Congregatio de Cultu Divino et Disciplina Sacramentorum
Prot. N. 602/20
Nota despre Duminica Bibliei
Duminica Bibliei, voită de Papa Francisc în fiecare an în Duminica a III-a din Timpul de peste[1], aminteşte tuturor, păstori şi credincioşi, importanţa şi valoarea Sfintei Scripturi pentru viaţa creştină, precum şi raportul dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi liturgie: „Fiind creştini noi suntem un singur popor care merge în istorie, întărit de prezenţa Domnului în mijlocul nostru care ne vorbeşte şi ne hrăneşte. Ziua dedicată Bibliei vrea să fie nu «o dată pe an», ci o dată pentru tot anul, pentru că avem nevoie urgentă să devenim familiari şi intimi ai Sfintei Scripturi şi ai Celui Înviat, care nu încetează să frângă Cuvântul şi Pâinea în comunitatea credincioşilor. Pentru aceasta avem nevoie să intrăm în familiaritate constantă cu Sfânta Scriptură, altminteri inima rămâne rece şi ochii rămân închişi, afectaţi cum suntem de nenumărate forme de orbire”[2].
De aceea, această duminică este o ocazie bună pentru a reciti câteva documente ecleziale[3] şi mai ales Praenotanda din Ordo Lectionum Missae, care prezintă o sinteză a principiilor teologice, celebrative şi pastorale cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu proclamat la Liturghie, dar valabile şi în fiecare celebrare liturgică (sacramente, sacramentalii, Liturgia Orelor).
Prin intermediul lecturilor biblice proclamate în liturgie, Dumnezeu vorbeşte poporului său şi Cristos însuşi vesteşte Evanghelia sa[4]; Cristos este centrul şi plinătatea întregii Scripturi, Vechiul şi Noul Testament[5]. Ascultarea Evangheliei, punct culminant al Liturgiei Cuvântului[6], este caracterizată de o veneraţie deosebită[7], exprimată nu numai de gesturi şi de aclamaţii, ci chiar de cartea Evangheliilor[8]. Una din modalităţile rituale potrivite pentru această Duminică a Bibliei ar putea să fie procesiunea de intrare cu Evangheliarul[9] sau, în lisa acesteia, aşezarea sa pe altar[10].
Rânduiala lecturilor biblice dispusă de Biserică în Lecţionar deschide la cunoaşterea întregului Cuvânt al lui Dumnezeu[11]. De aceea este necesar să se respecte lecturile indicate, fără a le înlocui sau a le suprima, şi folosind traduceri ale Bibliei aprobate pentru uzul liturgic[12]. Proclamarea textelor din Lecţionar constituie o legătură de unitate între toţi credincioşii care le ascultă. Înţelegerea structurii şi a scopului Liturgiei Cuvântului ajută adunarea credincioşilor să primească de la Dumnezeu cuvântul care mântuieşte[13].
Este recomandată cântarea Psalmului responsorial, răspuns al Bisericii care se roagă[14]; de aceea trebuie promovată slujirea psalmistului în fiecare comunitate[15].
În omilie se expun, în decursul anului liturgic şi pornind de la lecturile biblice, misterele credinţei şi normele vieţii creştine[16]. „Păstorii au în primul rând marea responsabilitate de a explica şi a permite tuturor să înţeleagă Sfânta Scriptură. Deoarece ea este cartea poporului, cei care au vocaţia de a fi slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să simtă puternic exigenţa de a o face accesibilă propriei comunităţi”[17]. Episcopii, preoţii şi diaconii trebuie să simtă angajarea de a desfăşura această slujire cu dăruire specială, ţinând cont de mijloacele propuse de Biserică[18].
Importanţă deosebită are tăcerea care, favorizând meditaţia, permite ca să fie primit în interior Cuvântul lui Dumnezeu de cel care-l ascultă[19].
Biserica a manifestat mereu atenţie deosebită faţă de cei care proclamă Cuvântul lui Dumnezeu în adunare: preoţi, diaconi şi lectori. Această slujire cere o specifică pregătire interioară şi exterioară, familiaritatea cu textul de proclamat şi practica necesară în modul de a-l proclama, evitând orice improvizaţie[20]. Există posibilitatea spune înainte de lecturi câteva cuvinte scurte şi oportune[21].
Datorită valorii pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica invită să se aibă grijă de amvonul de la care este proclamat[22]; nu este un mobilier funcţional, ci locul adaptat pentru demnitatea Cuvântului lui Dumnezeu, corespunzând cu altarul: de fapt vorbim despre masa Cuvântului lui Dumnezeu şi a Trupului lui Cristos, cu referinţă fie la amvon fie mai ales la altar[23]. Amvonul este rezervat lecturilor, cântării Psalmului responsorial şi a preconiului pascal; de la el se poate rosti omilia şi intenţiile de la rugăciunea universală, în timp ce este mai puţin oportun să se meargă la el pentru comentarii, anunţuri, dirijare a cântării[24].
Cărţile care conţin textele Sfintei Scripturi trezesc în cei care le ascultă veneraţia faţă de misterul lui Dumnezeu care vorbeşte poporului său[25]. Pentru aceasta se cere să se aibă grijă de aspectul lor material şi de buna folosire a lor. Este nepotrivit a recurge la foi, fotocopii, materiale ajutătoare pentru a înlocui cărţile liturgice[26].
În apropiere sau în zilele care urmează după Duminica Bibliei este potrivit să se promoveze întâlniri formative pentru a evidenţia valoarea Sfintei Scripturi în celebrările liturgice; poate să fie ocazia pentru a cunoaşte mai bine cum Biserica în rugăciune citeşte Sfintele Scripturi, cu lectură continuă, semi-continuă şi tipologică; care sunt criteriile de distribuire liturgică a diferitelor cărţi biblice în decursul anului şi în timpurile sale, structura ciclurilor duminicale şi în timpul săptămânii a lecturilor de la Liturghie[27].
