Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 19 august 2020
Cateheze - "A vindeca lumea": 3. Opţiunea preferenţială faţă de săraci şi virtutea carităţii
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Pandemia a scos la iveală situaţia dificilă a săracilor şi marea inegalitate care domneşte în lume. Şi virusul, în timp ce nu face excepţii între persoane, a găsit, în drumul său devastator, mari inegalităţi şi discriminări. Şi le-a mărit!
Deci răspunsul la pandemie este dublu. Pe de o parte, este indispensabil să se găsească vindecarea pentru un virus mic, dar teribil, care îngenunchează întreaga lume. Pe de altă parte, trebuie să vindecăm un mare virus, cel al nedreptăţii sociale, al inegalităţii de oportunităţi, al marginalizării şi al lipsei de protecţie a celor mai slabi. În acest răspuns dublu de vindecare există o alegere care, conform evangheliei, nu poate lipsi: opţiunea preferenţială faţă de săraci (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium [EG], 195). Şi aceasta nu este o opţiune politică; nici nu este o opţiune ideologică, o opţiune de partide. Opţiunea preferenţială faţă de săraci este în centrul evangheliei. Şi primul care a făcut-o a fost Isus; am auzit asta în textul din Scrisoarea către Corinteni care a fost citit la început. El, fiind bogat, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi. S-a făcut unul dintre noi şi pentru aceasta, în centrul evangheliei, în centrul vestirii lui Isus există această opţiune.
Cristos însuşi, care este Dumnezeu, s-a despuiat pe sine însuşi, făcându-se asemenea oamenilor; şi n-a ales o viaţă de privilegiu, ci a ales condiţia de slujitor (cf. Fil 2,6-7). S-a înjosit pe sine însuşi făcându-se slujitor. S-a născut într-o familie umilă şi a lucrat ca meşteşugar. La începutul predicii sale, a vestit că în Împărăţia lui Dumnezeu săracii sunt fericiţi (cf. Mt 5,3; Lc 6,20; EG, 197). Stătea în mijlocul bolnavilor, al săracilor, al celor excluşi, arătându-le iubirea milostivă a lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2444). Şi de atâtea ori a fost judecat ca un om impur pentru că mergea la bolnavi, la leproşi, care conform legii epocii erau impuri. Şi el a riscat pentru a fi aproape de săraci.
Pentru aceasta, ucenicii lui Isus se recunosc din apropierea lor de săraci, de cei mici, de bolnavi şi de cei închişi, de cei excluşi, de cei uitaţi, de cel care este lipsit de hrană şi de haine (cf. Mt 25,31-36; CBC, 2443). Putem citi acel parametru vestit după care vom fi judecaţi toţi, vom fi judecaţi toţi. Este Matei, capitolul 25. Acesta este un criteriu-cheie de autenticitate cristiana (cf. Gal 2,10; EG, 195). Unii cred, în mod eronat, că această iubire preferenţială faţă de săraci este o misiune pentru puţini, însă în realitate este misiunea întregii Biserici, spunea sfântul Ioan Paul al II-lea (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enciclica Sollicitudo rei socialis, 42). „Fiecare creştin şi fiecare comunitate sunt chemaţi să fie instrumente ale lui Dumnezeu pentru eliberarea şi promovarea săracilor” (EG, 187).
Credinţa, speranţa şi iubirea ne determină în mod necesar spre această preferinţă faţă de cei mai nevoiaşi[1], care merge dincolo de simpla asistenţă necesară (cf. EG, 198). De fapt implică să mergem împreună, să ne lăsăm evanghelizaţi de ei, care îl cunosc bine pe Cristos suferind, să ne lăsăm „contagiaţi” de experienţa lor a mântuirii, de înţelepciunea lor şi de creativitatea lor (cf. ibid.). A împărtăşi cu săracii înseamnă a ne îmbogăţi reciproc. Şi, dacă există structuri sociale bolnave care îi împiedică să viseze pentru viitor, trebuie să lucrăm împreună pentru a le vindeca, pentru a le schimba (cf. ibid., 195). Şi la asta conduce iubirea lui Cristos, care ne-a iubit până la extrem (cf. In 13,1) şi ajunge până la graniţele, la marginile, la frontierele existenţiale. A aduce periferiile în centru înseamnă a centra viaţa noastră în Cristos, care „s-a făcut sărac” pentru noi, pentru a ne îmbogăţi „prin sărăcia sa” (2Cor 8,9)[2].
