După trezena, 13 marți de rugăciuni, la Sf. Anton de Padova, după alte 3 zile de pregătire intensă, Vineri, 13 iunie 2014, am celebrat cu multă credință sărbătoarea patronului bisericii noastre. A fost o ocazie deosebită în mărturisirea credinței noastre creștine în împărtășirea sfinților și în aprofundarea modelului de viața creștină, oferit de acest slijitor al lui Dumnezeu.
Vă invit în continuare să privim la Sfântul Anton pentru a învăţa câteva lucruri esenţiale în împlinirea vocației noastre creștine.
În primul rând Sf. Anton ne vorbeşte despre viaţa de rugăciune, despre prioritatea rugăciunii în viaţa fiecărui creştin. Din fragedă pruncie Anton a învăţat bunătatea faţă de cei săraci şi rugăciunea. A învăţat să se roage cu multă evlavie, participând zilnic la Sfintele Liturghii şi invocând-o cu multă fervoare pe Sfânta Fecioară Maria.
Viaţa profundă de rugăciune i-a fost recunoscută sfântului Anton încă din timpul petrecut în mânăstirile canonicilor regulari augustinieni. Alături de capacitătile umane deosebite (memorie excelentă, oratorie deosebită) superiorii i-au recunoscut mai ales această calitate de om pios, de suflet evlavios, dedicat vieţii de rugăciune, de reculegere, de intimitate profundă cu Dumnezeu. De fapt, tocmai viaţa autentică de rugăciune şi bunătatea au făcut din Anton un mare sfant, un sfânt atât de plăcut lui Dumnezeu şi atât de preţuit şi invocat de oameni, aşa încât exemplul său ne vorbeşte nu numai de eficacitatea rugăciunii umile şi încrezătoare, ci ne ajută în acelaşi timp să înţelegem că rugăciunea stă în firea omului, că ea este instrumentul lucrării tainice pe care Dumnezeu o realizează în şi prin sufletul care se roagă bine.
După exemplul lui Isus Cristos, sfântul Anton nu se mulţumea numai să predice, nu făcea numai minuni, nu se străduia doar să-i aducă pe cei rătăciţi la calea cea dreaptă, nu se ocupa numai de binele confraţilor săi, dar se cufunda în rugăciune, trăia în comuniune vie cu Preasfânta Treime. În viaţa sa rugăciunea a avut un loc privilegiat, fapt care ne demonstrează că a înţeles şi a pus în practică, cu multă fidelitate şi iubire, chemarea lui Isus de a ne ruga neîncetat - "Rugaţi-vă fără încetare" (Tes 5,17). Dacă timp de nouă ani Anton a fost trâmbiţa care a întors la Dumnezeu mii de creştini adormiţi în indiferenţă religioasă şi îndârjiţi în lupte fraticide, aceasta se datorează vieţii sale de rugăciune, iar rugăciunea sa evanghelică continuă şi astăzi să obţină nenumărate haruri sufletelor credincioase.
Dar cum se ruga sfântul Anton neîncetat de vreme ce avea atâtea datorii de îndeplinit? Cum se ruga neîncetat de vreme ce era un mare predicator şi colinda atâtea locuri? Sfântul Anton, tocmai prin apostolatul său extraordinar, ne învaţă acest lucru esenţial: a ne ruga neîncetat nu înseamnă a multiplica la infinit actul rugăciunii, ci a ne strădui să aşezăm la temelia faptelor noastre, la baza întregului nostru comportament, a întregii noastre vieţi Evanghelia, învăţătura Mântuitorului, dorinţa de a-l urma pe Cristos, trăind mai presus de toate porunca cea nouă, porunca iubirii, în care este cuprinsă toată legea şi profeţii. Dacă orice faptă, orice comportament al nostru izvorăşte din viaţa de rugăciune şi din împlinirea învăţăturii dumnezeieşti, fiind în acelaşi timp o dovadă a iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi de apoapele, atunci faptele, acţiunile noastre pot fi închinate fără nici o problemă bunului Dumnezeu pentru că sunt într-adevăr rugăciuni plăcute şi desăvâşite înaintea lui, sublinia într-o meditație Chiara Lubich, fondatoarea Miscării Focolarelor.
În 1946, papa Pius al IX-lea l-a declarat pe sfântul Anton învăţător al Bisericii cu titlul de “Doctor Evangelicus” iar papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, l-a venerat pe Sf. Anton, numindu-l “om evanghelic” pentru că izvorul din care a sorbit atâta înţelepciune şi har a fost Sf. Evanghelie.
Trăirea învăţăturii şi a iubirii evanghelice transformă viaţa noastră, a fiilor lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, într-o rugăciune neîncetată. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu, şi în mod deosebit Evanghelia a ritmat chiar de la început viaţa, apostolatul sfântului, aducându-i roade nenumărate. Sfântul Anton ne învaţă apropierea sinceră de evanghelie, trăirea ei, şi mai ales practica rugăciunii evanghelice, a rugăciunii neîncetate. La o astfel de rugăciune ne invită sfântul Anton, întrucât aceasta este rugăciunea desăvârşită, plăcută cerului. Rugăciunea care cuprinde viaţa noastră, rugăciunea care se continuă în faptele vieţii noastre este rugăciunea cea mai plăcută lui Dumnezeu, rugăciunea care poate obţine totul, rugăciunea cea mai puternică.
Sfântul Anton, acest mare vestitor al lui Cristos, model de sfinţenie creştinească, ne arată că fără rugăciune nu putem nimic şi că Evanghelia trebuie primită şi trăită mereu cu bunătate şi blândeţe, pentru că este vestea cea bună că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi.
Printre nenumăratele haruri pe care vrem să le obţinem de la Dumnezeu prin sfântul Anton să fie și acesta de a fi oameni autentici ai rugăciunii şi mărturisitori ai credinţei înaintea tuturor.
Sfinte Antoane, roagă-te pentru noi!
