Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 17 martie 2021
Cateheze despre rugăciune: 26. Rugăciunea şi Treimea. 2
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi completăm cateheza despre rugăciune ca relaţie cu Preasfânta Treime, îndeosebi cu Duhul Sfânt.
Primul dar al fiecărei existenţe creştine este Duhul Sfânt. Nu este unul din multele daruri, ci Darul fundamental. Duhul este darul pe care Isus l-a promis să ni-l trimită. Fără Duhul nu există relaţie cu Cristos şi cu Tatăl. Pentru că Duhul deschide inima noastră la prezenţa lui Dumnezeu şi o atrage în acel "vârtej" de iubire care este însăşi inima lui Dumnezeu. Noi nu suntem numai oaspeţi şi pelerini pe drumul pe acest pământ, suntem oaspeţi şi pelerini şi în misterul Treimii. Suntem ca Abraham, care într-o zi, primind în propriul cort trei călători, l-a întâlnit pe Dumnezeu. Dacă putem într-adevăr să-l invocăm pe Dumnezeu numindu-l "Abbá - Tăticule", este pentru că în noi locuieşte Duhul Sfânt; El este cel care ne transformă în profunzime şi ne face să experimentăm bucuria emoţionantă de a fi iubiţi de Dumnezeu ca adevăraţi fii. Toată lucrarea spirituală înăuntrul nostru faţă de Dumnezeu o face Duhul Sfânt, acest dar. Lucrează în noi pentru a duce înainte viaţa noastră creştină spre Tatăl, cu Isus.
În această privinţă, Catehismul spune: "De fiecare dată când începem să ne rugăm lui Isus, Duhul Sfânt este cel care, prin harul său prevenitor, ne atrage pe calea rugăciunii. De vreme ce el ne învaţă să ne rugăm, amintindu-ni-l pe Cristos, cum să nu ne rugăm şi lui? Iată de ce Biserica ne invită să ne rugăm fierbinte, în fiecare zi, Duhului Sfânt, mai ales la începutul şi la sfârşitul oricărei acţiuni mai însemnate" (nr. 2670). Iată care este opera Duhului în noi. El ni-l "aminteşte" pe Isus şi ni-l face prezent - putem spune că este amintirea noastră trinitară, este amintirea lui Dumnezeu în noi - şi îl face prezent pe Isus, pentru ca să nu se reducă la personaj din trecut: adică Duhul îl aduce în prezent pe Isus în conştiinţa noastră. Dacă Cristos ar fi numai departe în timp, noi am fi singuri şi rătăciţi în lume. Da, ne-am aminti de Isus, acolo, departe însă Duhul este cel care îl aduce astăzi, acum, în acest moment în inima noastră. Însă în Duhul totul este însufleţit: creştinilor din orice timp şi loc le este deschisă posibilitatea de a-l întâlni pe Cristos. Este deschisă posibilitatea de a-l întâlni pe Cristos nu numai ca un personaj istoric. Nu: el îl atrage pe Cristos în inimile noastre, Duhul este cel care ne face să ne întâlnim cu Cristos. El nu este departe, Duhul este cu noi: iarăşi Isus îi educă pe discipolii săi transformând inima lor, aşa cum a făcut cu Petru, cu Paul, cu Maria Magdalena, cu toţi apostolii. Dar pentru ce este prezent Isus? Pentru Duhul este cel care-l aduce în noi.
Este experienţa pe care au trăit-o atâţia oameni care s-au rugat: bărbaţi şi femei pe care Duhul Sfânt i-a format după "măsura" lui Cristos, în milostivire, în slujire, în rugăciune, în cateheză... Este un har a putea întâlni astfel de persoane: ne dăm seama că în ei pulsează o viaţă diferită, privirea lor vede "dincolo". Să nu ne gândim numai la călugări, la eremiţi; se află şi printre oamenii obişnuiţi, oameni care au ţesut o lungă istorie de dialog cu Dumnezeu, uneori de luptă interioară, care purifică credinţa. Aceşti martori umili l-au căutat pe Dumnezeu în evanghelie, în Euharistia primită şi adorată, în chipul fratelui aflat în dificultate, şi păstrează prezenţa sa ca un foc secret.
