Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 7 septembrie 2022
Cateheze despre discernământ: 2. Un exemplu: Ignaţiu de Loyola
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Continuăm reflecţia noastră despre discernământ - în acest timp vom vorbi în fiecare miercuri despre discernământul spiritual -, şi pentru aceasta ne poate ajuta să facem referinţă la o mărturie concretă.
Unul din exemplele cele mai instructive ni-l oferă Sfântul Ignaţiu de Loyola, cu un episod decisiv din viaţa sa. Ignaţiu se află acasă convalescent, după ce a fost rănit în bătălie la un picior. Pentru a alunga plictiseala cere ceva de citit. El iubea relatările cavalereşti, dar din păcate în casă se găsesc numai vieţi de sfinţi. Un pic cu neplăcere se adaptează, dar în cursul lecturii începe să descopere o altă lume, o lume care-l cucereşte şi pare în concurenţă cu aceea a cavalerilor. Este fascinat de figurile Sfântului Francisc şi Sfântului Dominic şi simte dorinţa de a-i imita. Dar şi lumea cavalerească mai continuă să exercite fascinaţia sa asupra lui. Şi astfel simte înăuntrul său această alternanţă de gânduri, cele cavalereşti şi cele ale sfinţilor, care par să se echivaleze.
Însă Ignaţiu începe să observe şi diferenţe. În Autobiografia sa - la persoana a treia - scrie aşa: "Gândindu-mă la lucrurile din lume - şi la lucrurile cavalereşti, se înţelege - simţea multă plăcere, dar atunci când, de oboseală, le părăsea se simţea gol şi dezamăgit. În schimb, a merge la Ierusalim cu picioarele goale, a nu se hrăni decât cu ierburi, a practica toate austerităţile pe care le cunoscuse obişnuite la sfinţi, erau gânduri care nu numai îl consolau în timp ce se oprea asupra lor, ci şi după ce le-a părăsit îl lăsau satisfăcut şi plin de bucurie" (nr. 8); îi lăsau o urmă de bucurie.
În această experienţă putem observa mai ales două aspecte. Primul este timpul: adică gândurile lumii la început sunt atrăgătoare, dar apoi pierd smalţul şi lasă goi, nemulţumiţi, te lasă aşa, un lucru gol. Dimpotrivă, gândurile lui Dumnezeu trezesc mai întâi o anumită rezistenţă - "Dar acest lucru plictisitor al sfinţilor nu-l voi citi", dar când sunt primite aduc o pace necunoscută, care durează mult timp.
Iată, aşadar, celălalt aspect: punctul de sosire al gândurilor. La început situaţia nu pare aşa de clară. Există o dezvoltare a discernământului: de exemplu, înţelegem ce este binele pentru noi nu în mod abstract, general, ci în parcursul vieţii noastre. În regulile pentru discernământ, rod al acestei experienţe fundamentale, Ignaţiu pune o premisă importantă, care ajută la înţelegerea acestui proces: "Celor care trec de la un păcat de moarte la altul, diavolul de obicei este obişnuit să le propună plăceri aparente, să-i liniştească spunând că totul este bine, făcându-i să-şi imagineze satisfacţii şi plăceri senzuale, pentru a-i menţine mai bine şi a-i face să crească în viciile şi păcatele lor. Cu aceştia, duhul bun foloseşte metoda opusă, stimulând la remuşcare conştiinţa lor cu judecata raţiunii" (Exerciţii spirituale, 314); dar asta nu e bine.
Există o istorie care precedă, îl precedă pe cel care discerne, o istorie care este indispensabil să fie cunoscută, pentru că discernământul nu este un soi de oracol, sau de fatalism, sau un lucru de laborator, cum ar fi a trage la sorţi din două posibilităţi. Marile întrebări apar atunci când în viaţă am parcurs deja o bucată de drum şi la acel parcurs trebuie să ne întoarcem pentru a înţelege ce anume căutăm. Dacă în viaţă se parcurge un pic de drum, acolo: "Dar pentru ce merg în această direcţie, ce anume caut?", şi acolo se face discernământul. Ignaţiu, când se găsea rănit în casa paternă, nu se gândea deloc la Dumnezeu sau la cum să reformeze propria viaţă, nu. El trăieşte prima sa experienţă cu Dumnezeu ascultând propria inimă, care îi arată o răsturnare curioasă: lucrurile la prima vedere atrăgătoare îl lasă dezamăgit şi în altele, mai puţin strălucitoare, simte o pace care durează în timp. Şi noi avem această experienţă, de atâtea ori începe să gândim un lucru şi rămânem acolo şi apoi am rămas dezamăgiţi. În schimb facem o operă de caritate, facem un lucru bun şi simţim ceva fericire, îţi vine un gând bun şi îţi vine fericirea, un lucru de bucurie, este o experienţă complet a noastră. El, Ignaţiu, trăieşte prima experienţă cu Dumnezeu, ascultând propria inimă care îi arată o răsturnare curioasă. Asta trebuie să învăţăm: să ascultăm propria inimă: pentru a cunoaşte ce se întâmplă, ce decizie să luăm, să facem o judecată cu privire la o situaţie, trebuie să ascultăm propria inimă. Noi ascultăm televizorul, radioul, telefonul celular, suntem maeştri ai ascultării, dar te întreb: tu ştii să asculţi inima ta? Tu te opreşti pentru a spune: "Dar inima mea cum se simte? Este satisfăcută, este tristă, caută ceva?". Pentru a lua decizii frumoase trebuie ascultată propria inimă.
