Astăzi, 4 august, îl cinstim pe Sf. Ioan Maria Vianney, patronul parohilor și al tuturor preoților, un om al lui Dumnezeu, un păstor devotat care plin de iubire și răbdare a lucrat pentru mântuirea sufletelor. În sărbătoarea celui care a schimbat parohia încredințată și nu numai, vă invit să reflectăm împreună asupra câtorva aspecte ale vieții parohiale. Menționez că răspunsurile au fost publicate deja în revista Actualitatea creștină, nr.5/2015.
Lectura frumoasă și meditație rodnică!
1. Pentru multe persoane, raportarea la o parohie rămâne modul cel mai comun de a se situa în Biserică. Cum descrieți bucuria credincioşilor în trăirea apartenenţei la comunitatea parohială?
Există o parohie în viața mea! Aceste cuvinte exprimă de fapt fericirea și recunoștința pe care majoritatea credincioșilor noștri le manifestă pentru darul de a primi și trăi credința creștină în sânul unei comunități parohiale. Chiar dacă această afirmație nu se găsește prea des pe buzele credincioșilor, totuși ea este întipărită în inima și conștiințele lor datorită nenumăratelor haruri și binefaceri de care s-au bucurat încă din copilărie în parohia proprie. Evenimentele fericite cu o deosebită încărcătură spirituală, precum Botezul, Prima Sf. Împărtășanie, Mirul, Căsătoria, ca și cele mai marcate de cruce, precum necazurile vieții, boala, suferința și trecerea la cele veșnice, toate sunt legate într-un mod fundamental de o parohie. Da, există o parohie în viața mea! Este un adevăr adânc înrădăcinat în sufletele credincioșilor noștri, păstrat cel mai adesea și astăzi cu sfințenie și trăit într-un spirit creștinesc genuin. Exemplul înaintașilor noștri care în timpul comunismului au rămas atașați de parohiile și preoții lor, nu rareori cu jertfe și chiar fapte de eroism, este o chemare constantă adresată generațiilor actuale de a-și păstra echilibrul vieții și de a depăși dificultățile crizelor postmoderniste prin fidelitatea față de parohie și binecuvântarea ei.
2. Parohia este pentru toţi şi formată din toţi, paroh şi credincioși. Simt enoriașii datoria de a susține parohia din punct de vedere comunitar, administrativ, financiar?
“Sentire cum Ecclesia” („a simți cu Biserica”) înseamnă și a conștientiza că parohia este ca o familie în care fiecare credincios își are locul și responsabilitatea proprie. Cu cât se descoperă mai bine rolul propriu și legăturile dintre membrii comunității devin mai autentice în credință, cu atât mai mult se experimentează armonia, fraternitatea și buna colaborare pentru binele comun al vieții parohiale. De asemenea, efortul de a susține bunul mers al parohiei în necesitățile obișnuite ca și în diferitele proiecte pastorale și economice, concretizează pe de o parte gradul de maturitate al comunității parohiale în misiunea pe care astfel și-o asumă în sânul Bisericii locale și universale, iar pe de altă parte gustă din roadele bucuriei creștine de a dărui și de a se jertfi pe urmele lui Cristos, capul Bisericii.
3. Parohia trebuie să fie o comunitate care se maturizează în credință, evanghelizează și „face discipoli”. Cum se realizează, concret, această misiune prioritară a parohiei?
Drumul de maturizare în credință este legat în primul de participarea activă și frecventă la viața liturgică a parohiei și la practicile de pietate populare. De asemenea, un rol deosebit îl au catehezele destinate diverselor categorii de credincioși (copii, tineri, adulți) precum și formarea creștină prin intermediul meditațiilor, reculegerilor, conferințelor, cercurilor spirituale etc. Totuși, deprinderea maturității în credință presupune nu numai disponibilitatea constantă de a te lăsa evanghelizat în sânul comunității parohiale împreună cu ceilalți credincioși, ci și fructificarea posibilităților personale de cultivare a credinței (prin rugăciune, meditație, adorație și lectură spirituală personală; lectio divina personală și/sau comunitară) și de împărtășire generoasă a valorilor morale și spirituale în viața cotidiană. În timpurile actuale, o bună implicare a laicilor în activitățile sociale și de voluntariat ale Asociațiilor și Congregațiilor de pe teritoriul parohiei sau ale parohiei înseși, dezvoltă un câmp de misiune deosebit de fructuos în promovarea noii evanghelizări în lumea de astăzi. Sensibilitatea față de problemele stringente ale semenilor noștri deschide drumul către inima celor care l-au uitat pe Dumnezeu și au abandonat idealul vieții creștine.
4. Papa Francisc spunea într-una din predicile sale că „adevăratul preot, uns de Dumnezeu pentru poporul Său, păstrează o strânsă legătură cu Isus”. Pe lângă rugăciunea zilnică și adorație euharistică, ce trebuie să mai facă un preot pentru a fi un „un păstor bun, un păstor după inima lui Dumnezeu”?
În rugăciune și contemplare preotul întreține vie lumina comuniunii personale cu Dumnezeu, Cel care l-a ales și l-a trimis pentru a purta de grijă comunității creștine. Preotul îndeplinește în Biserică slujirea pe care lui Isus Cristos – Preotul veșnic o îndeplinește lângă tronul Tatălui, și anume oferă neîncetat jertfa de ispășire pentru mântuirea lumii. De aceea, un „preot cu inima” este o jertfă vie. El oferă lui Dumnezeu toate clipele vieții sale sacerdotale când acționează ca „alter Christus” dar și experiențele vieții zilnice, atât pentru sfințirea proprie cât și a sufletelor încredințate lui. Preotul este disponibil pentru toți credincioșii parohiei și-i povățuiește părintește în toate problemele sau situațiile vieții. Preotul are răbdare.
5. „Parohia care se roagă împreună, rămâne unită”. Rugăciunea în comun este indispensabilă pentru viața parohiei, pentru creșterea ei în credință. Vă rugăm să propuneți o rugăciune care să poată fi rostită de întreaga comunitate pentru a fi și pentru a rămâne unită!
Doamne, Isuse Cristoase, tu ești Păstorul și Mântuitorul nostru; te rugăm cu umilință să ne dai harul de a trăi în spiritul adevăraților fii ai lui Dumnezeu: învață-ne să ne rugăm împreună și să ne iubim unii pe alții după porunca ta cea nouă, ca astfel să dobândim curajul și forța slujirii smerite, mai ales față de semenii noștri care nu te cunosc și nu se încred in tine, dar pe care-i dorești cu ardoare în turma ta. Amin.
