Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 octombrie 2018
Cateheze despre porunci - 10/A. Să nu ucizi
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Cateheza de astăzi este dedicată celui de-al cincilea cuvânt: să nu ucizi. Porunca a cincea: să nu ucizi. Suntem deja în partea a doua a decalogului, aceea care se referă la raporturile cu aproapele; şi această poruncă, prin formularea sa concisă şi categorică, se ridică precum un zid de apărare a valorii fundamentale în raporturile umane. Şi care este valoarea fundamentală în raporturile umane? Valoarea vieţii1. Pentru aceasta, să nu ucizi.
S-ar putea spune că tot răul făcut în lume se rezumă în asta: dispreţul faţă de viaţă. Viaţa este agresată de războaie, de organizaţiile care exploatează omul - citim în ziare sau vedem în telejurnale atâtea lucruri -, de speculaţiile asupra creaţiei şi de cultura rebutului şi de toate sistemele care supun existenţa umană la calcule de oportunitate, în timp ce un număr scandalos de persoane trăiesc într-o stare nedemnă de om. Asta înseamnă a dispreţui viaţa, adică, într-un fel, a ucide.
O abordare contradictorie permite şi suprimarea vieţii umane în sânul matern în numele salvgardării altor drepturi. Dar cum poate să fie terapeutic, civil, sau pur şi simplu uman un act care suprimă viaţa nevinovată şi lipsită de apărare în îmbobocirea ei? Eu vă întreb: este corect "a elimina" o viaţă umană pentru a rezolva o problemă? Este corect a închiria un călău pentru a rezolva o problemă? Nu se poate, nu este corect "a elimina" o fiinţă umană, chiar dacă e mică, pentru a rezolva o problemă. Este ca şi cum s-ar închiria un călău pentru a rezolva o problemă.
De unde vin toate acestea? Violenţa şi refuzarea vieţii de unde se nasc în fond? Din frică. De fapt, primirea celuilalt este o provocare la adresa individualismului. Să ne gândim, de exemplu, la momentul în care se descoperă că o viaţă care trebuie să se nască este purtătoare de dezabilitate, chiar gravă. Părinţii, în aceste cazuri dramatice, au nevoie de adevărată apropiere, de adevărată solidaritate, pentru a înfrunta realitatea depăşind fricile comprehensibile. În schimb primesc adesea sfaturi grăbite de a întrerupe sarcina, adică este un mod de a spune: "a întrerupe sarcina" înseamnă "a elimina pe unul", direct.
Un prunc bolnav este ca orice nevoiaş de pe pământ, ca un bătrân care are nevoie de asistenţă, ca atâţia săraci care cu greu o duc înainte: cel, cea care se prezintă ca o problemă, în realitate este un dar al lui Dumnezeu care poate să mă scoată afară din egocentrism şi să mă facă să cresc în iubire. Viaţa vulnerabilă ne arată calea de ieşire, calea pentru a ne salva dintr-o existenţă concentrată asupra sieşi şi pentru a descoperi bucuria iubirii. Şi aici aş vrea să mă opresc pentru a mulţumi, a mulţumi atâtor voluntari, a mulţumi puternicului voluntariat italian care este cel mai puternic din ceea ce am cunoscut eu. Mulţumesc.
Şi ce anume conduce pe om la refuzarea vieţii? Sunt idolii din această lume: banul - mai bine să-l eliminăm pe aceste, deoarece va costa -, puterea, succesul. Aceştia sunt parametri greşiţi pentru a evalua viaţa. Unica măsură autentică a vieţii care este? Este iubirea, iubirea cu care o iubeşte Dumnezeu! Iubirea cu care Dumnezeu iubeşte viaţa: aceasta este măsura. Iubirea cu care Dumnezeu iubeşte fiecare viaţă umană.
De fapt, care este sensul pozitiv al cuvântului "Să nu ucizi"? Că Dumnezeu este "iubitor al vieţii", aşa cum am ascultat puţin mai înainte din lectura biblică.
Secretul vieţii ne este dezvăluit de modul în care a tratat-o Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om până la asumarea, pe cruce, a refuzului, a slăbiciunii, a sărăciei şi a durerii (cf. In 13,1). În fiecare copil bolnav, în fiecare bătrân slab, în fiecare migrant disperat, în fiecare viaţă fragilă şi ameninţată, Cristos ne caută (cf. Mt 25,34-46), caută inima noastră, pentru a ne deschide bucuria iubirii.
Merită să primim fiecare viaţă pentru că fiecare om valorează sângele lui Cristos însuşi (cf. 1Pt 1,18-19). Nu se poate dispreţui ceea ce Dumnezeu a iubit aşa de mult!
Trebuie să le spunem bărbaţilor şi femeilor din lume: nu dispreţuiţi viaţa! Viaţa altuia, dar şi propria viaţă, pentru că şi pentru ea este valabilă porunca: "Să nu ucizi". Atâtor tineri trebuie să li se spună: nu dispreţui existenţa ta! Încetează să refuzi lucrarea lui Dumnezeu! Tu eşti o lucrare a lui Dumnezeu! Nu te subevalua, nu te dispreţui cu dependenţele care te vor ruina şi te vor duce la moarte!
Nimeni să nu măsoare viaţa conform înşelăciunilor din această lume, ci fiecare să se primească pe sine însuşi şi pe ceilalţi în numele Tatălui care ne-a creat. El este "iubitor al vieţii": este frumos acest lucru, "Dumnezeu este iubitor al vieţii". Şi noi toţi îi suntem aşa de dragi, încât l-a trimis pe Fiul său pentru noi. "Într-adevăr - spune Evanghelia -, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă:
1 Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiunea Donum vitae, 5: AAS 80 (1988), 76-77: "Viaţa umană este sacră pentru că, încă de la începutul său, comportă acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie specială cu Creatorul, unicul său scop. Numai Dumnezeu este Stăpânul vieţii de la începutul său până la sfârşitul său: nimeni, în nicio împrejurare, nu poate să-şi revendice dreptul de a distruge direct o fiinţă umană nevinovată".
