Mesajul ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, la trecerea în veșnicie a Papei emerit Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger
Am aflat cu tristețe că azi, 31 decembrie, în timpul Octavei Crăciunului, când Biserica Catolică încă celebrează venirea în lume a Mântuitorului Cristos, Papa emerit Benedict al XVI-lea a trecut la Domnul.
Sunt rare ocaziile de a fi contemporani cu un gigant al teologiei, gânditor și filosof așa cum a fost Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea. Va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai însemnați teologi, martor și contribuitor direct al Conciliului Vatican al II-lea, în calitate de expert, autor al unei vaste opere teologice, dar mai ales, va rămâne în amintirea noastră ca Păstor de suflete.
În cei opt ani cât s-a aflat pe Scaunul lui Petru, Papa Benedict al XVI-lea a lăsat o amprentă distinctă asupra Bisericii Catolice, dar și asupra altor culte, fiind un promotor neobosit al ecumenismului și al dialogului interreligios. A reușit să rezolve cu multă grație provocarea de a fi imediatul succesor al unei personalități carismatice, precum Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a cărui moștenire spirituală și-a asumat-o. Într-o epocă în care relativizarea valorilor a devenit valoarea supremă, el a amintit întregii omeniri că Dumnezeu este iubire, că adevărul se transmite în caritate, dar fără compromisuri, că în virtutea speranței creștine putem înfrunta prezentul nostru, oricât de sumbru ar părea, dându-i un scop. În prezentul în care sacrul este înlăturat complet din spațiul public, Benedict al XVI-lea ne-a făcut să redescoperim cu ochi noi cultul Bisericii, liturgia acesteia, amintindu-ne că „ceea ce generațiile de dinainte au considerat sacru, rămâne sacru și măreț, și pentru noi”.
4-ips-ioan-robu-ps-cornel-damian-vizita-ad-limina-2010
Pentru episcopii catolici din România, audiența cu Papa Benedict al XVI-lea pe care am trăit-o pe data de 12 februarie 2010, în cadrul vizitei ad limina, rămâne o amintire vie în inimi. Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea ne-a primit cu multă căldură și și-a manifestat speranța că, în ceea ce privește dialogul interconfesional din România, se vor găsi „soluții adecvate, în acel spirit de dreptate care trebuie să însuflețească raporturile dintre frații în Cristos”. Ne-a îndemnat pe noi, episcopii catolici, să colaborăm cu Biserica Ortodoxă pentru „apărarea rădăcinilor creștine ale Europei și a valorilor creștine”, și pentru o mărturie comună „asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea în viața publică, ecologia”. „Un dialog constructiv între ortodocși și catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate și de concordie nu numai pentru țările voastre, dar și pentru întreaga Europă”, ne-a spus atunci Papa Benedict al XVI-lea. La aproape 13 ani de la acest discurs, cuvintele sale răsună mai puternic ca oricând.
Tot cu ocazia acelei audiențe unice, Papa Benedict al XVI-lea i-a declarat Înalt Preasfințitului Ioan Robu, la acea dată Arhiepiscop Mitropolit de București, și Preasfințitului Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, că a fost informat despre situația Catedralei Sfântul Iosif și și-a exprimat regretul că acest lăcaş̦ de cult este încă în pericol.
5-ips-aurel-perca-vizita-ad-limina-2010
Papa Benedict al XVI-lea ne-a vorbit despre vizita istorică a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea la București, din 7-9 mai 1999. „Dorința de unitate suscitată de acea vizită să alimenteze rugăciunea și strădania de a dialoga în caritate și în adevăr și de a promova inițiative comune”, ne-a îndemnat Papa. În calitate de Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, ÎPS Ioan Robu l-a invitat atunci pe Papa Benedict al XVI-lea în România, pentru un pelerinaj pastoral. Rămânem cu marele regret că nu a fost posibil ca Papa Benedict al XVI-lea să viziteze România, dar ne consolăm la gândul că a fost mereu sufletește alături de țara și poporul nostru.
