Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 22 aprilie 2020
Cateheză cu ocazia celei de-a 50-a Zile Mondiale a Pământului
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi celebrăm a 50-a Zi Mondială a Pământului. Este o oportunitate pentru a reînnoi angajarea noastră de a iubi casa noastră comună şi de a ne îngriji de ea şi de membrii mai slabi ai familiei noastre. Aşa cum ne demonstrează tragica pandemie de coronavirus, numai împreună şi luând asupra noastră pe cei mai fragili putem învinge provocările globale. Scrisoarea enciclică Laudato si' are tocmai acest subtitlu: "despre îngrijirea casei comune". Astăzi vom reflecta un pic împreună asupra acestei responsabilităţi care caracterizează "trecerea noastră pe acest pământ" (LS, 160). Trebuie să creştem în conştiinţa îngrijirii casei comune.
Suntem făcuţi din materie pământească, iar roadele pământului susţin viaţa noastră. Dar, aşa cum ne aminteşte cartea Genezei, nu suntem pur şi simplu "pământeşti": purtăm în noi şi suflarea vitală care vine de la Dumnezeu (cf. Gen 2,4-7). Trăim deci în casa comună ca o unică familie umană şi în biodiversitate cu celelalte creaturi ale lui Dumnezeu. Ca imago Dei, chip al lui Dumnezeu, suntem chemaţi să avem grijă şi respect faţă de toate creaturile şi să nutrim iubire şi compasiune faţă de fraţii noştri şi surorile noastre, în special faţă de cei mai slabi, imitând iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, manifestată în Fiul său Isus, care s-a făcut om pentru a împărtăşi cu noi această situaţie şi a ne mântui.
Din cauza egoismului am renunţat la responsabilitatea noastră de păzitori şi administratori ai pământului. "Este suficient să privim realitatea cu sinceritate pentru a vedea că există o mare deteriorare a casei noastre comune" (ibid., 61). Am poluat-o, am jefuit-o, punând în pericol însăşi viaţa noastră. Pentru aceasta, s-au format diferite mişcări internaţionale şi locale pentru a trezi conştiinţele. Apreciez cu sinceritate aceste iniţiative şi va fi încă necesar ca fiii noştri să coboare în stradă pentru a ne învăţa ceea ce este clar, adică faptul că nu există viitor pentru noi dacă distrugem ambientul care ne susţine.
Am eşuat în păzirea pământului, casa-grădina noastră, şi în păzirea fraţilor noştri. Am păcătuit împotriva pământului, împotriva aproapelui nostru şi, în definitiv, împotriva Creatorului, Tatăl bun care are grijă de fiecare şi vrea ca să trăim împreună în comuniune şi prosperitate. Şi cum reacţionează pământul? Există o zicală spaniolă care este foarte clară, în asta, şi spune aşa: "Dumnezeu iartă mereu; noi, oamenii, iertăm uneori da, uneori nu; pământul nu iartă niciodată". Pământul nu iartă: dacă noi am deteriorat pământul, răspunsul va fi foarte urât.
Cum putem restabili un raport armonios cu pământul şi cu restul omenirii? Un raport armonios... De atâtea ori pierdem viziunea armoniei: armonia este lucrare a Duhului Sfânt. Şi în casa comună, pe pământ, şi în raportul nostru cu oamenii, cu aproapele, cu cei mai săraci, cum putem restabili această armonie? Avem nevoie de un mod nou de a privi casa noastră comună. Să ne înţelegem: ea nu este un depozit de resurse de exploatat. Pentru noi credincioşii lumea naturală este "Evanghelia Creaţiei", care exprimă puterea creatoare a lui Dumnezeu în plăsmuirea vieţii umane şi în aducerea la existenţă a lumii împreună cu tot ceea ce conţine pentru a susţine omenirea. Relatarea biblică a creaţiei se încheie astfel: "Dumnezeu a privit toate cele pe care le-a făcut şi, iată, erau foarte bune" (Gen 1,31). Când vedem aceste tragedii naturale care sunt răspunsul pământului la maltratarea noastră, eu mă gândesc: "Dacă eu îl întreb acum pe Domnul ce părere are, nu cred că îmi spune că sunt foarte bune". Noi am fost cei care am ruinat lucrarea Domnului!
Celebrând astăzi Ziua Mondială a Pământului, suntem chemaţi să regăsim simţul sacrului faţă de pământ, pentru că el nu este numai casa noastră, ci şi casă a lui Dumnezeu. Din asta izvorăşte în noi conştiinţa că stăm pe un pământ sacru!
Iubiţi fraţi şi surori, "să trezim simţul estetic şi contemplativ pe care Dumnezeu l-a pus în noi" (Exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia, 56). Profeţia contemplaţiei este ceva ce învăţăm mai ales de la popoarele originare, care ne învaţă că nu putem îngriji pământul dacă nu-l iubim şi nu-l respectăm. Ei au înţelepciunea "trăirii bune", nu în sensul de a se descurca bine, nu: ci al trăirii în armonie cu pământul. Ei numesc "trăirea bună" această armonie.
În acelaşi timp, avem nevoie de o convertire ecologică ce să se exprime în acţiuni concrete. Ca familie unică şi interdependentă, avem nevoie de un plan împărtăşit pentru a înlătura ameninţările împotriva casei noastre comune. "Interdependenţa ne obligă să gândim la o singură lume, la un proiect comun" (LS, 164). Suntem conştienţi de importanţa de a colabora ca o comunitate internaţională pentru protejarea casei noastre comune. Îndemn pe cei care au autoritate de a conduce procesul care va duce la două importante Conferinţe internaţionale: COP15 despre Biodiversitate la Kunming (China) şi COP26 despre Schimbările Climatice la Glasgow (Regatul Unit). Aceste două întâlniri sunt foarte importante.
Aş vrea să încurajez organizarea de intervenţii concertate şi la nivel naţional şi local. Este bine de a converge împreună din orice condiţie socială şi de a da viaţă şi unei mişcări populare "de jos". Însăşi Ziua Mondială a Pământului, pe care o celebrăm astăzi, s-a născut tocmai aşa. Fiecare dintre noi poate da propria contribuţie mică: "Nu trebuie să credem că aceste eforturi nu vor schimba lumea. Aceste acţiuni răspândesc un bine în societatea care mereu produce roade dincolo de ceea ce se poate constata, pentru că provoacă în sânul acestui pământ un bine care tinde mereu să se răspândească, uneori în mod invizibil" (LS, 212).
În acest timp pascal de reînnoire, să ne angajăm să iubim şi să apreciem darul magnific al pământului, casa noastră comună, şi să ne îngrijim de toţi membrii familiei umane. Ca fraţi şi surori cum suntem, să-l implorăm împreună pe Tatăl nostru ceresc: "Trimite Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!" (cf. Ps 104,30).
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
