Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 11 septembrie 2019
Cateheză despre călătoria în Mozambic, Madagascar şi Mauritius
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Aseară m-am întors din călătoria apostolică în Mozambic, Madagascar şi Mauritius. Îi mulţumesc lui Dumnezeu care mi-a dat să fac acest itinerar ca pelerin de pace şi de speranţă şi reînnoiesc exprimarea recunoştinţei mele faţă de respectivele autorităţi din aceste state, precum şi episcopatelor, care m-au invitat şi primit cu atâta afect şi atâta atenţie, şi nunţilor apostolici, care au lucrat atât de mult pentru această călătorie.
Speranţa lumii este Cristos, iar Evanghelia sa este cea mai puternică plămadă de fraternitate, de libertate şi de pace pentru toate popoarele. Cu vizita mea, pe urmele sfinţilor evanghelizatori, am încercat să duc această plămadă, plămada lui Isus, la popoarele mozambicane, malgaşe şi mauritiene.
În Mozambic am mers să arunc seminţe de speranţă, pace şi reconciliere într-un pământ care a suferit mult în trecutul recent din cauza unui lung conflict armat şi care în primăvara trecută a fost lovit de două cicloane care au provocat daune foarte grave. Biserica de acolo continuă să însoţească procesul de pace, care a făcut un pas înainte şi la 1 august cu un nou acord între părţi. Şi aici aş vrea să mă opresc pentru a mulţumi Comunităţii “Sfântul Egidiu” care a lucrat mult, mult în acest proces de pace.
Am încurajat în acest sens autorităţile din ţară, îndemnându-le să lucreze împreună pentru binele comun. Şi i-am încurajat şi pe tineri, care s-au adunat din diferite apartenenţe religioase, pentru ca să construiască ţara, depăşind resemnarea şi neliniştea, răspândind prietenia socială şi preţuind tradiţiile bătrânilor. Episcopilor, preoţilor şi persoanelor consacrate, pe care i-am întâlnit în catedrala din Maputo, dedicată Fecioarei Neprihănite, le-am propus calea de la Nazaret, calea “da”-ului generos spus lui Dumnezeu, în amintirea recunoscătoare a chemării sale şi a propriilor origini. Un semn puternic al acestei prezenţe evanghelice este Spitalul din Zimpeto, la periferia capitalei, realizat cu angajarea Comunităţii “Sfântul Egidiu”. În acest spital am văzut că lucrul cel mai important sunt bolnavii, şi toţi lucrează pentru bolnavi. În afară de asta, nu toţi au aceeaşi apartenenţă religioasă. Directorul acelui spital este o femeie, cercetătoare, o femeie dedicată, cercetătoare asupra SIDA. Este musulmană, dar este directoarea şi acest spital este făcut de Comunitatea “Sfântul Egidiu”. Dar toţi, toţi împreună cu poporul, uniţi, ca fraţi. Vizita mea în Mozambic a culminat în Liturghie, celebrată pe stadion sub ploaie, dar toţi eram fericiţi. Cântecele, dansurile religioase… atâta fericire. Nu conta ploaia. Şi acolo a răsunat apelul Domnului Isus: “Iubiţi-i pe duşmanii voştri” (Lc 6,27), sămânţa adevăratei revoluţii, cea a iubirii, care stinge violenţa şi generează fraternitate.
De la Maputo am plecat la Antananarivo, capitala Madagascarului. O ţară bogată în frumuseţi şi resurse naturale, dar marcată de atâta sărăcie. Am exprimat dorinţa ca, însufleţit de spiritul său tradiţional de solidaritate, poporul malgaş să poată depăşi adversităţile şi să construiască un viitor de dezvoltare conjugând respectarea ambientului şi dreptatea socială. Ca semn profetic în această direcţie, am vizitat “Oraşul prieteniei” – Akamasoa, întemeiat de un misionar lazarist, părintele Pedro Opeka: acolo se încearcă să se unească munca, demnitatea, îngrijirea celor mai săraci, instruirea pentru copii. Totul animat de Evanghelie. La Akamasoa, la cariera de granit, am înălţat către Dumnezeu Rugăciunea pentru muncitori.
Apoi am avut o întâlnire cu călugăriţele contemplative din diferite congregaţii, în mănăstirea carmelitelor: de fapt, fără credinţă şi rugăciune nu se construieşte o cetate demn de om. Cu episcopii din ţară am reînnoit angajamentul de a fi “semănători de pace şi de speranţă”, îngrijindu-ne de poporul lui Dumnezeu, în special de cei săraci, şi de preoţii noştri. Împreună am venerat-o pe fericita Victoire Rasoamanarivo, prima malgaşă ridicată la cinstea altarelor. Cu tinerii, foarte numeroşi – atâţia tineri la acea veghe, dar atâţia, atâţia -, am trăit o veghe bogată în mărturii, în cântece şi în dansuri.
La Antananarivo s-a celebrat Euharistia duminicală în marele “Campus diecezan”: mari mulţimi s-au adunat în jurul Domnului Isus. Şi în sfârşit, în Institutul Saint-Michel, am întâlnit preoţii, consacratele şi consacraţii şi seminariştii din Madagascar. O întâlnire sub semnul laudei aduse lui Dumnezeu.
Ziua de luni a fost dedicată vizitei în Republica Mauritius, cunoscută destinaţie turistică, dar pe care am ales-o ca loc de integrare între diferite etnii şi culturi. De fapt, în cursul ultimelor două secole, în acel arhipelag au ajuns diferite populaţii, în special din India; şi după independenţă a cunoscut o puternică dezvoltare economică şi socială. Acolo este puternic dialogul interreligios precum şi prietenia dintre conducătorii diferitelor confesiuni religioase. Un lucru care nouă ni se pare straniu, dar ei aşa trăiesc prietenia care este naturală. Când am intrat în episcopie, am găsit un frumos buchet de flori, foarte frumos: a fost trimis de marele imam în semn de fraternitate.
Sfânta Liturghie în Mauritius a fost celebrată la Monumentul Mariei Regina Păcii, în amintirea fericitului Jacques-Désiré Laval, numit “apostol al unităţii mauritiene”. Evanghelia fericirilor, carte de identitate a discipolilor lui Cristos, în acel context este antidot împotriva ispitei unei bunăstări egoiste şi discriminatoare. Evanghelia şi fericirile sunt antidotul pentru această bunăstare egoistă şi discriminatoare şi este şi plămada adevăratei fericiri, impregnate de milostivire, de dreptate şi de pace. Am fost impresionat de munca pe care episcopii o fac pentru evanghelizarea săracilor. După aceea, la întâlnirea cu autorităţile din Mauritius, am manifestat aprecierea faţă de angajarea de a armoniza diferenţele într-un proiect comun şi am încurajat să se ducă înainte şi în prezent capacitatea de primire, precum şi efortul de a menţine şi a dezvolta viaţa democratică.
Astfel, am sosit ieri, seara, în Vatican. Înainte de a începe o călătorie şi la întoarcere, merg mereu la Sfânta Fecioară Maria, la Salus Populi Romani, pentru ca ea să mă însoţească în călătorie, ca Mamă, să-mi spună ce trebuie să fac, să păzească vorbele mele, gesturile mele. Cu Sfânta Fecioară Maria, merg sigur.
Iubiţi fraţi şi surori, să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu şi să-i cerem ca seminţele aruncate în această călătorie apostolică să aducă roade îmbelşugate pentru popoarele din Mozambic, Madagascar şi Mauritius. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
