By Pr. Ciprian Andrei
Verset : Mt 4, 18-22; In 1, 35-42; In 6,8-9
Anul acesta, la începutul Adventului, Biserica ne invită să-l cinstim pe Sf. Andrei. Un apostol oferit ca exemplu pentru noi toți care am început deja pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Crăciunului. Emeritul papa Benedict spune că „sfinţii sunt cei care schimbă lumea în mai bine, o transformă în mod durabil, punând în ea energiile pe care numai iubirea faţă de Cristos şi Evanghelie le poate trezi. Sfinţii sunt marii binefăcători ai omenirii!”.
Consider că aceste cuvinte se potrivesc întru totul sfântului Andrei, sărbătorit astăzi atât de creștinii catolici cât și ortodocși. Puţinele date ca şi cele mai sigure pe care le deţinem despre viaţa acestui apostol le găsim în sfintele Evanghelii, şi mai ales din cea de-a patra, Evanghelia după Sf. Ioan. El ne oferă câteva amănunte mai importante despre Sf. Andrei, apostolul supranumit protoclitul, primul chemat. Dar cine este mai exact apostolul Andrei?
Născut la Betsaida, lângă lacul Tiberiadei, Andrei era fratele apostolului Petru, iar amândoi fii lui Ioan. Datorita meseriei de pescari întreaga familie s-a mutat la Cafarnaum, acolo unde, într-o bună zi, Isus trecând pe malul Mării Galileii, i-a chemat pe cei doi fraţi să-l urmeze, să-şi lase meseria de pescari pentru a-l urma şi a deveni pescari de oameni (cf. Mt 4, 18-22).
Din cap I al Evangheliei Sf. Ioan cunoaştem faptul că mai înainte de a deveni ucenicul lui Isus, Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul; că la indicaţia acestuia, împreună cu un alt ucenic, l-au urmat pe Isus şi au rămas cu el în acea după-amiază; mai apoi convins că l-a aflat pe Mesia, Andrei l-a adus pe fratele său Simon la Isus. În rest, în sfintele Evanghelii mai întâlnim doar trei episoade în care descoperim intervenţia Sf. Andrei: primul este cel a înmulţirii pâinilor în Galileea. Andrei i-a spus lui Isus despre băiatul care avea cu el cinci pâini de orz şi doi peşti: prea puţin - a recunoscut el - pentru toată mulţimea adunată în acel loc (cf. In 6,8-9). Putem reţine din această situaţie, realismul Sf. Andrei; al doilea episod este legat de distrugerea Templului şi sfârșitul lumii, în timp ce al treilea se referă la prezentarea Domnului a grecilor veniţi la Ierusalim de către Filip şi Andrei.
După înălțarea Domnului, conform tradiţiei, Andrei şi-a îndeplinit misiunea de apostol predicând Evanghelia mai ales în ţinuturile din jurul Mării Negre şi şi-a pecetluit propovăduirea cu preţul suprem al vieţii, la Patras, Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de x.
Din episodul evanghelic redat de Matei (cf. Mt 4, 18-22) putem vedea cum chemarea lui Isus şi răspunsul prompt al lui Andrei ca şi al celorlalţi tovarăşi ai săi au ca prim fundament încrederea şi disponibilitatea credinţei. De fapt, fără această bază, fără încredere şi disponibilitate, momentul deosebit de har ce a condus la marea cotitură, mare schimbare care a marcat pentru totdeauna vieţile lor ca oameni, ca discipoli şi apostoli ai lui Cristos s-ar fi putut uşor risipi. De aceea, timpul Adventului pe care l-am început cu figura Sf. Andrei ne invită să reflectăm împreună tocmai asupra acestei transformări ce a cuprins cu adevărat sufletul şi întreaga existenţă a apostolului datorită credinţei prin chemarea şi urmarea Domnului.
Isus îl întâlnise pe Andrei în acea după-amiază şi-i împărtăşise atât de mari taine dumnezeieşti încât s-a convins că acesta este Mesia (cf. In 1, 35-42). Apoi Isus îl alege de apostol şi astfel intră pentru totdeauna în existenţa sa. Observăm în primul rând încrederea Domnului: dacă mai întâi i-a permis să-i stea îndeaproape (Veniţi şi vedeţi!), mai apoi îl cheamă ca să devină un adevărat pescar de suflete, un discipol, un apostol (Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni). Totuși, vocaţia Sf. Andrei nu se datorează doar bunătăţii şi chemării Domnului, doar harului, ci este totodată şi rodul disponibilităţii, al deschiderii pe care acesta a manifestat-o faţă de voinţa Mântuitorului. În acest sens trebuie să vedem că înseşi împărtăşirea speranţei lui Israel şi aşteptarea mesianică, ce l-au determinat pe Sf. Andrei să caute. A fost mai întâi discipolul Botezătorului, apoi îi urmează indicaţiile, aspecte care vorbesc tocmai de încrederea şi disponibilitatea timpurie pe care Andrei le nutrea faţă de făgăduinţele lui Dumnezeu şi îndemnurile profeţilor săi.
