"Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor" (Mt 18,20).
Am trăit cu mare mare emoție, alături de atâția creștini și nu numai, luna februarie a anului 2013, după ce în ziua de 11 februarie, papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat retragerea din slujirea petrină pentru binele Bisericii. Firesc, atenția tuturor s-a îndreptat spre ultimile cuvinte și gesturi ale aceluia care, lipsit de vigoarea fizică necesară, alegea să slujească Biserica mai presus de toate printr-o viață de rugăciune. A surprins mult acest papă al lumii post moderne... sau poate mai corect ar fi să spunem că a uluit o lume întreagă. Un gest liber, după matură gândire și mai ales după multă rugăciune a declanșat emoții peste emoții, amintiri peste amintiri. Personal, anunțul mi-a adus în memorie momente de grație pe care le-am trăit în 2005, la Köln, cu ocazia întâlnirii mondiale a tineretului catolic. Era prima întâlnire pe care emeritul papei o desfășura de la începutul pontificatului său, iar pentru mine era prima întalnire mondială la care participam. E adevărat comparația nu pare a avea un adevărat termen de comparație, și totuși există ceva nespus sau imposibil de redat pe care fiecare îl păstrează în inima sa și care poate să fie suficient pentru a te raporta mai apoi în alți termeni la o persoană sau la o personalitate, indiferent de domeniul în care se exercită.
Papa în calitatea sa de succesor al apostolului Petru și episcop al Romei, de lider spiritual al bisericii catolice, a fascinat întotdeauna prin faptul că în harul misiunii primite, adună creștinii din toate popoarele și-i intărește în credință. De-a lungul pontificatului său nenumărate au fost întâlnirile în care papa emerit a adresat cuvântul lui Dumnezeu, ne-a reunit pe toți în numele Domnului pentru a putea crește în credință. Totuși, pentru mine specială rămâne cea de la Köln. Desigur și acolo au fost mai multe întâlniri la care ne-am adunat în jurul papei, i-am ascultat învațatura, ne-am ruga și am adus împreună, mii și chiar milioane de persoane, multumire bunului Dumnezeu. Dintre toate acestea una îmi stă la inimă: întâlnirea papei cu seminariștii. Eram adunați mai bine de 4000 de seminariști din toată lumea. O zi de așteptare rodnică... multe au fost rugăciunile, cântecele și refecțiile ce au umplut tot acel timp de așteptare a sosirii papei. Cand a venit, l-am privit, mai mult, privirile s-au întâlnit și i-am simțit sfințenia... Ce-i drept, nu am dat mâna deși eram la mai putin de un metru distanță unul de celălalt, dar privirea părintească a suveranului pontif mi-a atins inima și parcă în aceeași clipă s-au topit toate preocupările sufletului meu. A fost doar o privire, una apropiată și cu străfulgerearea harului. A urmat întâlnirea propriu-zisă de la care acum nu-mi mai amintesc prea multe cuvinte și gesturi însă cred ca nimic nu se poate compara cu acea privire pe care Domnul mi-a oferit-o prin vicarul său. În liceu profesorul de limba și literatura română ne vorbise mult despre capacitatea de a marca sau de a fi marcat pornind de la acest simț al văzului. Chiar și o privire este suficientă, ne repeta el! Am experimentat atunci tocmai această capacitate și-i mulțumesc Domnului și totodată emeritului papă pentru acest dar. Oare cine poate nega că după o astfel de experientă nu ar fi urmarit cu alt interes cuvintele, gesturile și viața în sine, activitatea unei personalități?!? Pentru multă lume, momentul retragerii papei Benedict, poate fi catalogat drept unul care a marcat sau poate marca drumul lor de raportare la Dumnezeu și biserică. Da, cred ca Dumnezeu vrea să se adreseze tuturor chiar și azi cand s-a împlinit deja un an retragerea papei Benedict. Pornind de la gestul retragerii și implicit prin acela al unei vieți în rugăciune asiduă pentru binele bisericii, acest slujitor al lui Dumnezeu ne învață că în timpurile actuale cu toate provocarile sale trebuie să privim spre Celălalt, să privim spre cei care-L reprezintă și să primim chemarea credinței, chemarea ce vine din Cuvântul lui Dumnezeu și din voința Celui atotputernic și milostiv. Să cerem Sf. Anton, patronul nostru, și acest har de a ne lăsa atinși de gesturile sincere ale slujitorilor altarului ce implinesc voința Domnului și atunci când se dau la o parte pentru ca Evanghelia vieții să răsune, prin alți slujitori mai tineri, cu mai multă putere. Amin.
Prezint în cele ce urmează, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, declaraţia integrală a papei Benedict al XVI-lea privind retragerea sa
Fraţilor preaiubiţi,
V-am convocat la acest consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am examinat în repetate rânduri conştiinţa mea în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru a exercita în mod adecvat ministerul petrin. Sunt foarte conştient că acest minister, prin esenţa sa spirituală, trebuie să fie îndeplinit nu numai cu faptele şi cuvintele, ci nu mai puţin suferind şi făcând rugăciune. Totuşi, în lumea de astăzi, supusă la rapide schimbări şi agitată de probleme de mare relevanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca sfântului Petru şi a vesti evanghelia, este necesară şi puterea fie a trupului, fie a sufletului, putere care, în ultimele luni, în mine s-a diminuat în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea încredinţată mie. Pentru aceasta, foarte conştient de gravitatea acestui act, cu deplină libertate, declar că renunţ la slujirea mea de episcop de Roma, succesor al sfântului Petru, încredinţată mie prin mâna cardinalilor la 19 aprilie 2005, în aşa fel încât, de la 28 februarie 2013, la ora 20.00, scaunul Romei, scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat, de cei cărora le revine acest lucru, Conclavul pentru alegerea noului suveran pontif.
Fraţilor preaiubiţi, vă mulţumesc din adâncul inimii pentru toată iubirea şi lucrarea cu care aţi purtat împreună cu mine povara ministerului meu şi cer iertare pentru toate lipsurile mele. Acum, să încredinţăm Sfânta Biserică grijii marelui său păstor, Domnul nostru Isus Cristos, şi s-o implorăm pe sfânta sa mamă, Maria, ca să asiste cu bunătatea sa maternă pe părinţii cardinali în alegerea noului suveran pontif. Cât mă priveşte, şi în viitor, voi vrea să slujesc din toată inima, cu o viaţă dedicată rugăciunii, sfânta Biserică a lui Dumnezeu.
Vatican, 10 februarie 2013
Benedict al XVI-lea