Fie ca momentul trecerii sale în veșnicie să reprezinte pentru noi toți un stimul pentru a-i aprofunda nu doar vasta și deosebit de valoroasa operă teologică pe care ne-o lasă ca moștenire, ci și mesajul întregii sale vieți, trăite integral în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii. Să rămânem cu mesajul de speranță pe care ni l-a transmis în Enciclica Spe Salvi(Despre speranța creștină): „În comuniunea sufletelor este depășit simplul timp pământesc. Nu este niciodată prea târziu pentru a atinge inima celuilalt, nici nu este niciodată inutil… Speranța noastră este mereu în mod esențial și speranță pentru ceilalți; numai așa ea este într-adevăr speranță și pentru mine” (nr. 48).
În numele comunității din Arhidieceza Romano-Catolică de București, alături de Înalt Preasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit și Preasfințitul Cornel Damian, Episcop Auxiliar, cler și credincioși, aducem rugăciuni pentru odihna veșnică a Papei emerit Benedict al XVI-lea și ne rugăm ca Domnul să ofere consolare și întărire Bisericii Universale.
Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei!
Requiescat in pace!
31 decembrie 2022
București
+ ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
preluare: arcb.ro
Benedict al XVI-lea: O viață și o misiune (biografie)
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă, 31 decembrie 2022, în Cetatea Vaticanului. A condus Biserica catolică între anii 2005-2013, prezentându-se drept ”un umil lucrător în via Domnului”. Vă oferim aici o scurtă biografie a regretatului pontif.
Vatican News - Cetatea Vaticanului
31 decembrie 2022. Cardinalul Joseph Ratzinger, care a devenit în 2005 papa Benedict al XVI-lea, s-a născut la Marktl am Inn, în dieceza de Passau (Germania), pe 16 aprilie 1927, în Sâmbăta Sfântă, și a fost botezat în aceeași zi. Tatăl, comisar în poliție, provenea dintr-o veche familie de agricultori din Bavaria de Jos, cu o stare economică mai degrabă modestă. Mama era fiica unor meșteșugari din Rimsting, pe lacul Chiem, și înainte de a se căsători, a lucrat ca bucătăreasă în diferite hoteluri. Și-a petrecut copilăria și adolescența în Traunstein, o mică localitate de la frontiera cu Austria, la 30 de km de Salzburg. În acest context, pe care el însuși l-a numit ”mozartian”, a primit formarea creștină, umană și culturală.
Nu a fost ușoară perioada tinereții. Credința și educația familiei l-au pregătit să înfrunte experiența grea din acele timpuri, în care regimul nazist întreținea un climat de mare ostilitate față de Biserica catolică. Tânărul Joseph a văzut cu ochii lui cum naziștii l-au bătut pe preotul paroh înainte de Sfânta Liturghie. Chiar în această situație complexă, a început să descopere frumusețea și adevărul credinței în Cristos. Un rol fundamental în această privință l-a avut atitudinea familiei sale, care întotdeauna a dat o mărturie clară de bunătate și speranță, înrădăcinată în conștiința apartenenței la Biserică. Până în luna septembrie a anului 1944 a fost înrolat în serviciile auxiliare antiaeriene. Din 1946 până în 1951 a studiat filosofia și teologia la Școala Superioară de filosofie și teologie de la Freising și la Universitatea din München. A fost sfințit preot pe 29 iunie 1951.
Un an mai târziu a început să predea la Școala Superioară din Freising. În 1953 a devenit doctor în teologie cu teza ”Popor și casă a lui Dumnezeu în doctrina despre Biserică a Sf. Augustin”. Patru ani mai târziu, sub direcțiunea cunoscutului profesor de teologie fundamentală, Gottlieb Söhngen, a obținut abilitarea pentru învățământ cu o disertație despre ”Teologia istoriei la Sf. Bonaventura”. După ce a predat teologie dogmatică și teologie fundamentală la Școala Superioară de filosofie și teologie din Freising, și-a continuat activitatea de docență la Bonn, între anii 1959-1963, la Münster, între anii 1963-1966 și la Tübingen, între 1966-1969. În acest din urmă an a devenit titularul catedrei de dogmatică și istoria dogmei la Universitatea din Regensburg, unde a îndeplinit în același timp oficiul de vice-președinte al Universității.
Între anii 1962-1965 a dat o contribuție considerabilă la Conciliul Vatican II în calitate de ”peritus” (expert), fiind asistent, în calitate de consilier teologic, al cardinalului Joseph Frings, arhiepiscop de Köln. A desfășurat o intensă activitatea științifică și a îndeplinit importante sarcini de slujire în cadrul Conferinței episcopale germane și în Comisia teologică internațională. În 1972, împreună cu Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac și alți mari teologi, a înființat revista de teologie ”Communio”.