Toţi suntem preocupaţi datorită consecinţelor sociale ale pandemiei. Toţi. Mulţi vor să se întoarcă la normalitate şi să reia activităţile economice. Desigur, însă această „normalitate” n-ar trebui să înţeleagă nedreptăţile sociale şi degradarea ambientului. Pandemia este o criză şi dintr-o criză nu ieşim egali: ori ieşim mai buni ori ieşim mai răi. Noi ar trebui să ieşim mai buni, pentru a îmbunătăţi nedreptăţile sociale şi degradarea ambientală. Astăzi avem o ocazie pentru a construi ceva diferit. De exemplu, putem face să crească o economie de dezvoltare integrală a săracilor şi nu de asistenţialism. Cu asta eu nu vreau să condamn asistenţa, operele de asistenţă sunt importante. Să ne gândim la voluntariat, care este una din cele mai frumoase structuri pe care le are Biserica italiană. Însă trebuie să mergem mai departe şi să rezolvăm problemele care ne determină să facem asistenţă. O economie care nu recurge la remedii care în realitate otrăvesc societatea, cum sunt rentabilităţile disociate de crearea de locuri de muncă demne (cf. EG, 204). Acest tip de profituri este disociat de economia reală, aceea care ar trebui să dea beneficiu oamenilor obişnuiţi (cf. Enciclica Laudato si’ [LS], 109), şi în afară de asta este uneori indiferentă faţă de daunele provocate casei comune. Opţiunea preferenţială faţă de săraci, această exigenţă etico-socială care provine din iubirea lui Dumnezeu (cf. LS, 158), ne dă impuls să gândim şi să schiţăm o economie în care persoanele, şi mai ales cei mai săraci, să fie în centru. Şi ne încurajează să proiectăm şi vindecarea virusului privilegiind pe cei care au mai mare nevoie de asta. Ar fi trist dacă în vaccinul pentru Covid-19 s-ar da prioritate celor mai bogaţi! Ar fi trist dacă acest vaccin ar deveni proprietate a unei naţiuni sau a alteia şi să nu fie universală şi pentru toţi. Şi ce scandal ar fi dacă toată asistenţa economică pe care o observăm – cea mai mare parte cu banul public – s-ar concentra să răscumpere industrii care nu contribuie la incluziunea celor excluşi, la promovarea celor din urmă, la binele comun sau la îngrijirea creaţiei (ibid.). Sunt criterii pentru a alege care vor fi industriile care trebuie ajutate: acelea care contribuie la incluziunea celor excluşi, la promovarea celor din urmă, la binele comun sau la îngrijirea creaţiei. Patru criterii.
Dacă virusul ar ajunge să se intensifice într-o lume nedreaptă pentru săraci şi cei mai vulnerabili, trebuie să schimbăm această lume. Cu exemplul lui Isus, medicul iubirii divine integrale, adică al vindecării fizice, sociale şi spirituale (cf. In 5,6-9) – aşa cum era vindecarea pe care o făcea Isus –, trebuie să acţionăm acum, pentru a vindeca epidemiile provocate de mici viruşi invizibili, şi pentru a vindeca pe cei provocaţi de nedreptăţile sociale mari şi vizibile. Propune ca acest lucru să fie făcut pornind de la iubirea lui Dumnezeu, punând periferiile în centru şi pe cei din urmă pe primul loc. Să nu uităm acel parametru după care vom fi judecaţi, Matei, capitolul 25. Să-l punem în practică în această revenire din epidemie. Şi pornind de la această iubire concretă, ancorată în speranţă şi întemeiată în credinţă, o lume mai sănătoasă va fi posibilă. Dimpotrivă, vom ieşi mai rău din criză. Fie ca Domnul să ne ajute, să ne dea puterea pentru a ieşi mai buni, răspunzând la necesităţile lumii de astăzi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiune despre unele aspecte ale „Teologiei Eliberării”, (1984), 5.
[2] Benedict al XVI-lea, Discurs inaugural al celei de-a V-a Conferinţe Generale a Episcopatului Latinoamerican şi din Caraibe (13 mai 2007), 3.
preluare. ercis.ro
