Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 22 mai 2019
Cateheze despre "Tatăl nostru" - 16: Oriunde te-ai afla, invocă-l pe Tatăl
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi încheiem ciclul de cateheze despre "Tatăl nostru". Putem spune că rugăciunea creştină se naşte din îndrăzneala de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de "Tată". Aceasta este rădăcina rugăciunii creştine: a-i spune "Tată" lui Dumnezeu. Dar este nevoie de curaj! Nu este vorba atât de o formulă, cât mai ales de o intimitate filială în care suntem introduşi prin har: Isus este revelatorul Tatălui şi ne dăruieşte familiaritatea cu El. "Nu ne lasă o formulă de repetat în mod mecanic. Ca pentru orice rugăciune vocală, Duhul Sfânt îi învaţă pe fiii lui Dumnezeu să-l roage pe Tatăl lor prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Catehismul Bisericii Catolice, 2766). Isus însuşi a folosit diferite expresii pentru a-l ruga pe Tatăl. Dacă citim cu atenţie Evangheliile, descoperim că aceste expresii de rugăciune care apar pe buzele lui Isus amintesc de texul din "Tatăl nostru".
De exemplu, în noaptea din Ghetsemani, Isus se roagă în această manieră: "Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, ci ceea ce vrei tu" (Mc 14,36). Deja am amintit acest text din Evanghelia lui Marcu. Cum să nu recunoaştem în această rugăciune, oricât e ea de scurtă, o urmă a lui "Tatăl nostru"? În mijlocul întunericului, Isus îl invocă pe Dumnezeu cu numele de "Abba", cu încredere filială şi, deşi simte frică şi angoasă, cere ca să se împlinească voinţa sa.
În alte texte din Evanghelie, Isus insistă la discipolii săi, pentru ca să cultive un spirit de rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie insistentă, şi mai ales trebuie să poarte amintirea fraţilor, în special atunci când trăim raporturi dificile cu ei. Spune Isus: "Iar când staţi în rugăciune, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre" (Mc 11,25). Cum să nu recunoaştem în aceste expresii asonanţa cu "Tatăl nostru"? Şi exemplele ar putea să fie numeroase, şi pentru noi.
În scrierile sfântului Paul nu găsim textul lui "Tatăl nostru", însă prezenţa sa reiese în acea sinteză minunată în care invocaţia creştinului se condensează într-un singur cuvânt: "Abba!" (cf. Rom 8,15; Gal 4,6).
În Evanghelia lui Luca, Isus satisface pe deplin cererea discipolilor care, văzându-l adesea că se retrăgea şi se cufunda în rugăciune, într-o se decid să-i ceară: "Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum şi Ioan - Botezătorul - i-a învăţat pe discipolii lui" (11,1). Şi atunci Învăţătorul i-a învăţat rugăciunea către Tatăl.
Analizând în ansamblu Noul Testament, se vede clar că primul protagonist al oricărei rugăciuni creştine este Duhul Sfânt. Dar să nu uităm asta: protagonist al oricărei rugăciuni creştine este Duhul Sfânt. Noi n-am putea să ne rugăm niciodată fără forţa Duhului Sfânt. El este cel care se roagă în noi şi ne stimulează să ne rugăm bine. Putem cere Duhului ca să ne înveţe să ne rugăm, pentru că El este protagonistul, Cel care face adevărata rugăciune în noi. El suflă în inima fiecăruia dintre noi, care suntem discipoli ai lui Isus. Duhul ne face capabili să ne rugăm ca fii ai lui Dumnezeu, aşa cum suntem realmente prin Botez. Duhul ne face să ne rugăm în "brazda" pe care Isus a făcut-o pentru noi. Acesta este misterul rugăciunii creştine: prin har suntem atraşi în acel dialog de iubire al Preasfintei Treimi.
Isus se ruga astfel. Uneori a folosit expresii care sunt cu siguranţă foarte îndepărtate de textul din "Tatăl nostru". Să ne gândim la cuvintele de la începutul psalmului 22, pe care Isus le rosteşte pe cruce: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Mt 27,46). Poate Tatăl ceresc să-l părăsească pe Fiul său? Nu, desigur. Şi totuşi iubirea faţă de noi, păcătoşii, l-a dus pe Isus până la acest punct: până la trăirea experienţei părăsirii lui Dumnezeu, a îndepărtării sale, pentru că a luat asupra sa toate păcatele noastre. Dar şi în strigătul neliniştit, rămâne acel "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu". În acel "meu" este nucleul relaţiei cu Tatăl, este nucleul credinţei şi al rugăciunii.
Iată pentru ce, pornind de la acest nucleu, un creştin se poate ruga în orice situaţie. Poate să asume toate rugăciunile din Biblie, în special din Psalmi; dar se poate ruga şi cu atâtea expresii care în milenii de istorie au izvorât din inima oamenilor. Şi să nu încetăm niciodată să-i relatăm Tatălui despre fraţii noştri şi surorile noastre în umanitate, pentru ca nimeni dintre ei, în special săracii, să nu rămână fără o mângâiere şi o porţie de iubire.
La sfârşitul acestei cateheze, putem să repetăm acea rugăciune a lui Isus: "Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit celor mici" (Lc 10,21). Pentru a ne ruga trebuie să ne facem mici, pentru ca Duhul Sfânt să vină în noi şi El să fie cel care ne conduce în rugăciune.
__________________
APEL
Vinerea aceasta, 24 mai, vom celebra sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria "Ajutorul Creştinilor", deosebit de venerată în China la sanctuarul "Stăpânei Noastre din Sheshan", în Shanghai.
Această ocazie fericită îmi permite să exprim apropiere şi afect special tuturor catolicilor din China, care, printre trudele şi încercările zilnice, continuă să creadă, să spere şi să iubească.
Dragi credincioşi din China, Mama noastră din cer să vă ajute pe toţi să fiţi martori de caritate şi de fraternitate, menţinându-vă mereu uniţi în comuniunea Bisericii universale. Mă rog pentru voi şi vă binecuvântez.
Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria: Bucură-te, Marie...
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