Dar să recunoaştem că Domnul are mare încredere şi în fiecare dintre noi şi de aceea vine la noi, se îndreaptă și spre noi și ne cheamă mereu să-i fim cât mai aproape, să-l urmăm cu o fidelitate mai mare şi să-l mărturisim cu o reînnoită înflăcărare. Astfel, răspunsul nostru reprezintă nu doar încrederea ci şi disponibilitatea credinţei proprii în acceptarea voinţei divine şi-n împlinirea ei.
În al doilea rând să observăm și faptul că Isus l-a ales, l-a chemat într-o zi obişnuită, o zi când Andrei împreună cu Petru, ca şi ceilalţi doi fraţi Iacob si Ioan, îşi desfăşurau munca cotidiană.
Evanghelistul Matei subliniază acest aspect: Isus, venind pe malul Mării Galileii, i-a văzut pe cei doi fraţi aruncându-şi mrejele în mare, căci erau pescari şi i-a chemat. Pare că nimic nu prevestea acest moment unic de har, această alegere deosebită a Mântuitorului. Totuşi, în acest context obişnuit al vieţii, cu munca de zi cu zi Isus irumpe, adică vine şi-i cheamă cu hotărâre. Din acest aspect trebuie putem învăța că şi în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi Isus irumpe, vine şi ni se adresează cu hotărâre; ne cheamă să-l urmăm, să-i fim ucenici, să-i ascultăm cu fidelitate cuvântul ca să ne asumăm mai bine vocaţia noastră creştină. Într-adevăr, nu trebuie să credem că Domnul ni se adresează doar Duminica sau în celelalte zile când ne aflăm în spațiul sacru al Bisericii participând la Sf. Liturghie; nu trebuie să credem că Domnul ne vorbeşte numai atunci când acasă sau altundeva ne rugăm, medităm sau avem exclusiv preocupări spirituale; nu, ci aşa cum Isus li s-a adresat celor patru, chiar în timpul desfăşurării activităţii cotidiene, la fel se întâmplă şi cu noi astăzi: fie că e vorba de locul de muncă sau acasă, fie că e vorba de şcoala, stradă sau alt loc unde ne ducem existenţa de zi cu zi, Isus vine şi ne cheamă, ne întâlnește, ne vorbește, ne cere să-l urmăm în toate aceste situaţii și să ne mărturisim credinţa noastră cu un angajament mai puternic, mai fidel.
Glasul lui Cristos răsună cu adevărat în fiecare zi, cuvântul său poate ajunge la inimile noastre şi astăzi indiferent de activităţile, îndatoririle sau preocupările zilnice. Pentru aceasta nu trebuie decât să imităm cu generozitatea Sf. Andrei, încrederea, angajamentul său apostolic, spiritul său misionar. Astfel, după cum apostolul Andrei, primind chemarea Domnul, a înţeles că nu mai putea continua să trăiască ca mai înainte, la fel trebuie să ne străduim şi noi astăzi. După cum el simţea că trebuie să trăiască din acel moment alături de Domnul o viaţă nouă, la fel trebuie să căutăm şi noi să facem în ciuda provocărilor lumii de astăzi îndepărtată de adevăratul spirit al Evangheliei.
Adventul, timpul de har pe care l-am început să ne ajute în imitarea exemplul Sf. Andrei. Dacă el credea că trebuie să-l urmeze cu totul pe Isus, să-i cunoască şi să-i împărtășească Evanghelia, la fel trebuie să credem şi noi în pofida secularizării actuale. Dacă el a răspuns cu promptitudine nu numai la început, dar şi după înălțarea Domnului, lucrând neobosit pentru evanghelizare, la fel şi noi să ne asumăm cu sinceritate angajamentul în urmarea Domnului și mărturisirea credinţei sale indiferent de aspectele mai mult sau mai puțin potrivnice.
Sfinte Andrei, ajută-ne să îndeplinim cu fidelitate pași în noua evanghelizare pentru mântuirea noastră şi a fraţilor noştri de pretutindeni. Amin.
