei din Ponte Nossa, dieceza de Bergamo.
Toţi suntem preocupaţi datorită incendiilor vaste care au izbucnit în Amazonia. Să ne rugăm pentru ca, prin angajarea tuturor, să fie stinse cât mai repede. Acel plămân de păduri este vital pentru planeta noastră.
Văd că sunt câţiva conaţionali ai mei argentinieni şi îi salut bine!
Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