Pentru aceasta Ignaţiu va sugera să citim vieţile sfinţilor, pentru că arată în mod narativ şi comprehensibil stilul lui Dumnezeu în viaţa persoanelor care nu sunt foarte diferite de noi pentru că sfinţii erau din carne şi oase ca şi noi. Acţiunile lor vorbesc acţiunilor noastre şi ne ajută să înţelegem semnificaţia lor.
În acel episod faimos al celor două sentimente pe care le avea Ignaţiu, unul când citea lucrurile cavalerilor şi celălalt când citea viaţa sfinţilor, putem recunoaşte un alt aspect important al discernământului, pe care l-am menţionat deja data trecută. Există o aparentă cazualitate în evenimentele vieţii: totul pare să se nască dintr-un banal contratimp: nu erai cărţi cu cavaleri, ci numai vieţi de sfinţi. Însă un contratimp care cuprinde o posibilă cotitură. Numai după un pic de timp Ignaţiu îşi va da seama de asta, şi în acel moment îi va dedica toată atenţia sa. Ascultaţi bine: Dumnezeu lucrează prin evenimente neprogramabile aceea din întâmplare, ci din întâmplare mi s-a întâmplat asta, din întâmplare am întâlnit această persoană, din întâmplare am văzut acest film, nu era programat, dar Dumnezeu lucrează prin evenimente neprogramabile, şi chiar în contratimpi: "Dar eu trebuia să fac o plimbare şi am avut o problemă la picioare, nu pot...". Contratimp: ce îţi spune Dumnezeu? Ce îţi spune viaţa acolo? Am văzut asta şi într-un text din Evanghelia lui Matei: un om care ară un ogor găseşte din întâmplare o comoară îngropată. O situaţie total neaşteptată. Dar ceea ce este important este că o recunoaşte ca norocul din viaţa sa şi decide în consecinţă: vinde tot şi cumpără ogorul acela (cf. 13,44). Un sfat pe care vi-l dau, fiţi atenţi la lucrurile neaşteptate. Cel care spune: "Dar acest lucru întâmplător eu nu-l aşteptam". Acolo îţi vorbeşte viaţa, îţi vorbeşte Domnul sau îţi vorbeşte diavolul? Cineva. Dar există un lucru de a discerne, cum reacţionez eu în faţa lucrurilor neaşteptate. Dar eu eram atât de liniştit acasă şi "bum, bum", vine soacra şi tu cum reacţionezi cu soacra? Este iubire sau este altceva înăuntru? Şi faci discernământul. Eu lucram în birou bine şi vine un coleg ca să-mi spună că are nevoie de bani şi tu cum ai reacţionat? A vedea ce se întâmplă când trăim lucruri pe care nu le aşteptăm şi acolo învăţăm să cunoaştem inima noastră cum se mişcă.
Discernământul este ajutorul de recunoscut semnalele cu care Domnul se lasă întâlnit în situaţiile neprevăzute, chiar neplăcute, aşa cum a fost pentru Ignaţiu rana la picior. Din ele se poate naşte o întâlnire care schimbă viaţa, pentru totdeauna, ca în cazul lui Ignaţiu. Se poate naşte un lucru care te face mai bun pe cale sau mai rău nu ştiu, dar a fi atenţi şi firul conducător mai frumos este dat de lucrurile neaşteptate: "Cum mă mişc în faţa acestui lucru?". Domnul să ne ajute să auzim inima noastră şi să vedem când el este cel care acţionează şi când nu este el şi este un alt lucru.
_______________
APEL
Mâine vom celebra sărbătoarea Naşterii Fecioarei Maria. Maria a experimentat duioşia lui Dumnezeu ca fiică, plină de har, pentru a dărui după aceea această duioşie ca mamă, prin unirea cu misiunea Fiului Isus.
Pentru aceasta astăzi doresc să exprim apropierea mea de toate mamele. În mod special de mamele care au copii suferinzi: copii bolnavi, copii marginalizaţi, copii încarceraţi. O rugăciune deosebită pentru mamele tinerilor deţinuţi: pentru ca să nu dispară speranţa. Din păcate în închisori sunt multe persoanele care îşi iau viaţa, uneori şi tineri. Iubirea unei mame poate feri de acest pericol. Sfânta Fecioară Maria să consoleze toate mamele chinuite datorită suferinţei copiilor.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