Duminica Bibliei este şi ocazie propice pentru a aprofunda legătura dintre Sfânta Scriptură şi Liturgia Orelor, rugăciunea psalmilor şi cântărilor de la Oficiu, lecturile biblice, promovând celebrarea comunitară a Laudelor şi Vesperelor[28].
Printre numeroşii sfinţi şi sfinte, toţi martori ai Evangheliei lui Isus Cristos, poate să fie propus ca exemplu Sfântul Ieronim pentru marea iubire pe care el a nutrit-o faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum a amintit recent Papa Francisc, el a fost un „neobosit studios, traducător, exeget, cunoscător profund şi divulgator pasionat al Sfintei Scripturi. […] În Sfânta Scriptură, punându-se în ascultare, Ieronim se regăseşte pe sine însuşi, faţa lui Dumnezeu şi cea a fraţilor şi perfecţionează predilecţia sa faţă de viaţa comunitară”[29].
Această Notă vrea să contribuie, în lumina Duminicii Bibliei, la trezirea conştiinţei importanţei Sfintei Scripturi pentru viaţa noastră de credincioşi, pornind de la răsunarea sa în liturgie care ne pune în dialog viu şi permanent cu Dumnezeu. „Cuvântul lui Dumnezeu ascultat şi celebrat, mai ales în Euharistie, alimentează şi întăreşte în interior pe creştini şi îi face capabili de o autentică mărturie evanghelică în viaţa zilnică”[30].
Din sediul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, 17 decembrie 2020.
Cardinal Robert Sarah
prefect
✠ Arthur Roche
arhiepiscop secretar
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Francisc, Scrisoarea apostolică în formă de Motu proprio Aperuit illis, 30 septembrie 2019.
[2] Francisc, Aperuit illis, nr. 8; Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia Dei Verbum, nr. 25: „De aceea, este necesar ca toţi clericii, în primul rând preoţii lui Cristos şi toţi ceilalţi care, în calitate de diaconi sau de cateheţi, se ocupă în mod legitim de slujirea cuvântului, să se ataşeze de Scriptură prin lectură asiduă şi prin studiu atent, ca nu cumva să ajungă vreunul «predicator deşert al cuvântului lui Dumnezeu în afară, fără a fi ascultătorul lui înăuntru», deoarece trebuie să împărtăşească credincioşilor încredinţaţi lor bogăţiile nesecate ale cuvântului dumnezeiesc, mai ales în liturgia sacră. De asemenea, Conciliul îndeamnă foarte stăruitor pe toţi credincioşii, şi mai ales pe călugări, ca prin citirea deasă a dumnezeieştilor Scripturi să-şi însuşească «înalta cunoaştere a lui Isus Cristos» (Fil 3,8), căci, «necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos»”.
[3] Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia Dei Verbum; Benedict al XVI-lea, Exortaţia apostolică Verbum Domini.
[4] Cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 7, 33; Institutio generalis Missalis Romani (IGMR), nr. 29; Ordo lectionum Missae (OLM), nr. 12.
[5] Cf. OLM, nr. 5.
[6] Cf. IGMR, nr. 60; OLM, nr. 13.
[7] Cf. OLM, nr. 17; Caeremoniale Episcoporum, nr. 74.
[8] Cf. OLM, nr. 5.
[9] Cf. OLM, nr. 36, 113.
[10] Cf. IGMR, nr. 120, 133.
[11] Cf. IGMR, nr. 57; OLM, nr. 60.
[12] Cf. OLM, nr. 12, 14, 37, 111.
[13] Cf. OLM, nr. 45.
[14] Cf. IGMR, nr. 61; OLM, nr. 19-20.
[15] Cf. OLM, nr. 56.
[16] Cf. OLM, n. 24; Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, Directoriu omiletic, nr. 16 .
[17] Francisc, Aperuit illis, nr. 5; Directoriu omiletic, nr. 26.
[18] Cf. Franciscc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, nr. 135-144; Directoriu omiletic.
[19] Cf. IGMR, nr. 56; OLM, nr. 28.
[20] Cf. OLM, nr. 14, 49.
[21] Cf. OLM, nr. 15, 42.
[22] Cf. IGMR, nr. 309; OLM, nr. 16.
[23] Cf. OLM, nr. 32.
[24] Cf. OLM, nr. 33.
[25] Cf. OLM, nr. 35; Caeremoniale Episcoporum, nr. 115.
[26] Cf. OLM, nr. 37.
[27] Cf. OLM, nr. 58-110; Directoriu omiletic, nr. 37-156.
[28] Institutio generalis de Liturgia Horarum, nr. 140: „Lectura din Sfânta Scriptură care în liturgie se face în mod public, dintr-o străveche tradiţie, nu numai la celebrarea euharistică, ci şi la Oficiul divin, trebuie preţuită de toţi creştinii în cel mai înalt grad, deoarece este propusă de însăşi Biserica, nu la alegerea sau preferinţa fiecăruia, ci în funcţie de misterul pe care Mireasa lui Cristos pe parcursul anului […]. În plus, în celebrarea liturgică, rugăciunea însoţeşte întotdeauna lectura din Sfânta Scriptură”.
[29] Francisc, Scrisoarea apostolică Scripturae sacrae affectus, la al XVI-lea centenar al morţii sfântului Ieronim, 30 septembrie 2020.
[30] Cf. Francisc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, nr. 174.
preluare: ercis.ro