Pe 25 martie 1977 papa Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München și Freising, fiind consacrat episcop pe 28 mai. A fost primul preot diecezan, după 80 de ani, care a preluat conducerea pastorală a marii arhidieceze bavareze. Drept motto episcopal și-a ales cuvintele ”Cooperatores veritatis” (cooperatori ai adevărului – n.r.), pentru care el însuși a dat următoarea explicație: ”Pe de o parte, mi se părea că acesta era raportul existent între îndatorirea mea precedentă de profesor și noua misiune. Chiar dacă în modalități diferite, ceea ce era și continua să rămână în joc era să urmez adevărul, să fiu în serviciul său. Și, pe de altă parte, am ales acest motto pentru că în lumea de astăzi tema adevărului este aproape în totalitate trecută sub tăcere; apare, într-adevăr, ca ceva prea mare pentru om, în ciuda faptului că totul se fărâmițează dacă lipsește adevărul”.
Paul al VI-lea l-a creat cardinal, atribuindu-i titlul prezbiteral ”Santa Maria Consolatrice al Tiburtino”, la consistoriul din 27 iunie 1977. În 1978, cardinalul Ratzinger a luat parte la conclavul desfășurat în zilele de 25-26 august, în care a fost ales Ioan Paul I. Noul pontif l-a numit trimis al său special la cel de-al III-lea Congres internațional de mariologie de la Guayaquil, în Ecuador (16-24 septembrie 1978). În luna octombrie a aceluiași an a luat parte la conclavul care l-a ales pe Ioan Paul al II-lea. A fost raportor la cea de-a V-a adunare generală a Sinodului episcopilor, desfășurată în 1980 pe tema ”Misiunea familiei creștine în lumea contemporană”, și președinte delegat la cea de-a VI-a adunare generală a Sinodului episcopilor, desfășurată în 1983 pe tema ”Reconcilierea și pocăința în misiunea Bisericii.
Ioan Paul al II-lea, pe 25 noiembrie 1981, l-a numit prefect al Congregației pentru doctrina credinței și președinte al Comisiei pontificale biblice și al Comisiei teologice internaționale. Pe 15 februarie 1982 a renunțat la conducerea pastorală a arhidiecezei de München și Freising. Pe 5 aprilie 1993 pontiful l-a ridicat la ordinul episcopilor din Colegiul cardinalilor și i-a atribuit scaunul episcopal ”suburbicar” de Velletri-Segni. A fost președinte al Comisiei de pregătire a Catehismului Bisericii Catolice care, după șase ani de lucrări (1986-1992), a prezentat Sfântului Părinte noul Catehism. Ioan Paul al II-lea, pe 6 noiembrie 1998, a aprobat alegerea sa ca vice-decan al Colegiului cardinalilor efectuată de cardinalii din ordinul episcopilor și, pe 30 noiembrie 2002, ca decan al Colegiului cardinalilor, atribuindu-i scaunul episcopal ”suburbicar” de Ostia. A fost trimis special al papei la celebrările celui de-al XII-lea centenar al diecezei de Paderborn, în Germania, care au avut loc pe 3 ianuarie 1999. Din 13 noiembrie 2000 a fost membru onorific în Academia pontificală de științe.
