Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 29 ianuarie 2020
Cateheze despre Fericiri: 1. Introducere
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Începem astăzi o serie de cateheze despre Fericirile din Evanghelia lui Matei (5,1-11). Acest text care deschide "Predica de pe munte" şi care a luminat viaţa celor care cred, precum şi a atâtora care nu cred. Este greu să fii atins de aceste cuvinte ale lui Isus şi este corectă dorinţa de a le înţelege şi a le primi tot mai deplin. Fericirile conţin "cartea de identitate" a creştinului - aceasta este cartea noastră de identitate -, pentru că schiţează faţa lui Isus însuşi, stilul său de viaţă.
Acum să încadrăm global aceste cuvinte ale lui Isus; în următoarele cateheze vom comenta fiecare Fericire, una câte una.
Înainte de toate este important cum a avut loc proclamarea acestui mesaj: Isus, văzând mulţimile care-l urmează, urcă pe povârnişul dulce care înconjoară lacul Galileei, se aşază şi, adresându-se discipolilor săi, vesteşte Fericirile. Aşadar mesajul este adresat discipolilor, însă la orizont sunt mulţimile, adică toată omenirea. Este un mesaj pentru toată omenirea.
În afară de asta, "muntele" face trimitere la Sinai, unde Dumnezeu i-a dat lui Moise poruncile. Isus începe să înveţe o lege nouă: a fi săraci, a fi blânzi, a fi milostivi... Aceste "porunci noi" sunt mult mai mult decât norme. De fapt, Isus nu impune nimic, ci dezvăluie calea fericirii - calea sa - repetând de opt ori cuvântul "fericiţi".
Fiecare Fericire se compune din trei părţi. Mai întâi este mereu cuvântul "fericiţi"; apoi vine situaţia în care se află cei fericiţi: sărăcia în duh, plânsul, foamea şi setea de dreptate, şi aşa mai departe; în sfârşit este motivul fericirii, introdus de conjuncţia "pentru că": "Fericiţi aceştia pentru că, fericiţi aceia pentru că...". Aşa sunt cele opt Fericiri şi ar fi frumos să le învăţăm pe de rost pentru a le repeta, pentru a avea chiar în minte şi în inimă această lege pe care ne-a dat-o Isus.
Să fim atenţi la acest fapt: motivul fericirii nu este situaţia actuală ci noua condiţie pe care cei fericiţi o primesc în dar de la Dumnezeu: "pentru că a lor este împărăţia cerurilor", "pentru că ei vor fi mângâiaţi", "pentru că ei vor moşteni pământul", şi aşa mai departe.
În al treilea element, care este întocmai motivul fericirii, Isus foloseşte adesea un viitor pasiv: "vor fi mângâiaţi", "vor moşteni pământul", "ei se vor sătura", "vor afla milostivire", "vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu".
Dar ce înseamnă cuvântul "fericit"? De ce fiecare dintre cele opt Fericiri începe cu termenul "fericit"? Termenul original nu indică unul care are burta plină sau se descurcă bine, ci este o persoană care este într-o condiţie de har, care înaintează în harul lui Dumnezeu şi care înaintează pe calea lui Dumnezeu: răbdarea, sărăcia, slujirea faţă de alţii, mângâierea... Cei care înaintează în aceste lucruri sunt fericiţi şi vor fi fericiţi.
Dumnezeu, pentru a ni se dărui, alege adesea căi inimaginabile, eventual cele ale limitelor noastre, ale lacrimilor noastre, ale înfrângerilor noastre. Este bucuria pascală despre care vorbesc fraţii orientali, aceea care are stigmatele dar este vie, a trecut prin moarte şi a trăit experienţa puterii lui Dumnezeu. Fericirile te duc la bucurie, mereu; sunt calea pentru a ajunge la bucurie.
Ne va face bine să luăm astăzi Evanghelia lui Matei, capitolul al cincilea, versetul de la unu la unsprezece şi să citim Fericirile - poate de câteva ori în plus, în timpul săptămânii - pentru a înţelege această cale atât de frumoasă, atât de sigură a fericirii pe care Domnul ne-o propune.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
