Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 26 iunie 2019
Salut adresat bolnavilor în Aula “Paul al VI” înainte de audienţa generală
Astăzi aţi venit aici pentru că afară este prea cald, prea cald… Aici este mai liniştit şi puteţi vedea bine audienţa pe ecran. Vor fi două comunităţi: cea din piaţă şi voi, împreună. Voi participaţi la audienţă. Cu siguranţă vă vor aranja bine pentru a putea vedea bine ecranul. Şi acum, vă dau binecuvântarea, tuturor.
Binecuvântarea
Rugaţi-vă pentru mine. Şi o zi bună!
_________________
Cateheze despre Faptele Apostolilor: 4. “Stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). Viaţa comunităţii primare între iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de fraţi
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Rodul Rusaliilor, revărsarea puternică a Duhului lui Dumnezeu asupra primei comunităţi creştine, a fost că multe persoane s-au simţit străpunşi în inimă de vestea bună – kerygma – a mântuirii în Cristos şi au aderat la El în mod liber, convertindu-se, primind botezul în numele său şi primind la rândul lor darul Duhului Sfânt. Circa trei mii de persoane au intrat în acea fraternitate care este habitatul credincioşilor şi este fermentul eclezial al operei de evanghelizare. Căldura credinţei acestor fraţi şi surori în Cristos face din viaţa lor scenariul lucrării lui Dumnezeu care se manifestă cu minuni şi semne prin intermediul apostolilor. Neobişnuitul devine obişnuit şi cotidianitatea devine spaţiul manifestării lui Cristos viu.
Evanghelistul Luca ne relatează asta arătându-ne Biserica din Ierusalim ca paradigma fiecărei comunităţi creştine, ca icoana unei fraternităţi care fascinează şi nu trebuie mitizată dar nici minimalizată. Relatarea din Fapte ne permite să privim printre zidurile acelei domus unde primii creştini se adună ca familie a lui Dumnezeu, spaţiu al koinonia, adică al comuniunii de iubire între fraţi şi surori în Cristos. Se poate vedea că ei trăiesc într-un mod foarte precis: sunt “stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). Creştinii ascultă cu asiduitate didahé adică învăţătura apostolilor; practică o înaltă calitate de raporturi interpersonale şi prin comuniunea bunurilor spirituale şi materiale; îl comemorează pe Domnul prin “frângerea pâinii”, adică Euharistia, şi dialoghează cu Dumnezeu în rugăciune. Acestea sunt atitudinile creştinului, cele patru urme ale unui creştin bun.
Diferit de societatea umană, unde se tinde să se facă propriile interese făcând abstracţie de alţii sau chiar în defavoarea lor, comunitatea credincioşilor înlătură individualismul pentru a favoriza împărtăşirea şi solidaritatea. Nu este loc pentru egoism în sufletul unui creştin: dacă inima ta este egoistă tu nu eşti creştin, eşti un monden, care cauţi numai avantajul tău, profitul tău. Şi Luca ne spune că credincioşii stau împreună (cf. Fap 2,44). Proximitatea şi unitatea sunt stilul credincioşilor: apropiaţi, preocupaţi unul faţă de altul, nu pentru a vorbi de rău despre celălalt, nu, pentru a ajuta, pentru a se apropia.
Harul botezului revelează deci legătura intimă între fraţii în Cristos care sunt chemaţi să împărtăşească, să se întruchipeze în ceilalţi şi să dea “după cum avea nevoie fiecare” (Fap 2,45), adică generozitatea, pomana, preocuparea faţă de celălalt, vizitarea bolnavilor, vizitarea celor care sunt în nevoie, care au nevoie de mângâiere.
Şi această fraternitate, tocmai pentru că alege calea comuniunii şi a atenţiei faţă de cei nevoiaşi, această fraternitate care este Biserica poate trăi o viaţă liturgică adevărată şi autentică. Spune Luca: “Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată. Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau trecere în faţa întregului popor” (Fap 2,46-47).
În sfârşit, relatarea din Fapte ne aminteşte că Domnul garantează creşterea comunităţii (cf. 2,47): stăruinţa credincioşilor în alianţa genuină cu Dumnezeu şi cu fraţii devine forţa atractivă care fascinează şi cucereşte pe mulţi (cf. Evangelii gaudium, 14), un principiu graţie căruia trăieşte comunitatea de credinţă din orice timp.
Să-l rugăm pe Duhul Sfânt pentru ca să facă din comunităţile noastre locuri în care se primeşte şi se practică viaţa nouă, operele de solidaritate şi de comuniune, locuri în care liturgiile să fie o întâlnire cu Dumnezeu, care devine comuniune cu fraţii şi surorile, locuri care să fie uşi deschise spre Ierusalimul ceresc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluare: ercis.ro
