Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 17 octombrie 2018
Cateheze despre porunci - 10/B. "Să nu ucizi" conform lui Isus
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi aş vrea să continui cateheza despre al cincilea cuvânt din decalog, "Să nu ucizi". Am subliniat deja că această poruncă revelează că în ochii lui Dumnezeu viaţa umană este preţioasă, sacră şi inviolabilă. Nimeni nu poate dispreţui viaţa celuilalt sau viaţa proprie; de fapt, omul poartă în sine imaginea lui Dumnezeu şi este obiectul iubirii sale infinite, oricare ar fi condiţia în care a fost chemat la existenţă.
În textul din Evanghelie pe care l-am ascultat puţin mai înainte, Isus ne revelează un sens şi mai profund al acestei porunci. El afirmă că, în faţa tribunalului lui Dumnezeu, şi mânia împotriva unui frate este o formă de omucidere. Pentru aceasta apostolul Ioan va scrie: "Cine îl urăşte pe fratele său este un ucigaş" (1In 3,15). Însă Isus nu se opreşte la asta, şi în aceeaşi logică adaugă că şi insulta şi dispreţul pot să ucidă. Şi noi suntem obişnuiţi să insultăm, este adevărat. Şi ne vine o insultă ca şi cum ar fi o respiraţie. Şi Isus ne spune: "Opreşte-te, pentru că insulta face rău, ucide". Dispreţul. "Dar eu... oamenii ăştia, pe acesta îl dispreţuiesc". Şi aceasta este o formă pentru a ucide demnitatea unei persoane. Şi frumos ar fi ca această învăţătură a lui Isus să intre în minte şi în inimă şi fiecare dintre noi să spună: "Nu voi insulta niciodată pe nimeni". Ar fi o propunere frumoasă, pentru că Isus ne spune: "Uite, dacă tu dispreţuieşti, dacă tu insulţi, dacă tu urăşti, aceasta este omucidere".
Niciun cod uman nu echivalează fapte aşa de diferite dându-le acelaşi grad de evaluare. Şi în mod coerent Isus invită chiar să se întrerupă oferirea jertfei în templu dacă ne aducem aminte că un frate este supărat faţă de noi, pentru a merge să-l căutăm şi să ne reconciliem cu el. Şi noi, când mergem la Liturghie, ar trebui să avem această atitudine de reconciliere cu persoanele cu care am avut probleme. Chiar dacă am gândit rău despre ele, le-am insultat. Dar de atâtea ori, în timp ce aşteptăm ca să vin preotul să celebreze Liturghia, se bârfeşte un pic şi se vorbeşte rău despre alţii. Însă asta nu se poate face. Să ne gândim la gravitatea insultei, a dispreţului, a urii: Isus le pune pe linia uciderii.
Ce vrea să spună Isus, extinzând până la acest punct domeniul celui de-al cincilea cuvânt? Omul are o viaţă nobilă, foarte sensibilă, şi are un eu tainic nu mai puţin important decât fiinţa sa fizică. De fapt, pentru a ofensa nevinovăţia unui copil este suficientă o frază nepotrivită. Pentru a răni o femeie poate să fie suficient un gest de răceală. Pentru a elimina un om este suficient a-l ignora. Indiferenţa ucide. Este ca şi cum s-ar spune altei persoane: "Tu eşti un mort pentru mine", pentru că tu l-ai ucis în inima ta. A nu iubi este primul pas pentru a ucide; şi a nu ucide este primul pas pentru a iubi.
În Biblie, la început, se citeşte acea frază teribilă ieşită din gura primului ucigaş, Cain, după ce Domnul l-a întrebat unde este fratele său. Cain răspunde: "Nu ştiu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Gen 4,9)1. Aşa vorbesc asasinii: "nu mă interesează", "sunt treburile tale", şi lucruri asemănătoare. Să încercăm să răspundem la această întrebare: suntem noi păzitorii fraţilor noştri? Da, suntem! Suntem păzitorii unii altora! Şi acesta este drumul vieţii, este drumul non-uciderii.
Viaţa umană are nevoie de iubire. Şi care este iubirea autentică? Este aceea pe care Cristos ne-a arătat-o, adică milostivirea. Iubirea de care nu ne putem lipsi este aceea care iartă, care primeşte pe cel care ne-a făcut rău. Niciunul dintre noi nu poate supravieţui fără milostivire, toţi avem nevoie de iertare. Deci, dacă a ucide înseamnă a distruge, a suprima, a elimina pe cineva, atunci a nu ucide va însemna a îngriji, a valoriza, a include. Precum şi a ierta.
Nimeni nu se poate înşela gândind: "Sunt în ordine pentru că nu fac nimic rău". Un mineral sau o plantă au acest tip de existenţă, în schimb nu un om. O persoană - un bărbat sau o femeie - nu. Unui bărbat sau unei femei i se cere mai mult. Există bine de făcut, pregătit pentru fiecare dintre noi, fiecare al său, care ne face pe noi înşine până la capăt. "Să nu ucizi" este un apel la iubire şi la milostivire, este o chemare de a trăi conform Domnului Isus, care şi-a dat viaţa pentru noi şi pentru noi a înviat. Odată am repetat toţi împreună, aici în piaţă, o frază a unui sfânt despre asta. Poate că ne va ajuta: "Să nu faci rău este un lucru bun. Dar a nu face binele nu este bun". Mereu trebuie să facem bine. Să mergem dincolo.
El, Domnul, care întrupându-se a sfinţit existenţa noastră; El, care cu sângele său a făcut-o inestimabilă; El, "autorul vieţii" (Fap 3,15), graţie căruia fiecare este un cadou al Tatălui. În El, în iubirea sa mai puternică decât moartea, şi prin puterea Duhului pe care Tatăl ni-l dăruieşte, putem primi cuvântul "Să nu ucizi" ca apelul cel mai important şi esenţial: adică să nu ucizi înseamnă o chemare la iubire.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă:
1 Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2259: "Scriptura, în relatarea uciderii lui Abel de către fratele său, Cain, dezvăluie, încă de la începuturile istoriei umane, prezenţa în om a mâniei şi a lăcomiei, consecinţe ale păcatului originar. Omul a devenit duşmanul semenului său. Dumnezeu arată ticăloşia acestui fratricid: «Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ. Acum, dar, blestemat să fii de pământul care şi-a deschis gura ca să ia din mâna ta sângele fratelui tău» (Gen 4, 10-11)"
preluare: ercis.ro