După moartea lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Joseph Ratzinger a fost ales ca Succesor al lui Petru în cea de-a doua zi a conclavului din aprilie 2005, după patru scrutine, și a început oficial pontificatul pe 24 aprilie. Pe 11 februarie 2013, în timpul consistoriului public privind canonizarea unor Sfinți, și-a anunțat decizia de a renunța la slujirea petrină cu aceste cuvinte: "Dragi Fraţi, v-am convocat pentru acest consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, dar şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am cercetat cugetul de mai multe ori înaintea lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru exercitarea în mod adecvat a slujirii petrine. Sunt foarte conştient că această slujire, prin esenţa ei spirituală, trebuie să fie îndeplinită atât prin faptă şi cuvânt, dar nu mai puţin prin suferinţă şi rugăciune. Cu toate acestea, în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de chestiuni de mare relevanţă pentru viaţa de credinţă, pentru a conduce Barca lui Petru şi a vesti Evanghelia, este necesară vigoarea trupului şi a sufletului, vigoare care, în ultimele luni, în mine a scăzut în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea ce mi-a fost încredinţată. De aceea, pe deplin conştient de gravitatea acestui act, în deplină libertate, declar că renunţ la slujirea de Episcop al Romei, Succesor al Sfântului Petru, ce mi-a fost încredinţată de cardinali la 19 aprilie 2005, astfel că, de la 28 februarie 2013, la ora 20.00, Scaunul Romei, Scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat conclavul, de cei cărora le revine aceasta, pentru alegerea noului Suveran Pontif. Dragi Fraţi, vă mulţumesc din adâncul inimii pentru toată dragostea şi munca cu care aţi dus împreună cu mine greutatea slujirii mele, şi vă cer iertare pentru toate defectele mele. Acum să încredinţăm Sfânta Biserică în grija Marelui ei Păstor, Domnul Nostru Isus Cristos, şi să o implorăm pe Sfânta Maică Maria, pentru ca ea să asiste cu bunătatea ei de mamă pe Părinţii Cardinali în alegerea noului Suveran Pontif. În ce mă priveşte, şi pe viitor, vreau să slujesc din toată inima, printr-o viaţă dedicată rugăciunii, Sfânta Biserică a lui Dumnezeu».
Pontificatul său s-a încheiat pe 28 februarie 2013. În anii succesivi, Benedict al XVI-lea a trăit în Cetatea Vaticanului, la mănăstirea ”Mater Ecclesiae”, în calitate de ”papă emerit”.
În Curia Romană a fost membru în Consiliul Secretariatului de Stat pentru raporturile cu statele, în Congregațiile pentru Bisericile orientale, Cultul divin și disciplina sacramentelor, pentru episcopi, pentru Evanghelizarea popoarelor, pentru Educația catolică, pentru Cler și pentru Cauzele sfinților; de asemenea, în Consiliul pontifical pentru promovarea unității creștinilor și în cel al culturii; în Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice, în Comisiile pontificale pentru America Latină, ”Ecclesia Dei”, pentru interpretarea autentică a Dreptului canonic și pentru revizuirea Codului de drept canonic oriental. Printre numeroasele publicații, un loc special îl ocupă cartea ”Introducere la creștinism”, culegere de lecții universitare publicată în 1968 despre mărturisirea credinței apostolice; de asemenea, volumul ”Dogmă și predică” (1973), antologie de eseuri, omilii și reflecții dedicate activității pastorale.
A avut un amplu ecou discursul prezentat la Academia bavareză pe tema ”De ce sunt în continuare în Biserică”, în care, cu obișnuita-i limpezime, spunea: ”Numai în Biserică poți să fii creștin, nu la marginile Bisericii”. A continuat să fie abundentă seria publicațiilor sale în decursul anilor, constituind un punct de reper pentru atâtea persoane, mai ales pentru cei care doresc să aprofundeze studiile teologice. În 1985 a publicat cartea-interviu ”Raport despre credință” și în 1996 ”Sarea pământului”. Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a fost editată cartea ”La școala adevărului”, în care diferiți autori ilustrează diverse aspecte ale personalității și operei sale. În timpul pontificatului său, a publicat opera în trei volume ”Isus din Nazaret”.
Numeroase sunt doctoratele onorifice (”honoris causa”) pe care le-a primit în diferite țări: College of St. Thomas in St. Paul (Minnesota, USA) în 1984, Universitatea catolică din Lima în 1986, Universitatea catolică din Eichstätt în 1987, Universitatea catolică din Lublin în 1988, Universitatea din Novara (Pamplona, Spania) în 1998, Libera Università Maria Santissima Assunta (LUMSA) în 1999, Facultatea de teologie a Universității din Breslau (Polonia) în 2000. De adăugat, în fine, doctoratul ”honoris causa” conferit cardinalului Joseph Ratzinger din partea Universității "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (2005), procedurile fiind demarate înainte de 19 aprilie 2005.
A primit episcopii din România în 2010 (8-13 februarie) cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”. De asemenea, pe președintele Traian Băsescu în 2008 și în 2013.
preluare: vatican.va/ro
