Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 20 aprilie 2016
15. Lacrimile păcătoasei obţin iertarea (Lc 7,36-50)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi vrem să ne oprim asupra unui aspect al milostivirii reprezentat bine de textul din Evanghelia lui Luca pe care l-am ascultat. Este vorba despre un fapt petrecut lui Isus în timp ce era oaspete al unui fariseu cu numele Simon. Acesta a voit să-l invite pe Isus în casa sa pentru că auzise vorbindu-se bine despre el ca despre un mare profet. Şi în timp ce erau aşezaţi la masă, intră o femeie cunoscută de toţi în cetate ca o păcătoasă. Aceasta, fără a spune un cuvânt, se pune la picioarele lui Isus şi izbucneşte în plâns; lacrimile sale udă picioarele lui Isus şi ea le şterge cu părul său, apoi le sărută şi le unge cu un ulei parfumat pe care l-a adus cu sine.
Iese în evidenţă confruntarea dintre cele două figuri: cea a lui Simon, servitor zelos al legii, şi cea a femeii păcătoase anonime. În timp ce primul îi judecă pe ceilalţi pe baza aparenţelor, a doua cu gesturile sale exprimă cu sinceritate inima sa. Simon, deşi l-a invitat pe Isus, nu vrea să se compromită nici să-şi implice viaţa cu Învăţătorul; femeia, dimpotrivă, se încredinţează pe deplin Lui cu iubire şi cu veneraţie.
Fariseul nu concepe că Isus se lasă "contaminat" de păcătoşi. El se gândeşte că dacă realmente ar fi un profet ar trebui să-i recunoască şi să-i ţină departe pentru a nu fi pătat de ei, ca şi cum ar fi leproşi. Această atitudine este tipică a unui anumit mod de a înţelege religia şi este motivat de faptul că Dumnezeu şi păcatul se opun radical. Însă Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să distingem între păcat şi păcătos: cu păcatul nu trebuie făcute compromisuri, în timp ce păcătoşii - adică noi toţi - suntem ca nişte bolnavi, care trebuie îngrijiţi şi pentru a-i îngriji este nevoie ca medicul să se apropie de ei, să-i viziteze, să-i atingă. Şi desigur bolnavul, pentru a fi vindecat, trebuie să recunoască faptul că are nevoie de medic!
Între fariseu şi femeia păcătoasă Isus este de partea acesteia din urmă. Isus, liber de prejudecăţi care împiedică milostivirea să se exprime, o lasă să facă. El, Sfântul lui Dumnezeu, se lasă atins de ea fără a se teme să fie contaminat de ea. Isus este liber, pentru că este aproape de Dumnezeu care este Tată milostiv. Şi această apropiere de Dumnezeu, Tată milostiv, îi dă lui Isus libertatea. Mai mult, intrând în relaţie cu păcătoasa, Isus pune capăt acelei condiţii de izolare la care judecata nemiloasă a fariseului şi a concetăţenilor săi - care o exploatau - o condamna: "Păcatele tale sunt iertate" (v. 48). Aşadar femeia poate acum să meargă "în pace". Domnul a văzut sinceritatea credinţei sale şi a convertirii sale; de aceea proclamă în faţa tuturor: "Credinţa ta te-a mântuit" (v. 50). Pe de o parte acea ipocrizie a învăţătorului legii, de cealaltă parte sinceritatea, umilinţa şi credinţa femeii. Noi toţi suntem păcătoşi, dar de atâtea ori cădem în ispita ipocriziei, de a ne crede mai buni decât ceilalţi şi spunem: "Priveşte păcatul tău...". În schimb noi toţi trebuie să privim păcatul nostru, căderile noastre, greşelile noastre şi să privim la Domnul. Aceasta este linia de mântuire: raportul între "eu" păcătos şi Domnul. Dacă eu mă simt drept, acest raport de mântuire nu se realizează.
În acest moment, o uimire şi mai mare îi cuprinde pe toţi comesenii: "Cine este acesta că iartă şi păcatele?" (v. 49). Isus nu dă un răspuns explicit, dar convertirea păcătoasei este în faţa ochilor tuturor şi demonstrează că în El străluceşte puterea milostivirii lui Dumnezeu, capabilă să transforme inimile.
Femeia păcătoasă ne învaţă legătura dintre credinţă, iubire şi recunoştinţă. I-au fost iertate "multe păcate" şi pentru aceasta iubeşte mult; "însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin" (v. 47). Şi Simon însuşi trebuie să admită că iubeşte mai mult acela căruia i s-a iertat mai mult. Dumnezeu i-a închis pe toţi în acelaşi mister de milostivire; şi de la această iubire, care ne precede mereu, noi toţi învăţăm să iubim. Cum aminteşte sfântul Paul: "În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său pe care l-a revărsat cu prisosinţă asupra noastră în toată înţelepciunea şi priceperea" (Ef 1,7-8). În acest text, termenul "har" este practic sinonim al milostivirii şi este numit "îmbelşugat", adică dincolo de orice aşteptare a noastră, pentru că realizează proiectul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Iubiţi fraţi, să fim recunoscători pentru darul credinţei, să-i mulţumim Domnului pentru iubirea sa aşa de mare şi nemeritată! Să lăsăm ca iubirea lui Cristos să se reverse în noi: din această iubire discipolul ia şi pe ea se întemeiază; din această iubire fiecare se poate hrăni şi alimenta. Astfel, în iubirea recunoscătoare pe care o revărsăm la rândul nostru asupra fraţilor noştri, în casele noastre, în familie, în societate se comunică tuturor milostivirea Domnului.
________________________
APEL
Populaţia din Ucraina suferă de mult timp datorită consecinţelor unui conflict armat, uitat de atâţia. Aşa cum ştiţi, am invitat Biserica din Europa să susţină iniţiativa promovată de mine pentru a veni în întâmpinarea acestei urgenţe umanitare. Mulţumesc anticipat celor care vor contribui cu generozitate la această iniţiativă, care va avea loc duminica viitoare, 24 aprilie.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
sursa: ercis.ro