Prima misiune a creştinilor este tocmai să menţină viu acest foc, pe care Isus l-a adus pe pământ (cf. Lc 12,49), şi care este acest foc? Este iubirea, iubirea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Fără focul Duhului profeţiile se sting, tristeţea ia locul bucuriei, obişnuinţa înlocuieşte iubirea, slujirea se transformă în sclavie. Vine în minte imaginea candelei aprinsă lângă tabernacol, unde se păstrează Euharistia. Şi atunci când biserica este goală şi coboară seara, şi atunci când biserica este închisă, acea candelă rămâne aprinsă, continuă să ardă: nu o vede nimeni, şi totuşi arde în faţa Domnului. Tot aşa Duhul în inima noastră, este mereu prezent ca acea candelă.
Mai găsim scris în Catehism: "Duhul Sfânt, a cărui ungere ne impregnează toată fiinţa, este Maestrul interior al rugăciunii creştine. El este făuritorul tradiţiei vii a rugăciunii. Desigur, există tot atâtea căi posibile ale rugăciunii câţi oameni care se roagă, dar Duhul Sfânt este cel care acţionează în toţi şi cu toţi. În comuniune cu Duhul Sfânt, rugăciunea creştină este rugăciune în Biserică" (nr. 2672). De atâtea ori se întâmplă că noi nu ne rugăm, nu avem voinţa de a ne ruga sau de atâtea ori ne rugăm ca papagalii cu gura, dar inima este departe. Acesta este momentul de a spune Duhului: "Vino, vino, Duhule Sfânt, încălzeşte inima mea. Vino şi învaţă-mă să mă rog, învaţă-mă să-l privesc pe Tatăl, să-l privesc pe Fiul. Învaţă-mă cum este drumul credinţei. Învaţă-mă cum să iubesc şi mai ales învaţă-mă să am o atitudine de speranţă". Este vorba de a-l chema pe Duhul încontinuu pentru ca să fie prezent în vieţile noastre.
Aşadar, Duhul este cel care scrie istoria Bisericii şi a lumii. Noi suntem pagini deschise, disponibile să primim caligrafia sa. Şi în fiecare dintre noi Duhul compune opere originale, pentru că nu există niciodată un creştin complet identic cu un altul. În terenul nemărginit al sfinţeniei, unicul Dumnezeu, Treime de Iubire, face să înflorească varietatea martorilor: toţi egali prin demnitate, dar şi unici în frumuseţea pe care Duhul a voit ca să se elibereze în fiecare dintre cei pe care milostivirea lui Dumnezeu i-a făcut fii ai săi. Să nu uităm, Duhul este prezent, este prezent în noi. Să-l ascultăm pe Duhul, să-l chemăm pe Duhul - este darul, cadoul pe care Dumnezeu ni l-a oferit - şi să-i spunem: "Duhule Sfânt, eu nu ştiu cum este faţa ta - nu cunoaştem asta - dar ştiu că tu eşti forţa, că tu eşti lumina, că tu eşti capabil să mă faci să merg înainte şi să mă înveţi cum să mă rog. Vino, Duhule Sfânt". Aceasta este o rugăciune frumoasă: "Vino, Duhule Sfânt".
_____________________
APEL
Încă o dată şi cu atâta tristeţe simt urgenţa de a evoca situaţia dramatică din Myanmar, unde atâtea persoane, mai ales tineri, îşi pierd viaţa pentru a oferi speranţă ţării lor. Şi eu îngenunchez pe străzile din Myanmar şi spun: să înceteze violenţa! Şi eu îmi întind braţele şi spun: să prevaleze dialogul! Sângele nu rezolvă nimic. Să prevaleze dialogul.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
